Editorial

Fragment în avanpremieră: ”Balena Albastră”, de Sebastian Lăzăroiu

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Balena Albastră”, de Sebastian Lăzăroiu, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în Colecția Ego. Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

În Balena Albastră răsturnările de situație abundă, iar adevărul are numeroase fețe, totul pe fondul unui joc de-a șoarecele și pisica în care nu se știe cine urmărește pe cine.

Aleksei Sokolov, agent rus, este trimis sub acoperire în înghețatul Oimiakon, la capătul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiușki, ideologul din spatele celebrului joc fatal Balena Albastră. Departe de familie, într-un loc izolat, în care temperatura nu depășește minus cincizeci de grade, Aleksei trebuie să se integreze în peisaj, să se amestece cu localnicii și să încerce să identifice persoane de interes care să-l conducă la cel mai căutat răufăcător al momentului. Drumul spre țintă este însă lung, cu așteptări apăsătoare, cu obstacole neprevăzute, cu alianțe neașteptate și dușmani ascunși, dar totodată un bun prilej de autodescoperire și reflecție.

Fragment în avanpremieră:

Înainte să iasă, se mai studie o dată melancolic în oglindă. Ar fi putut fi un cioclu, un neguţător, un miner, un crescător de cai, moartea.

Un bărbat neîngrijit, cu tuş negru tamponat în priviri, mai trist acum.

Ieşi din casă aşa, altul, dar pentru Arhip era tot mirosul lui Sokolov.

Încălecă şi‑o luă uşor pe drum în jos. În centru văzu nişte tineri în jurul unui foc scoţând maţele unor elegii din burta unei chitare.

Îl lăsă acolo pe Arhip, legat de un stâlp, şi el o luă mai departe pe jos, cu mâinile‑n buzunar, mergând legănat ca un marinar slobod.

În dreptul casei lui Mazulin văzu poarta deschisă, intră cu jumătate de pas şi‑auzi vocea pişăcioasă a lui Iliuşin.

Ieşi încet pe poartă şi făcu cale întoarsă.

Se duse spre centrul satului şi se‑aşeză lângă tinerii aceia ciripind melodii triste, dar nu‑l băgară deloc în seamă, căci li se păru mai abătut ca ei.

Nu i‑au dat nici măcar un gât de vodcă.

A început a suge dintr‑o ţigară fără s‑o aprindă.

Moartea cântă cu paşi mici şi‑are limba tare,

Din sărut în sărut, ne poartă prin ziar, în chenare.

Aşa le zicea o fată şi el se uita la chipul ei lunguieţ ca să se convingă că ştie ce cântă şi că‑i tristă.

Băiatul de la chitară zdrăngănea şi el, suicidal, şi Sokolov îi studia mâinile şi degetele, izbitura‑n corzi, parcă i‑ar fi citit destinul.

Limbile focului le ardea pe feţe. Tot trist.

Sokolov strivi ţigara neaprinsă cu vârful tălpii pornite încet spre casa lui Mazulin.

Era singur. Şedea în bucătărie pe un scaun. Şi încă cum şedea…

Avea o fustă înflorată peste picioare, dar uşor ridicată, cochet, să nu se şifoneze.

Şi‑n cap îşi legase cu nişte panglici roşii un trofeu de coarne de elan.

Nimic altceva pe el, afară poate de vânătăile pasiunii.

Coarnele îi atârnau grele, că‑şi ţinea bărbia aproape‑n piept. Dar şi băuse.

Era Mazulin îmbătrânit, cu cap de elan.

Intona şoptit din gâtlejul gros un imn bisericesc.

Sokolov şezu pe un alt scaun, în pace, dar Mazulin nu‑l văzuse pe omul acela negru.

Pe jos erau stropi mici de sânge şi‑o frânghie grea, umedă.

Sokolov trase din butelia mică de hexafluorură şi‑ncepu a vorbi. Ecoul de demon autoritar zgudui pereţii bucătăriei. Oalele zăngăneau înfiorate.

Mazulin ridică abia atunci capul şi… i se arătă. Ochii îşi tot crăpau obloanele să primească mai multă şi mai multă lumină şi‑n ei se citea izbăvirea.

Căzu în genunchi şi‑şi lipi fruntea de podeaua rece. Coarnele ticăiau gresia la cea mai imperceptibilă scuturare a capului.

Apoi începu să vorbească şi nu se mai oprea din găvărit, ca o carte mare cu paginile legate‑n jurul unui fus.

Călugărul îl binecuvântă cu mâna între coarne.

Mazulin rămase acolo îngenuncheat şi uneori mai ridica spre el bărbia să‑l vadă, precum elanul care noaptea caută speriat Ursa Mare.

Sokolov mai trase pe furiş o gură de hexafluorură şi începu iar a dudui de se cutremură carnea pe Mazulin.

Când se apleca în mătănii, dungile însângerate se iţeau şi zeul negrelii i le pipăia cu degete vindecătoare.

Apoi Sokolov ridică de jos frânghia umedă şi‑o ţinu aşa, lejer, între mâini, de parc‑ar fi domesticit o cobră rea. Uneori şi‑o punea şi după gât. Se juca cu ea şi frânghia părea jucăuşă.

Mazulin tot descărca vorbele cu lopata cea mare, iar Sokolov mai trăgea aerul greu din butelie, să fie în stare să‑i răspundă bubuitor şi ferm.

Pe urmă, Mazulin nu se mai aplecă deloc. Stătea tot în genunchi, în faţa lui, ca la judecata cea mare, dar cu umerii drepţi şi coarnele‑n sus.

Atunci, Sokolov, cu mâinile lui mari, luă frânghia şi făcu un laţ sub ochii lui Mazulin, cum fac crescătorii de reni când îşi instruiesc calfele să dreagă lasoul.

Despre autor:

Sebastian Lăzăroiu, născut la 20 martie 1970, în Comănești, Bacău. Este de profesie sociolog, autor de studii naționale și internaționale de sociologie și antropologie, publicate în reviste și cărți de specialitate în română, engleză, italiană, franceză; publicist pe teme de analiză politică în diverse periodice din România.

Articole similare

Copilul zânelor, de Philippa Gregory

Mihaela

O sovietohagiografie

Codrut

Narcotice în cultura română, de Andrei Oişteanu, în dezbatere la Bucureşti

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult