Stiri

Câteva știri din lumea culturală românească (16 – 22 octombrie 2017)

Știrile săptămânii: Romanul Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu, de Florin Chirculescu se lansează la București; Asociația Arte Dell’Anima anunță câștigătorul concursului de scenarii Anima Film Editia I; Scriitorul Irvine Welsh vine în România, la Z9Culture; Colectia Arta Regala: Ortodoxie Masonica. Istorie – Rituri – Doctrine, la Editura Herald; Uriași de Pantelimon in cifre; Editura Cartea Copiilor lansează „Păturica lui Jane”, singura carte pentru copii scrisă de Arthur Miller; Editura ALL lansează campania de precomenzi pentru volumul Lange. Medicină de familie; Leïla Slimani, câștigătoarea premiului Goncourt, 2016 la București; O nouă traducere din opera lui Stefan Zweig, în colecția Biblioteca Polirom: Nerăbdarea inimii.

Romanul Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu, de Florin Chirculescu se lansează la Brașov și la București

Editura Nemira lansează la București, joi, 26 octombrie, de la 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu romanul Greva păcătoșilor, de Florin Chirculescu – un roman polifonic în care prezentul românesc, sinonim cu criza și corupția, se îmbină cu trecutul oriental și începuturile medicinei moderne.

Joi, 26 octombrie, vorbesc despre carte Luminița Corneanu, Dana Ionescu și Bogdan Ghiu.

Anul 632. Profetul Mahomed e pe moarte, chinuit de o boală misterioasă. Sahib, tabib-ul în care își pune toată încrederea, membrul comunității de evrei din Madīnat al-Nabī, scrie o poveste dictată de forțe necunoscute. Eroii ei, doi frați gemeni dintr-un alt timp, plănuiesc o escaladă.

Anul 2013. Sahib și Mesneraș trăiesc în București și visează să urce pe Nanga Parbat. Unul e un medic, prins în lanțul nemilos al sistemului medical corupt. Celălalt e un agent secret cu misiuni bizare, printre care și una vizându-l pe propriul frate. Comunică între ei mai ales „pe calea blestemului“ și îi unesc un corb, o carte și un vis.

Istoria veche se întâlnește cu istoria recentă, faptele și timpurile se amestecă, identitățile se fac și se desfac, ficțiunea cuprinde totul. Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu de Florin Chirculescu își plimbă cititorii prin labirinturi fără ieșire, provocându-i la o lectură neliniștitoare și la descoperirea propriilor drumuri.

Florin Chirculescu (de profesie medic chirurg) s-a născut la București pe 26 martie 1960. A debutat cu proză scurtă în anul 1993, în revista sf JSF. A câștigat Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995, după care Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine, tipărit la aceeași editură. De-a lungul anilor, au urmat alte distincții. A colaborat cu reviste de specialitate, unde a publicat nuvele și povestiri, și a fost redactor-șef al revistei Nautilus. Cu pseudonimul Sebastian A. Corn a semnat volumele: 2484 Quirinal Ave (Nemira, 1996), Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine (Nemira, 1998), Cel mai înalt turn din Babylon (Nemira, 2002), Imperiul Marelui Graal (Nemira, 2006), câștigător al Premiului Vladimir Colin în 2006, Vindecătorul (Cartea Românească, 2008), Skipper de interzonă (Millenium, 2012), Ne vom întoarce în Muribecca (Nemira, 2014), Iovik (Millenium, 2014), Eucronoza și alte nuvele (Millenium, 2017). Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu este prima operă de ficțiune pe care o semnează cu numele său real.


Asociația Arte Dell’Anima anunță câștigătorul concursului de scenarii Anima Film Editia I

Așteptarea a luat sfârșit!

Juriul nostru format din Laurențiu Damian, Laura Baron și Crina Lință a decis câștigătorul primei ediții a concursul de scenarii ANIMA FILM. Câștigătorul este scenariul „The Good Flirt” de Iulian Stanciu și Laurențiu Gligor.

Concursul de Scenarii ANIMA FILM este un concurs de scenarii de scurtmetraj, care îşi propune să promoveze oameni talentaţi, creativi şi serioşi.

Organizat de Asociaţia Arte dell’Anima, Concursul de Scenarii ANIMA FILM serveşte un singur scop: descoperirea şi promovarea talentelor.

În fiecare sesiune de concurs se va alege un singur film. Genurile eligibile pentru filme sunt: ficţiune, experimental, thriller/horror, comedie, SF şi documentar. Autorului scenariului câştigător i se oferă oportunitatea de a-şi produce filmul lucrând în colaborare cu Asociația noastră.

Le mulțumim tuturor participanților la concurs!


Scriitorul Irvine Welsh vine în România, la Z9Culture

Celebrul scriitor Irvine Welsh, autorul bestsellerului Trainspotting, se va afla în România în perioada 21-28 octombrie 2017.

Unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai lumii, precum și unul dintre cei mai iubiți autori Polirom, Irvine Welsh își va întâlni cititorii români la București – duminică, 22 octombrie, ora 18.00, Club Control (Str. Constantin Mille 4), alături de Ștefan Baghiu, Andra Matzal și Vlad Pojoga, precum și la Sibiu – miercuri, 25 octombrie, ora 18.00, Teatrul pentru Copii și Tineret Gong (Str. Alexandru Odobescu nr. 4), alături de Vlad Pojoga și Andrei Terian.

Irvine Welsh s-a născut în 1958, în Leith, o suburbie a orașului Edinburgh. A renunțat la școală la vârsta de 16 ani, a participat la mișcarea punk din anii ’70, a schimbat mai multe slujbe și a cântat în câteva trupe rock. În 1993, odată cu publicarea romanului Trainspotting, se impune ca unul dintre cei mai de succes autori scoțieni. Încă înainte de realizarea filmului cu același nume (în 1996), cartea fusese reeditată deja de paisprezece ori. I-au urmat Acid House, Jeg, Porno, Dacă ți-a plăcut școala, munca o să-ți placă și mai mult, Varză reîncălzită, Davaiştii, Viața sexuală a gemenelor siameze, toate apărute în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu), în numeroase ediții.

Cel mai recent volum al autorului apărut în limba română este T2 Trainspotting (publicat inițial cu titlul Porno și ecranizat anul acesta, în regia lui Danny Boyle), traducere din limba engleză și note de Andra Matzal, continuarea celebrului Trainspotting, a cărui ecranizare a devenit unul dintre filmele-cult ale anilor ’90.

Venirea în România a scriitorului scoțian Irvine Welsh este posibilă grație proiectului „Zona Nouă a Culturii”, organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național*.

„Zona Nouă a Culturii” (Z9Culture) însumează peste 20 de evenimente (conferințe, dezbateri, lecturi și ateliere) ce vor avea loc în nu mai puțin de opt orașe (Sibiu, București, Cluj-Napoca, Brașov, Mediaș, Făgăraș și Sebeș) și își propune să aducă în fața elevilor, studenților și publicului larg din România o serie de scriitori și jurnaliști, atât din țară, cât și din străinătate. Proiectul dorește să faciliteze accesul tinerilor din România la cultura vie și dorește să aproximeze pozițiile în care se regăsesc literatura din România și cultura română în peisajul global.


Colectia Arta Regala: Ortodoxie Masonica. Istorie – Rituri – Doctrine

Masoneria sustine ca exista o cale de viata superioara si mai tainica decat aceea pe care calcam de obicei, si ca atunci cand lumea exterioara isi pierde atractia pentru noi si se dovedeste insuficienta pentru implinirea nevoilor noastre mai adanci, vom fi siliti sa ne intoarcem in noi insine, sa batem la usa lumii noastre interioare. Pentru aceasta lume interioara si pentru calea care duce la ea, Masoneria ne promite lumina, ne traseaza jaloanele si arata conditiile care sa ne permita progresul. Acesta este singurul scop al Masoneriei. In spatele simbolismului elementar, in spatele indemnurilor pentru cultivarea virtutii si a unei moralitati conventionale, in spatele frazeologiei grandilocvente cu care, potrivit modei acestor zile, redactorii ceremoniilor din secolul al XVIII-lea au imbracat invatatura ei, se gaseste cadrul unei scheme de initiere in acea cale superioara de viata unde secretele si misterele fiintei noastre urmeaza sa fie dezvaluite: o schema care, in plus, reproduce pentru lumea moderna principalele caracteristici ale Misteriilor antice. Aceasta este noutatea pe care o aducea, la vremea ei, cartea lui Jean-Marie Ragon, Ortodoxie masonica. Istorie, rituri, doctrine.

Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), nascut la Bray-sur-Seine dintr-un tata notar, a fost initiat in francmasonerie in 1804 la Bruges, unde indeplinea functia de casier al administratiei imperiale. Ulterior a devenit membru al Marelui Orient al Frantei, al Ritului Misraim si al Ordinului Templului. A infiintat si condus celebra loja pariziana Les Vrais Amis(“Adevaratii prieteni”), devenita apoi loja Trinosofilor.

