Indignari saptamanale Recomandat

Fudulia tricoloră

800-31-onor-tricolorParcă nici o zi a anului nu este mai grea în semnificaţii decât 1 decembrie, o zi în care pentru un observator mai atent şi neîmbătat cu ţuică fiartă (tragedie- se anuţă o recoltă foarte proastă) poate reprezenta o ecografie a prăpastiei care subzistă între forma României (aparenţa unei Românii care nu există) şi fondul ei real. Întreaga sărbătoare se desfăşoară sub dominaţia unui slogan naţionalist care prin repetarea lui obsesivă ajunge să ne devieze raţiunea şi, pe unii dintre noi, probabil destul de puţini, să enerveze: mândria de a fi român. Nu se umblă cu noţiuni mai uşoare precum asumarea românităţii, acceptarea ei, analizarea ei, a ceea ce a fost România, nu neapărat acelasi lucru cu ceea ce este România în momentul de faţă, punerea în context. Nu, trebuie suprasolicitat cât mai mult.

De 1 decembrie ne redescoperim măreţia (cu accente xenofobe: la Vocea României o concurentă îşi cerea scuze că nu cânta în limba româna, ci în engleză, iar o alta, o frumoasă adolsecentă sârboaică, cu ochi verzi, îşi cerea iertare că accentul ei nu este neaoş dâmboviţean ca şi cum cine ştie ce importanţă ar fi avut în derularea actului său artistic) carpato-danubiano-pontică în toată plenitudinea ei.

Pentru a ne demonstra indubitabil că avem o groază de argumente pentru a fi mândri că suntem români se folosesc două elemente fundamentale: sunt aduse în faţa poporului gloriile (mai ales sportive, gen jucătoarea de tenis Simona Halep, fotbalistul Vlad Chiricheş care este astfel prezentat încât ai impresia că joacă la Barcelona, Real Madrid sau Manchester United, nu la o formaţie buna, de acord, din Premier League, dar nu de top sau, de ce nu, copii gloriilor- nu am înţeles care sunt realizarile sportive sau academice ale copiilor lui Gica Hagi) sau vestigii ale trecutului, neapărat, glorios. Şi ştim bine cât de mincinoasă este această aserţiune, căci trecutul nostru naţional a fost oricum numai glorios nu. Mai degrabă unul dureros. Iar Armata prin defilările ei remarcabile vine să reînnoiască contactul cu acest trecut.

parada-militara-ziua-nationala-a-romaniei-2012-4

Ia să fi fost întrebaţi bunii români care au asistat la parada de la Arcul de Triumf dacă sunt de acord cu prezenţa trupelor române în Afganistan pentru că o armată, mai ales una integrată în NATO nu este doar un vestigiu al trecutului ci şi un elemenet al prezentului. Tot restul este şters cu buretele. Măcar acum, de ziua naţională, merităm să uităm de greutăţi, să fim mândri că suntem români chiar dacă realitatea românităţii noastre nu ne dă pace, a se vedea bătăile de Ziua Naţională (de fapt simple happeninguri) între suporterii echipei Petrolul Ploieşti şi jandarmi său bătăile/altercaţiile din Bucureşti intre cei aflati in tramvaile arhipline si cei care doreau sa urce in tramvaile arhipline pentru a vedea parada militara.

O altă morală care s-a strecurat subliminal în mesajele de pe la mai toate televiziunile s-a învârtit în jurul: nu luăm noi lecţii „de la nimenea”, ceea ce ar putea să declame nordicii, elveţienii sau olandezii. Atunci când acest pseudoargument care probeaza suplimentar fudulia tricolară, este aruncat pe piaţă pentru a intoxica un popor care are probleme la aproape toţi indicatorii statistici de dezvoltare din cadrul ţărilor Uniunii Europene, ne dăm seama de amploarea problemei. Pe care preferam sa o trecem sub tăcere. De 1 decembrie să tragem fumigene, să ascundem.

Avem olimpici şi studenţi la Harvard. Dar toate ţările din lume şi mai ales din Europa au olimpici şi studenţi la Harvard. Toate excelează într-un domeniu sau altul. Ce este atât de excepţional? Cum se face că nu ne dăm seama că nu ne aflăm în competiţie cu România de acum o sută de ani, ci cu celelalte ţari ale acestui prezent? Acum era momentul să inaugurăm tronsonul de metrou care să lege Aeroportul Henri Coanda din Otopeni cu centrul Bucureştiului, autostrada Sibiu-Piteşti sau, de ce nu, Ploieşti-Braşov. Atunci chiar că m-aş fi simţit mândru că sunt român european. Preferăm orbirea naţionalistă de doi lei, condimentată cu celebrul ciolan afumat.

04.-Inainte-ciolan-afumat-cu-varza-calita

Articole similare

Italieni in Gulag

Codrut

Alte detalii scoţiene. Despre Orkney şi Shetland

Codrut

Duşmanul de clasă. Represiuni politice, violenţă şi rezistenţă în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956, de Igor Caşu (II)

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult