Filme si carti

Pe 26 ianuarie s-au implinit nouazeci si patru de ani de cand s-a nascut celebrul personaj care si mort pare a nu se desparti de poporul lui drag. S-a organziat chiar si o licitatie cu tot felul de cadouri exotice primite de celebrul cuplu prezidential in urma vizitelor de lucru si de stat.  Daca ne-am obisnuit cu bocetele unor nostalgici langa mormintele celor doi din cimitirul Ghencea, nostalgici care isi fac cruci, aduc sobor de preoti ( o culme a abertiei) intr-o incercare postuma de a le descoperi latura umana, democrat-crestina, un evenment de o cu totul alta natura a avut loc intr-unul din cluburile de fite din Capitala: o petrecere avand ca tematica regimul comunist si, dat fiind speranta patronului de a face un profit cat mai mare, aducand in local, la clubareala, fosti pionieri ai Patriei. Tinuta obligatorie era chiar cea de pionier. Animatoarele aproape adolescente au adoptat tinuta pioniereasca transformata, spre a fi cat mai sexy-trendy: daca s-au gasit camasi albe la care au fost atasate celebrele cravate rosii, fustele negre, plisate erau insa scandalos de scurte, lasand sa se intrevada pulpa pana sus-sus (Lenuta ar fi facut cu siguranta infarct daca ar fi vazut o astfel de desacralizare). Citeste continuarea »

Mă întreb de ce mass-media românească merită atât de multă atenţie, de ce analiza tendinţelor ei poate răspunde mai bine decât orice raport, mai mult sau mai puţin ştiinţific, care ar răspunde la eterna întrebare legată de starea naţiunii. Această dilemă se aplică tuturor popoarelor din lume (poate mai puţin celor din Africa Subsahariană) care, de bine, de rău, au intrat într-o altă era comunicaţională, o altă etapă de interconectare atât la fluxurile informaţionale universale cât şi la una de formare a unei coeziuni interne. Viteza transmiterii informaţiei nu putea să nu schimbe ceva din mersul omenirii. Acest impact fulgerător scoate la iveală fidel tarele şi reflxele popoarelor. În general mass-media românească este foarte puţin interesată de ceea ce se întâmplă în lume. Doar Uniunea Europeană mai captează din când în când interesul media pentru scurte perioade de timp, când mai are loc vreo criză financiară sau când un smintit se apucă să tragă cu arcul prin piaţă. Ştirile din lumea larga mai interesează doar dacă formează un cocktail de exotism şi senzaţional. Citeste continuarea »

Departe de mine gândul de a întina memoria lui Sorin Stoica. Recunosc, spre deosebire de mulţi dintre cei care îl laudă acum, nu l-am cunoscut şi, prin urmare, nu l-am apreciat cum se cuvine înainte de moartea sa nefericită, moment esenţial pentru explozia cunoaşterii sale de către foarte multă lume. Atât de catre pseudo-criticii locali, cât şi de către cei care, dintr-o dată,  au început să-l aprecieze pe plan naţional.

Aşa cum am scris şi în alte rânduri, nu l-am cunoscut îndeaproape pe Sorin Stoica. Figura lui, surprinsă în prea puţine rânduri, chiar şi puţine fotografii, îmi aduce aminte de un coleg de liceu, nu ştiu dacă din aceeaşi generaţie sau nu (din ce aflu de pe Internet, cu doar un an mai mic!), cu părul lung şi cu un început de barbă, pe care atunci mi le doream si eu. Nici urmă de prozatorul de mai târziu, doar un coleg rebel de generaţie pe care mi-aş dori, fără succes şi fără curaj, să îl urmez. Fiecare are în viaţă drumul său. Toate acestea mi le amintesc însă abia acum. Citeste continuarea »