Considerat de contemporanii sai drept cel mai instruit francmason al secolului al XIX-lea, Ragon a fost autorul unor lucrari ce au exercitat o influenta considerabila in epoca:

La Messe et ses Mysteres (Messa si misterele ei – 1842); Le Cours philosophique et interpretatif des initiations anciennes et modernes (Cursul filosofic si interpretativ al initierilor antice si moderne – 1841); Orthodoxie Maconnique: suivie de la Maconnerie occulte et de L’initiation hermetique(Ortodoxie masonica. Masonerie oculta si initiere  hermetica – 1853), Maconnerie occulte et Initiation hermetique (Masoneria oculta, ed. Herald 2011) dar si o Colectie de Ritualuri masonice, dintre care mentionam: Rituel de l’apprenti maconRituel d’une pompe funebre maconniqueRituel de la maconnerie de Royale-Arche improprement appelee Rite d’YorkRituel du souverain grand inspecteur general.

Ragon a fost editorul primei reviste masonice: Hermes.


Uriași de Pantelimon in cifre

Prima expoziție din lume de artă pe acoperișuri, Uriași de Pantelimon, s-a deschis vineri 13 octombrie în București. Zilele Uriașii de Pantelimon s-au încheiat duminică seară, după trei zile de petrecere în aer liber cum n-a mai fost alta în cartierul de est al Capitalei. 5 000 de vizitatori, cu vârste de la 1 an la 80 de ani, au venit la Make a Point. Au urcat pe Turnul de apă și artă, au aruncat cu bile colorate în instalația realizată de artistul italian Biancoshock (Italia), au privit și jurizat desenele făcute pe acoperișuri de artiști din România și din lume și au asistat la demonstrații live de dans și reverse grafitti. Pantelimonul a fost pus astfel pe harta culturală a lumii.

Artiștii TOMNomadoNada KrstajićRobert Obert și Alexandra Cristiana Comănici au pus în culoare poveștile cartierului. Realizarea acestor lucrări gigantice a fost posibilă cu spijinul Ana Mariei Duțu, art producer, și a celor peste 60 de ucenici. În urma votului popular câștigătoarea celor mai multe aprecieri a fost Cristiana Comănici, care a îmbrăcat turnul de apă într-o rețea de fire curcubeu. Vizitatorii au apreciat deopotrivă și femeia care măsura radiațiile de la Cernobîl (Robert Obert), hora urbană desenată de artista sârbă Nada Krstajić, viziunea anamorfică a cartierului dormitor semnată Nomado și instalația eco imaginată de TOM.

Fotografiile legendei fotojurnalismului american, Martha Cooper ne-au fost explicate de chiar autoarea lor, care ne-a făcut onoarea de a petrece în Pantelimon împreună cu noi, făcând ceea ce-i place ei mai mult: fotografiind artiștii la lucru. Martha Cooper a făcut o introducere în istoria graffitiului și a fotografiilor ei din 1947 pana astăzi. Am învățat de la ea diferența dintre graffiti și street art, iar de la Moose,  celebru englez care a inventat reverse graffiti, am învățat cum se face să transformi murdăria urbană în artă.
Ne-au lăsat amintiri unice pe acoperișuri artistul danez Victor Ash și francezii Ella&Pitr, precum și dansatorii pe care i-am urmărit din turn în fiecare seară – Petec și Sasha Dodo (Rusia). Cei 20 de cursanți ai artistei Carmen Nistor (Germania) au plecat acasă cu microbul caligrafiei în sânge și murdari de tuș și culoare pe degete.

Uriași de Pantelimon sunt o premieră în lume, o galerie de 6 000 de metri pe acoperișuri, pe care sperăm sa o creștem în anii următori.

Mădălina Roșca și Paul Arne Wagner, creatorii proiectului, mulțumesc echipei Uriași de Pantelimon, artiștilor pentru că au dus poveștile Pantelimonului pe acoperișuri, ucenicilor, fără ajutorul cărora lucrări gigantice de asemenea amploare nu ar putea fi duse la bun sfârșit. Ucenicii din acest an sunt artiști ei înșiși și îi așteptăm cu creații proprii pe acoperișuri in anii ce urmează. Thumbs up pentru Fru Fru și Urban Monkey pentru că au reuși să ne păstreze pe toți în viață și sănătoși în ultimele săptămâni.


Editura Cartea Copiilor lansează Păturica lui Jane”, singura carte pentru copii scrisă de Arthur Miller

Editura Cartea Copiilor traduce în premieră în limba română „Păturica lui Jane” (Jane’s Blanket), singura carte pe care marele dramaturg Arthur Miller a dedicat-o copiilor. Noua apariţie, în varianta ilustrată de Sandrine Bonini, le explică celor mici, cu simplitate şi duioşie, că uneori trebuie să lase în urmă unele lucruri dragi pentru a crește.

De când s-a născut, Jane are o păturică roz, moale și călduroasă, de care nu se poate despărți. Trebuie s-o aibă alături tot timpul: în brațele mamei, la masă, la joacă sau în pătuț, când doarme. Dar Jane crește. Zi după zi, descoperă tot mai mult din lumea din jur. Zi după zi, poate să facă tot mai multe lucruri. Dar nici păturica roz nu rămâne la fel. Puțin câte puțin, se destramă şi se face tot mai mică, iar Jane își dă seama că totul se schimbă odată cu trecerea timpului.

Arthur Miller (1915-2005) este autorul unor binecunoscute piese de teatru care au marcat literatura americană a secolului XX, precum „Toţi fiii mei”, „Vrăjitoarele din Salem”, „Vedere de pe pod” sau „Moartea unui comis-voiajor”. În plus, în 1949, Miller a fost distins cu prestigiosul Premiu Pulitzer pentru Dramaturgie. De asemenea, Miller este cunoscut şi pentru controversata căsnicie cu actriţa Marilyn Monroe, alături de care a format un cuplu atipic timp de aproape cinci ani.

Povestea „Păturica lui Jane” a fost publicată în anul 1963, atunci când Arthur Miller era deja un autor consacrat. Numele personajului central, Jane, coincide cu numele celei mai mari fiice a lui Miller, cea care i-a fost probabil sursă de inspiraţie.

Sandrine Bonini,ilustratoarea  acestei ediţii a cărţii, este absolventă a Şcolii de Arte Decorative din Paris. Înainte de a scrie şi ilustra cărţi pentru copii, Bonini a lucrat în cinematografie pentru filme de animaţie.

Cartea „Păturica lui Jane” este recomandată copiilor între 2 şi 7 ani și este disponibilă pe site-ul editurii (www.carteacopiilor.ro) la prețul de 29 lei. La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Poveşti cu prinţese”.


Editura ALL lansează campania de precomenzi pentru volumul LANGE. MEDICINĂ DE FAMILIE

Volumul LANGE. MEDICINĂ DE FAMILIE. MANUAL DE TRATAMENT ȘI PROFILAXIE ÎN AMBULATORIU poate fi comandat cu o reducere de 40% în perioada 17 octombrie – 24 noiembrie 2017. Prețul special de 119,95 lei este valabil doar în intervalul campaniei, iar volumele comandate astfel vor fi livrate începând cu data de 25 noiembrie 2017.

Campania se desfășoară pe site-urile Editurii ALL, www.all.ro și MedLibris, librărie online brărie on-line specializată în carte medicală, administrată de Grupul Editorial ALL.

Adresele exacte unde unde se pot plasa precomenzi sunt: https://goo.gl/6wbCtE și https://goo.gl/RD1C9j

LANGE. MEDICINĂ DE FAMILIE. MANUAL DE TRATAMENT ȘI PROFILAXIE ÎN AMBULATORIU

Această lucrare complexă, dar foarte ușor de utilizat, prezintă cele mai frecvente simptome, probleme și boli întâlnite în ambulatoriu de medicii de familie, interniști, pediatri, dar și de alți furnizori de asistență medicală primară.

Volumul se adresează studenților mediciniști, medicilor rezidenți, medicilor de familie, dar și altor profesioniști din domeniul asistenței medicale în ambulatoriu.

Algoritmii de diagnostic și tratament pot fi accesați rapid. Datele de tratament prezentate sunt practice, specifice, inclusiv dozarea medicamentelor, efectele secundare și interacțiunile importante cu alte medicamente.

