Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător”, de Mircea Mihăieș, apărut de curând la Editura Polirom. Lansarea cărții va avea loc la Târgul de Carte Gaudeamus, joi, 20 noiembrie, la ora 17.00, în prezența autorului, precum și a celor doi invitați, Horia-Roman Patapievici și Ioan Stanomir (moderator: Adrian Șerban). Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
O reconstituire a „vieţii” unui personaj creat de un mare exponent al genului, Hugo Pratt, şi devenit figură-cult a lumii comics-urilor europene, eseul lui Mircea Mihăieş e şi o incursiune în lumea benzii desenate europene de la începutul anilor ’70, cînd Corto Maltese şi-a făcut o intrare triumfală prin revista Pif. Pornind de la convenţia că personajul lui Hugo Pratt a existat cu adevărat şi că, prin urmare, poate fi tratat asemenea unui individ cu statut social şi identitate cît se poate de reale, această biografie ficţională explorează nu doar universul interior al personajului, ci şi nenumăratele sale legături, prin implicare directă, cu mari evenimente istorice din preajma şi de după Primul Război Mondial, într-o fermecătoare combinaţie de realitate şi ficţiune.
Fragment:
”Corto Maltese era o bandă desenată pentru adulţi, ajunsă din întâmplare în mediul conformist al unei redacţii puternic ideologizate, cu activişti de extrema stângă, pentru care „linia partidului” era sfântă. Împrejurările în care desenatorul şi scenaristul italian Hugo Pratt descinde pe malurile Senei au fost evocate chiar de către acesta. Enigmatică rămâne decizia conducerii revistei Pif de a-şi apropria un erou ale cărui valori, comportament şi filozofie de viaţă erau departe de ideologia editorilor parizieni.
Corto Maltese îşi face debutul impetuos şi, oarecum, ambiguu, pentru că însăşi planşa-reclamă de la pagina 11 a revistei îl aşază în plan secund. Figura centrală a episodului publicat în numărul 58/1970 pare a fi adolescentul Tristan Bantam, al cărui chip pistruiat ocupă avanscena. E posibil ca la mijloc să fie un subtil joc al seducţiei, o stratagemă prin care, în mod simbolic, Hugo Pratt să sugereze naşterea eroului dintr-o bandă desenată anterioară, Balada mării sărate, caracterizată de policentrism, şi nu de focalizarea pe un singur protagonist, aşa cum cerea cutuma. În acelaşi timp, împingerea în prim-plan a lui Tristan Bantam se voia un clin d’oeil spre o bandă desenată de tradiţie în Pif, Le Grêlé 7-13, tânărul maquisard desenat de Nortier-Gaty, pe scenariul lui Roger Lecureux, întrupare a Franţei pline de curaj, antinazistă, ingenioasă şi… de stânga. Eroul Rezistenţei, un fel de agent secret mustind de ură contra hitleriştilor invadatori, avea drept semne distinctive cele treisprezece, pe un obraz, şapte, pe celălalt, puncte pistruiate…
Încă de la primele planşe, Corto Maltese îşi apăra cu un amestec de brutalitate şi cinism dreptul de a lenevi, cultivând o răceală contondentă faţă de cei din jur. El se plasa la antipodul eroului care fremăta să se avânte într-o nouă aventură, identificând situaţiile conflictuale cu eficacitatea unui radar ultraperfecţionat. Tot ce-şi dorea Corto Maltese era să-şi savureze starea de inerţie. Universul lui mental nu părea să se întindă dincolo de fotoliul de bambus în care se tolănise ostentativ, fumând şi sorbind impasibil din paharul cu băutură aflat la îndemână. E nevoie de o serioasă tulburare a lucrurilor pentru ca marinarul să-şi abandoneze placiditatea absolută şi să ia contact cu lumea înconjurătoare.