Boom-ul muzical autohton este o certitudine care nici măcar nu mai trebuie dovedită. Poate doar explicată, în măsura modestelor noastre mijloace de analiză psihologică. Şi cum sufletul unui popor întreg este încastrat în cutia televizorului, după cum în perioada interbelică el se putea decripta citind ziarele care aveau tiraje fabuloase pentru vremurile de azi, privim, oftăm, butonăm, înmagazinam mii şi zeci de mii de imagini care, în mod firesc, sunt şterse căci, har Domnului, şi memoria este un CD rewritble. Altfel ce am deveni? Cât de repede am exploda? Principalele televiziuni din ţară lansează emisiuni după emisiuni având ca principală tematică cea distractiv-muzicală, de tipul Vocea României sau X factor la care întregul popor muncitor (mai mult sau mai puţin) este invitat să participe, un fel de Cântarea României, căci principalii protagonişti ai acestor emisiuni sunt oamenii de rând care, prin această fabuloasă transmutaţie pe care doar televiziunea este deocamdată în măsura să o producă, pot deveni staruri, câştiga bani şi celebritate, componente esenţiale ale visului românesc postdecembrist. Citeste continuarea »

In ultimul timp, din ce in ce mai multe lucruri din jurul nostru ma enerveaza. Incepand din Campina, orasul in care traiesc si pe care il descopar zilnic, si terminand cu Bucurestiul romanilor, totul pare ca se strica, iar oamenii care ar trebui sa ia atitudine nu o fac, sunt plictisiti si indaratnici, nu au chef de sesizari, iar cand acestea vin, raspund monosilabic sau nu raspund deloc.

Asa ca, prin intermediul rubricii pe care a inceput-o Codrut pe acest site, Indignari saptamanale, voi prezenta si eu cateva dintre lucrurile care nu merg bine sau merg in directia gresita, voi trimite articolele autoritatilor locale sau centrale, voi posta (daca acestea vor exista) raspunsurile lor, incercand sa indrept lucrurile sau macar sa atrag atentia asupra lor. Citeste continuarea »

Am mers la mare şi mă fâţâi zilnic pe DN1 dar demult nu am mai văzut câmpuri atât de cultivate, să fie oare si vina subvenţiilor pe hectar ? Aceste câmpuri dau o palma teoriei că toată ţara e o pârloagă. Poate este una umana, dar asta-i deja o alta discuţie. Impresia mi-a fost confirmată  de o ştire de pe la televizor, una din puţinele ştiri serioase care-şi mai fac loc la televiziunile comerciale, dacă nu se întâmplă vreo mare şi superbă calamitate am putea avea o recoltă record. Şi asta nu datorită reţelelor de irigat ci pentru că natura a fost blândă şi inspirată, adică a plouat şi a fost soare când şi cât a trebuit!

• Căutam ceva pe Google şi am fost surprins de apropierea scandaloasă a doua cuvinte: eseist şi esesist. Bine, la o adică poţi fi un eseist esesist, care ucide cuvintele, le gazează, la vâră în convoaie şi le trimite la Auschwitz. Aceasta să fie definiţia eseistului de marcă, eseistul esesist? Căruia posteritate îi va organiza Nuremberg-uri? Citeste continuarea »

Ne merge atât de rău încât suntem absolut fascinaţi de un posibil sfârşit al lumii, aşteptăm cu sufletul la gură, în faţa televizorului, Apocalipsa (mayaşă, aztecă, incaşă, trebuie domle să fie un vechi popor amerindian care ştia mai mult decât ştim noi astăzi şi care s-a lăsat masacrat de conchistadorii spanioli tocmai pentru că bănuia că nu mai avea nici un sens să trăiască deopotrivă ce sfârşitul lumii oricum vine/venea) dar ne plac şi ştirile despre iminente cutremure ( Japonia a oferit delicii acestei largi pături a populaţiei) care ar rade un sfert sau o jumătate din ţară, Mărmureanu este prizat cu nesaţ de români şi, din când în când, despre asteroizi mai mari sau mai mici care trec razant, la câteva mii de kilometri (dar ce înseamnă această distanţă pentru abisalul Univers? o nimica toată, evident) de Pământ. Dacă ne-ar izbi frontal, praf ne-ar face, se chibitează satisfăcut. Chiseliţă !  Dacă încălzirea climaterică s-a cam desunflat, am adoptat răcirea şi glaciaţiunea care, şi ea , este iminentă şi va distruge odată pentru totdeauna Terra. Ce ne mai place! Trebe domle sa se intample ceva! Ceva epocal, prea băltim în jafuri pe centură şi divorţuri de catifea! Citeste continuarea »

Dedicate şi inspirate de un  magistral critic( C.T.)
şi un genial electrician ( M.O.)