Inițiativa realizării manualului a pornit de la convingerea că nu există boli, ci bolnavi. Fiecare pacient este un caz unic, pe care boala îl afectează într-un mod diferit. Această carte este concepută ca o sinteză și abordează suferințele în forma în care se prezintă ele în viața reală, adică neclar, inconsistent și, deci, cu riscul de a induce confuzii în mintea medicului. Suprapunerile și mimarea acelorași simptome de către boli diverse necesită o judecată clară și o atenție susținută din partea medicului. Așadar, diagnosticul diferențial rămâne instrumentul cel mai eficient al medicului. Lucrarea este structurată în funcție de prezentările tipice ale pacientului la cabinetul medicului de familie. Cuprinde cinci secțiuni, în cadrul cărora afecțiunile sunt prezentate în ordine alfabetică:

  • Secțiunea 1 conține informații referitoare la problemele acute întâlnite cel mai frecvent;
  • Secțiunea a 2-a oferă date despre tratamentul pacienților cu boli cronice comune;
  • Secțiunea a 3-a este dedicată strategiilor de diagnostic și tratament în cazul afecțiunilor psihice;
  • Secțiunea a 4-a abordează problemele de sănătate reproductivă;
  • Secțiunea a 5-a este utilă medicilor de familie în prevenirea bolilor importante și promovarea sănătății.

Leïla Slimani, câștigătoarea premiului Goncourt, 2016 la București

Leïla Slimani, scriitoarea franceză distinsă în 2016 cu prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Cântec lin, vine la București pentru lansarea ediției românești a acestui roman, publicat în colecția Literary Fiction a editurii Pandora M, imprint al Grupului Editorial TREI.

Vă așteptăm miercuri, 25 octombrie, la ora 18.30, în Ceainăria librăriei Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15) unde va avea loc lansarea romanului Cântec lin de Leïla Slimani. Alături de scriitoare se vor afla: Simona SORAAdina DINIȚOIUAlexandru MATEI, Nadine VLĂDESCU. Evenimentul va fi moderat de Magdalena MĂRCULESCU, director editorial al editurii Pandora M și se va încheia cu o sesiune de autografe.

Pe 26 octombrie, la ora 18.30, la Sala Elvire Popesco a Institutului Francez din București, Leïla Slimani va vorbi despre impactul cuvântului scris în societatea contemporană și despre angajamentul civic al creatorului de opere literare în cadrul unei dezbateri publice moderate de Marius CONSTANTINESCU, jurnalist cultural la Televiziunea Română (TVR), dezbatere care beneficiază de participarea Magdei CÂRNECI, președinta Pen Club România.

Evenimentele se desfășoară în parteneriat cu Institutul Francez din București.

Despre carte:
Când Myriam, mamă a doi copii mici, se hotărăște, în ciuda reticenței soțului ei, să-și reia activitatea, cuplul începe să caute o bonă. După o serie de interviuri, o angajează pe Louise, care cucerește rapid afecțiunea copiilor și ajunge să ocupe un loc central în căminul familiei.
Treptat însă, cercul dependenței reciproce se închide, ducând la producerea unei tragedii.
Dincolo de descrierea minuțioasă a tânărului cuplu și a personajului fascinant și misterios al bonei, se întrevede tabloul epocii în care trăim, cu concepțiile sale despre dragoste și educație, raportul dintre dominație și bani, prejudecăți de clasă ori culturale. Stilul frust și tranșant al lui Leïla Slimani, întrepătruns de frânturi de poezie sumbră, învăluie povestea încă de la primele pagini într-un suspans captivant.

Scriitura rafinată, precisă şi tăioasă a Leïlei Slimani descrie, într-o atmosferă apăsătoare, sufocantă şi paralizantă, o relație de dependență în care manipularea şi nebunia se amestecă implacabil. La Croix

Aruncat într-un vârtej nebunesc, cititorul nu poate opri această cădere vertiginoasă şi fascinată. Tragedia despre care vorbeşte Leïla Slimani e cât se poate de convingătoare. Autoarea reuşeşte să creeze în detaliu un portret al închisorilor noastre intime şi sociale. Livres Hebdo

Leïla Slimani (n. 1981) este o romancieră și jurnalistă franceză de origine marocană.
S-a născut la Rabat, în Maroc și la 17 ani a plecat la Paris, unde s-a specializat în științe politice și studiul mass-mediei la Sciences Po. După absolvire, a vrut să urmeze o carieră în actorie, dar a început să lucreze ca journalist pentru revista Jeune Afrique.
În 2014 a publicat primul său roman, Dans le jardin de l’ogre (în curs de apariție la Editura Pandora M), urmat de thrillerul psihologic Cântec lin, care a devenit rapid un bestseller, cu peste 76 000 de exemplare vândute, în primele trei luni de la apariție.
În 2016, romanul Cântec lin a fost distins cu Premiul Goncourt și a fost nominalizat la Prix Renaudot, Prix Femina, Prix de Flore și Prix Interallié.