Falsului nonconformism promovat de eroii deja consacraţi ai revistei – Dr. Justice, Rahan, Robin des Bois etc. –, prin vocea cărora vorbea de fapt conformismul rânced al stângismului ce se voia revoluţionar, dar nu era decât reacţionar, Corto Maltese îi opune o sănătoasă cură de anarhism. Nu crede în patriotism şi subordonări în numele unor idei presupus nobile, deşi poartă o uniformă, semn distinctiv al înregimentării. Nu exultă bunătatea naturii umane şi, prin urmare, nu rezonează la aşa-zisele „apeluri ale conştiinţei”. Se ştie diferit şi, pentru a marca diferenţa, îşi pune un cercel în ureche. Se vrea – şi reuşeşte să fie – un om liber, iritat de orice constrângere. Reacţionează cu brutalitate la intruziunile în forul său intim şi afişează o nepăsare suverană faţă de destinul celor din jur. Aşadar nimic mai incompatibil cu suita de eroi predictibili şi „angajaţi”, promovaţi nu numai de Pif, ci de o întreagă industrie a benzii desenate a anilor ’70.
Hugo Pratt a ştiut, de la bun început, să arunce în direcţia cititorului câteva nade extrem de eficace. E vorba, mai întâi, de exotismul radical al geografiei în care se desfăşoară acţiunea aventurilor, iar în al doilea rând, de limbajul intens colorat de referinţe livreşti, oculte sau paradoxale. „Prozei” adeseori terne a unor Roger Lecureux şi Jean Ollivier (principalii scenarişti ai revistei) Pratt îi opunea „poezia” unei metafizici lejere, nutrită din visare şi reflecţie cinic-ironică asupra existenţei. Protagoniştii tradiţionali erau tributarii unei viziuni eurocentriste, cu câteva punţi înspre continentul nord-american, perceput însă exclusiv prin eroi ce ilustrau mitul cuceririi Vestului. Nu răzbătea nimic din realitatea celeilalte Americi, urbană şi dinamică – totul se rezuma la etosul „cowboy-ului arian”, dacă e să împrumut sintagma unei cercetătoare extremiste, specializată în vânarea de „suprematişti albi”.
Periplurilor continentale – din Franţa eroică şi Italia idilică până în Nordul dominat de miturile vikinge şi de stilizatele saga ale populaţiilor germanice – li se adăuga, făcându-le totodată concurenţă, un erou care trăia mirajul mărilor calde. Pacificul de Sud, Australia şi insulele din preajma ei, continentul sud-american intrau astfel impetuos în spaţiul ocupat până atunci de situaţii şi întâmplări tributare aproape exclusiv imaginarului european. Prin simpla lui apariţie, Corto Maltese se instituia drept emisarul unor civilizaţii care îşi clamau dreptul măcar la atenţie, dacă nu şi la respect. Reacţia cititorilor n-a fost pe măsură. Marinarul maltez s-a aflat mereu în partea de jos a listei preferinţelor publicului tradiţional.
Cei doi ani şi jumătate de evoluţie în paginile revistei s-au dovedit însă, la mijlocul anilor ’70, o neaşteptată rampă de lansare pentru personaj. Publicarea, la editura Casterman, a albumelor care conţineau, cronologic şi tematic, cele douăzeci şi unu de episoade găzduite de Pif au garantat intrarea protagonistului în noua mitologie, în curs de consolidare, a epocii. La câţiva ani după ce plecase de la Pif pe uşa din dos, Corto Maltese lua cu asalt, album după album, librăriile europene, instituind una dintre cele mai frumoase poveşti culturale cu piraţi cinici şi sentimentali, cu femei exotice şi primejdioase, cu zâne concupiscente şi elfi intriganţi, cu agenţi ai răului obligaţi să cedeze sub presiunea sentimentelor nobile şi a aspiraţiilor înalte, cu savanţi deghizaţi în aventurieri şi, mai ales, cu un marinar-filozof în care vibrează întreaga tensiune a spiritului creator în neostenită şi zbuciumată căutare de sine.”