De ceva timp suntem fascinat de amploarea pe care a luat-o fenomenul nesimţirii în Ţara Românească. Trebuie să recunoaştem că recrudescenţa mitocăniei (dar cat de departe de caragelianul esti un mitocan!) afectează societateă românească la toate palierele, pe verticală, orizontală şi diagonală. Nu intenţionăm să ne referim la nesimţirea politică, ea are vechi state de plată în România, nu a inventat-o niciunul din personajele politice de acum chiar dacă ea este rafinată neîncetat de douăzeci de ani încoace. Şi dacă tot îi înjurăm pe politicienii actuali care au şi ei o vilişoară- două- trei, un cont-două- trei ce înjurătură ar trebui să folosim pentru cel care ne-a deformat iremediabil, pentru ţăranul din Scorniceşti a cărui moşie era însăşi ţara?

Ne intrigă expansiunea nesimţirii la oamenii de rând dar şi la cei care activează în diverse republici utopice ale spiritului, în domeniul culturii. Ai putea crede că oamenii de cultură ar trebui să aibă o altă ţinută, o altă moralitate, având în vedere gradul lor avansat de cunoaştere însă de multe ori se dovedeşte că defectele oamenilor mărunţi se transmit la fel de bine şi celor mai acerbe şi rafinate spirite. Atitudinea ingenua a celor care adoptă nesimţirea ca stil de viaţă se bazează pe speranţa că nesimţirea lor nu va fi băgată în seamă, că nu va fi observată iar în cazul în care ea este atât de stridentă, bunul simţ inoculat în ceilalţi va impiedica tragerea semnalului de alarma si denunţarea nesimţirii. Nesimţitul doreşte ca nesimţirea să-i fie nesocotită, bagatelizată pentru că puţină lume are curajul şi dorinţa de a-şi distruge confortul psihic condamnând-o ferm, acceptând confruntarea, până la urmă. Citeste continuarea »

Nu trece zi fără să aud un nume. Nu, nu este cel al lui Băsescu sau Boc nume folosite mai ales în asociere cu diverse înjurături neaoş româneşti  ci un nume de fătucă în plină ascensiune: Adelina Pestriţu. Fata asta ne inundă universul cu decolteul ei arătat cu generozitate şi peste tot, la televiziuni, bineînţeles căci noi suntem din ce în ce mai puţin o comunitate spirituala şi din ce în ce mai mult una televizuală. Şi cui îi datorează Adelina ascensiunea? Cine este cel mai performant/ profesionist post de tâmpire dar şi de construire a unui statut atât de râvnit în România precum cel de vedetă? Pro Tv, ati ghicit fără dificultate. Povestea mea ambivalenta, de dragoste/ură faţă de Adelina a început odată cu divorţul său atât de profund analizat/mediatizat de Pro TV de un manelist-actor, care făcea parte tot din clanul vedetelor Pro TV. Când unul, cand altul apăreau la diverse emisiuni pentru a se bălăcări, normal. Temele erau înalt spiritualizante de genul, el a venit cu o faţă de masă, ba ea a adus doar un set de ceşti şi trei furculiţe! Citeste continuarea »

Esuez sa inteleg cum s-au putut gandi economistii si finantisitii lu` peste care, by the way, sunt platiti regeste de toate guvernele europene si americane sa imagineze solutia iesirii din criza economica prin preluarea “activelor toxice bancare” de catre datoria publica a statelor. Ca si cum datoria imensa a statelor ar fi fost una utopica, aflata in spatiu. Acesti indivizi au uitat ca statele sunt niste conventii realizate de niste milioane de cetateni foarte reali. Nu poti sa inghiti borcane cu gem stricat fara ca la un moment dat sa ti se faca rau. Cazul Irlandei este relevant. Enervant este ca statul a preluat datoriile unor actori privati, care faceau afaceri foarte banoase din specula imobiliara, statul devenind astfel nu numai interventionist dar si putin socialist. In buna traditie a interventionosmului de stat socialist iata ca unul dupa altul guvernele europene din zona euro nu mai stiu ce sa faca pentru a calma pietele. A fost Grecia, a aparut Irlanda, stau la coada Spania si Portugalia. Marea Britanie nu se simte nici ea prea bine indiferent cat de mare (mai) este. Citeste continuarea »