O nouă traducere din opera lui Stefan Zweig, în colecția Biblioteca Polirom: Nerăbdarea inimii

  1. Într-un orăşel austriac de garnizoană, ofiţerul de cavalerie Anton Hofmiller e invitat la castelul bogatului proprietar Kekesfalva. Cînd petrecerea e în toi, tînărul o invită la dans pe fiica gazdei, fără să ştie că e paralizată – iar apoi, vrînd să-şi repare stîngăcia, face greşeli după greşeli, pe care le pune pe seama a ceea ce Stefan Zweig numeşte „nerăbdarea inimii”.

Nerăbdarea inimii e singurul roman pe care Zweig l-a scris pînă la capăt, iar personajele sale sînt martori năuci ai propriei catastrofe, simboluri ale unei civilizaţii în plin dezastru, dar care nu găseşte puterea să se împotrivească ritmului ameţitor al unui ultim vals.

Strălucitor şi rafinat, scrisul lui Zweig e ceea ce rămîne din lumea înghiţită de nebunia secolului XX.

Nerăbdarea inimii a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducere din limba germană de Ana Mureșanu, şi este disponibilă în ediţie digitală.

„Există două feluri de milă. Una, lipsită de curaj şi sentimentală… de fapt doar o nerăbdare a inimii… şi cealaltă… singura care contează, mila nesentimentală, dar creatoare, care ştie ce vrea şi e decisă să sufere răbdătoare împreună cu celălalt şi să reziste pînă la ultima consecinţă a efortului său şi chiar dincolo de aceasta. Numai dacă mergi pînă la sfîrşit, pînă la finalul definitiv şi amar, numai dacă posezi o cantitate inepuizabilă de răbdare îţi poţi ajuta semenii. Numai dacă prin aceasta eşti dispus să te jertfeşti pe tine însuţi – atunci şi numai atunci!”

„În Nerăbdarea inimii, Zweig urmăreşte cronica unei relaţii tragice, fără speranţă, dar o face în aşa fel încît nu-şi descurajează cititorul, nu-i fură entuziasmul, într-o poveste plină de capcane psihologice pe care numai un scriitor cu experienţă şi un om care a trăit multe poate spera să le depăşească.” (The New York Times)

„Zweig are o abilitate impresionantă: aceea de a ne face să-i citim romanul de parcă schimbările emoţionale violente ale personajelor sale ar fi şi ale noastre.” (The Sunday Telegraph)

Născut în familia unui industriaş înstărit, Stefan Zweig (1881-1942) şi-a făcut studiile la Berlin şi la Viena. Călătoreşte mult încă din tinereţe (în Statele Unite, Franţa, Anglia, India), o cunoaşte pe prima sa soţie, Friederike von Winternitz, şi se stabileşte la Salzburg. Este foarte popular în cercurile artistice din întreaga Europă şi este prieten, printre alţii, cu Arthur Schnitzler, Sigmund Freud şi Richard Strauss. În 1930 este deja unul dintre cei mai traduşi scriitori austrieci în viaţă, iar povestirile şi biografiile lui devin bestselleruri aproape imediat după apariţie. Opera sa ajunge să fie tradusă în peste treizeci de limbi. Odată cu venirea la putere a lui Adolf Hitler, Zweig părăseşte Austria, stabilindu-se temporar în diverse locuri: Londra, Bath, New York şi, mai tîrziu, Rio şi Petrópolis, în Brazilia. A scris proză (Frica, Scrisoare de la o necunoscută – apărute la Editura Polirom în 2016 –, Amoc, Simţuri rătăcite, Suflete zbuciumate, Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei), biografii (Maria Antoaneta, Maria Stuart, Triumful şi destinul tragic al lui Erasm din Rotterdam, Magellan) şi memorialistică (Lumea de ieri). În 1942, cînd se sinucide alături de cea de-a doua soţie, Lotte, în Petrópolis, Stefan Zweig este deja unul dintre scriitorii celebri ai lumii.

Colecţia „Biblioteca Polirom” este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu şi numără peste 1000 de titluri.

Articole similare

Câteva știri din lumea culturală românească (8 – 14 decembrie 2014)

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (25 septembrie – 1 octombrie 2017)

Jovi Ene

The Witcher a inceput productia pentru sezonul 2 si anunta noi actori in distributie

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult