Editorial Recomandat

Fragment în avanpremieră: ”Fairia – o lume îndepărtată”, de Radu Pavel Gheo

fairiaFilme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Fairia – o lume îndepărtată”, de Radu Pavel Gheo, ediție revizuită, ce a apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Top 10+, prefață de O. Nimigean. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Science fiction, fantasy, basm modern sau chiar post-modern, Fairia începe clasic, cu o navă spaţială care eşuează pe o planetă necunoscută, dar ciudat de familiară. Astronauţii se transformă în eroi exploratori ai unei lumi care ar semăna cu vechiul Pămînt, însă cu legi şi locuri mult mai imprevizibile şi mai înşelătoare. În momentul în care în scenă apar un centaur bătrîn şi sentimental, un prinţ de benzi desenate şi o superbă vrăjitoare blondă şi rea (cel puţin la prima vedere), realitatea se dă cu totul peste cap: stîncile vorbesc şi se luptă în duel, corăbiile plutesc pe nisip, răsar de nicăieri cavaleri în armură şi, din cînd în cînd, la graniţa dintre vis şi trezie, imagini dintr-o viaţă paralelă a aceleiaşi expediţii sugerează o poveste în oglindă, la fel de reală ca aceea pe care o deapănă peste ani singurul martor rămas în viaţă al călătoriei.

Fragment în avanpremieră:

Mie îmi plăcea povestea şi-mi era drag şi cavalerul. Şi, dintr-o dată, mi-am amintit: cavalerul în oglindă! Cavalerul din visul meu cu deşertul! Numai că acum vorbea normal. Asta însemna fie că nu mai visam, fie că de data asta ne întîlneam pe aceeaşi faţă a lumii. Sau şi una, şi alta.

— Ea mi-a dăruit un catîr pe care zicea că-l luase întîmplător de la un negustor dintr-un port şi mi-a arătat calea spre cel mai apropiat sătuc, şi-a continuat povestea cavalerul. Nici nu ştiam ce aproape sînt de marginea deşertului! Numai că mi-a cerut să-i îndeplinesc o dorinţă: să merg pe apele fluviului şi să caut o corabie care poartă în frunte chipul ei, chip sculptat de un meşter de corăbii care se îndrăgostise de ea într-un vis şi de atunci o preamărea în toate felurile. Sînt sute de corăbii care poartă în lume nerostita lui dragoste şi cea pe care trebuia să o caut eu era numai una dintre ele. I-am promis c-o să mă supun dorinţei sale, oricît de greu mi-ar fi şi oricît de mult ar dura, după care am urcat pe catîrul blînd şi supus care parcă mă aştepta într-un tufiş parfumat. Aşa am părăsit paradisul acela verde şi zumzăitor pe care n-o să-l mai văd niciodată.

Tînărul a scos un oftat, apoi s-a uitat la noi, să vadă dacă îl mai ascultăm. Se vede că îi plăcea să se simtă centrul atenţiei.

— În mai puţin de două ceasuri, am ajuns la marginea fluviului, într-un sătuc de pescari de unde am cumpărat o barcă cu pînze. Nici n-am pornit bine că am şi văzut zarva pe care o făceau tîlharii de corăbii care s-au repezit să vă jefuiască. Cum sufletul meu nu putea răbda aşa ceva, am pornit înspre voi, cu gîndul să vă ajut cît oi putea, chiar dacă ar fi să mor. Mare mi-a fost bucuria cînd am văzut la prora corabiei chipul sculptat al celei care mă ajutase să scap din acel deşert al morţii! Asta a fost tot…

— Tot? a întrebat cu regret Mathew.

Încă de cînd îl cunoscusem, Mathew mi s-a părut uşor necopt pentru vîrsta lui. Oricum faţă de mine sau de Devi Salla nu era decît un tinerel, dar pe Fairia se copilărise de tot. Ce să-i faci? În sufletul lui tot un puşti era.

— Aproape… a spus cavalerul din oglindă şi-a zîmbit. Staţi puţin.

S-a ridicat şi a coborît agil pe o frînghie pînă la bărcuţa cu care venise la noi exact cînd era mai mare nevoie de ajutor şi pe care o ancorase de Skylark. L-am văzut cum despoaie catargul micuţ de pînza sa viu colorată, apoi o face sul şi-o pune sub braţ. A urcat înapoi pe corabie, voios, cu un chip imobil şi un aer misterios.

— Ei, ce-i cu asta? a întrebat Brave Soul, uşor nerăbdător.

Cavalerul a întins pînza pe puntea însorită şi ne-a arătat-o.

Ea mi-a dat-o! a zis, plin de mulţumire.

Era o pînză ţesută de mînă şi cu multă îndemînare, dintr-un material un pic cam grosolan, aspru la pipăit, dar în culori foarte vii şi cu tot felul de modele vesele. M-am uitat îndelung la pînză. Nu pricepeam. După o tăcere lungă, savurată evident de cavaler, Hippokalos a tropăit nerăbdător şi-a zis:

— Ei?

— Nu vedeţi? s-a mirat cavalerul. Uitaţi-vă bine. Uitaţi-vă la desene.

Ne-am uitat. O pasăre mare, neagră, nişte siluete albe, un trup de om gigantic cu o ţeastă micuţă, de copil, un cal… ba nu, nu era un cal, ci un centaur! Un centaur! Acum parcă avea sens…

— Centaurul! a exclamat şi Nicky. Oamenii în alb… ăştia sîntem noi, cei de lîngă pasărea gigantică…

— Ieşiţi de sub ea, a adăugat cavalerul.

— Şi bărbatul ăsta maroniu, cu capul mic…

Toate chipurile s-au întors spre Brave Soul. Chiar şi cel al lui Dorgo, care de cîtva timp îşi holba ochii într-un mod extrem de caraghios. Albul lor, devenit gigantic, parcă era pictat pe faţa lui maronie.

— Ce-i prostia asta? Ce vreţi să spuneţi? s-a înfuriat prinţul.

— Aici stă scrisă povestea noastră, i-a zis Nicky. Povestea ta, dacă vrei. Uite dragonul, uite-o şi pe Vickyia, cîinii negri… Ăsta trebuie să fie Hippokalos, apoi cetatea, corabia, micuţii din mijloc sînt tîlharii, iar aici e nobilul cavaler.

— Şi-atît, a murmurat Mathew.

— Da, atît. Salvatoarea mea zicea că a urzit pînza pe măsură ce s-a petrecut timpul, dar n-a terminat ţesătura, iar eu trebuia să plec.

— Şi Dorgo, Dorgo unde-i? am auzit vocea amărîtă a pilotului, care se uitase cu cea mai mare atenţie la fiecare şuviţă de ţesătură din covor.

Pînă la urmă, ca să-l împăcăm, am găsit într-un colţ o umbră neagră, iar Nicky şi cu Rosvanoff l-au convins că-l reprezintă pe el, fiindcă pe aproape se vedea şi un cerculeţ, care ar fi fost timona corabiei. Cavalerul s-a lovit cu palma pe frunte, ca şi cum şi-ar fi amintit brusc:

— A, frumoasa mea salvatoare mi-a mai zis ceva, dar asta n-am înţeles. Mi-a zis-o de vreo două ori, i se părea că s-ar cuveni să pricep: spunea că nu e în stare să urzească şi dosul covorului. Pe dos lucrurile îi ies altfel de cum le vrea ea. Ei, dar nu cred că merita s-o iau prea în serios. S-o fi săturat să stea singură în pustietatea aia şi vorbea cît avea cu cine. De-aţi şti ce rău îmi părea că am depus jurămîntul de castitate!

gheoDespre autor:

Radu Pavel Gheo (n. 1969, Oraviţa) a absolvit în 1994 Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara, după care a lucrat ca profesor, redactor radio şi redactor de revistă în Iaşi şi Timişoara. În 2001 emigrează în Statele Unite, dar revine în ţară după un an. În perioada petrecută în Statele Unite (2001-2002) a muncit ca vînzător la un fast-food, la un magazin alimentar şi la o librărie Barnes & Noble. Experienţa americană e relatată în priză directă în volumul Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a, apărut la Editura Polirom. A publicat pînă în prezent mai multe volume: Valea Cerului Senin (Athena, 1997), Despre science fiction (Omnibooks, 2001; Tritonic, 2007), Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a (Polirom, 2003; 2004; 2013), Românii e deştepţi. Clişee mioritice (Polirom 2004; 2006; 2014), DEX-ul şi sexul (Polirom, 2005), Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (Polirom, 2008, volum coordonat de autor împreună cu Dan Lungu), Numele mierlei (Polirom, 2008), Noapte bună, copii! (Polirom, 2010). Radu Pavel Gheo este inclus în mai multe antologii de proză şi reviste de cultură din ţară şi străinătate. O serie de texte de-ale sale (proză scurtă şi eseuri) au fost traduse în engleză, franceză, germană, maghiară, sîrbă, slovenă, poloneză. A scris o piesă de teatru, Hold-UP Akbar sau Toţi în America, pusă în scenă de Teatrul Naţional din Timişoara în stagiunile 2007-2008 şi 2008-2009. Printre premiile literare obţinute de autor se numără: premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara (2004, 2006, 2011), premiul „Pro-Cultura Timisiensis”, premiul Uniunii Scriitorilor „Andrei Bantaş” pentru traducere (2007), premiul naţional de proză „Ziarul de Iaşi” (2011), premiul „Romanul anului” acordat de revista Tiuk! (2011) etc. În prezent Radu Pavel Gheo trăieşte în Timişoara. Este redactor de carte şi traducător la Editura Polirom şi redactor la revista timişoreană Orizont. În 2003 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2005 – membru al PEN Club România.

Articole similare

Filme, carţi şi câteodată fotbal: 23 iunie 2012

Jovi Ene

Franciza “Die Hard” – lucruri inedite

Jovi Ene

Scurtă istorie a Greciei, de Richard Clogg

Codrut

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult