Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (26 decembrie 2011 – 1 ianuarie 2012)

-Un film cu un subiect sensibil, “Sindromul Asperger”, ne este prezentat la inceputul saptamanii trecute pe Marele Ecran. Este vorba de “Adam” (2009): “Daca va plac filmele micute si foarte personale, cu probleme mundene, actori excelenti si reactii interesante, cu muzica indie de foarte buna calitate (coloana sonora contine piese misto de la The Weepies si Joshua Radin) Adam e unul mult peste medie. Asta multumita scenariului credibil, umorului retinut, starii melancolice impuse la momentul potrivit sau celor doi actori titulari si a chimiei dintre ei.”

-Amicul nostru Iulian Fira a vazut de Craciun un film neobisnuit pentru aceasta perioada a filmului, Judgement at Nuremberg: De Craciun, vizionand Judgement of Nuremberg am devenit mai bun si mai fericit. Mai bun (macar in teorie, pentru ca soliditatea morala nu se probeaza decat in practica), deoarece am inteles un dicton care pana acum mi se parea a avea un iz de sofism: E adevarat ca o viata nu valoreaza nimic, dar tot atat de adevarat este ca nimic nu valoreaza cat o viata. Mai fericit fara doar si poate, pentru ca am vazut un film pur si simplu exceptional.”

-Tot pe Marele Ecran, recenzia unui film care se instaleaza in linia inceputa de Blindness acum cativa ani, continuata in acest an cu Contagion si probabil in contextul inceputului de an “mayas” 2012 (:D). Este vorba de “Perfect Sense” (2011), cu Ewan McGregor şi Eva Green: “Probabil ca regizorul a tinut sa evite partea “stiintifica” a problemei – lasand-o pe seama unor filme ca si Contagion – focusandu-se pe aspectele mai personale si mai umane. Face sens din punctul meu de vedere. Perfect Sense e o microdrama introdusa chirugical intr-un film despre sfarsitul lumii. E mai mult despre sfarsitul celor doi indragostiti decat despre sfarsitul celorlalti. Astfel, cauzele sunt mai putin importante decat groaznica perspectiva de a face dragoste fara a-i mirosi parul, a-i gusta sarutul, a-i privi chipul, a-i atinge pielea ori a-i asculta respiratia celuilalt.”

(Jovi)

-Daca doriti sa vedeti care este lista celor ’10 filme văzute în 2011 care mi-au rostogolit lumea ‘ intocmita de Adina de ‘La buticul de filme si carti’ duceti-va pe blogul ei. O fotografie doar pentru fiecare film, dar selectia insasi este
interesanta.

-O lista asemanatoare dar profilata pe cele mai bune filme rusesti ale anului 2011 ne prezinta pe blogul sau scriitorul Vasile Ernu: ‘Iată filmele rusești ale anului 2011 pe care le recomand. Sînt puse în ordine aleatorie. Cîteva dintre ele sînt chiar excepționale și cred că a fost un an destul de bun pentru cinematografia rusă. Au revenit cu filme Sokurov, Zveaghințev și Smirnov. Multașteptatul film al lui Loban a apărut în sfîrșit. Au fost două debuturi foarte apreciate: Nikonova și Karimov. Au fost multe subiecte noi pe care nu le-am mai întîlnit demult în filmele rusești. Am selectat 14 filme și dacă mai descopăr ceva, revin cu completări.’

-Tot de ‘Topuri’ se ocupa si Andrei Gorzo de le ‘Dilema Veche’ intr-un prim articol dintr-un grupaj de doua articole. Printre primele cinci filme mentionate se afla ‘Aurora’ al lui Cristi Puiu: ‘Inspirat de fenomenologia existenţială a lui Sartre şi a lui Maurice Merleau-Ponty, teoreticianul de film André Bazin (colaborator frecvent al revistei Les Temps modernes, pe vremea cînd era co-editată de cei doi) vedea cinematograful ca pe o invenţie capabilă (dacă e folosită într-un anumit fel) să cultive în spectator o aprehensiune a „ambiguităţii“ inerente „fiinţării-în-lume“. Filmul lui Cristi Puiu e un experiment radical în direcţia trasată de Bazin. Fiind vorba despre o tentativă de a forţa noi deschideri perceptuale-intelectuale-spirituale, e inevitabil ca pînă şi printer puţinii spectatori capabili de a-i recunoaşte importanţa să nu existe nici un consens în privinţa gradului ei de succes.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (20 – 26 ianuarie 2020)

Dan Romascanu

O telenovela dubla a lui Geo Saizescu: Iubire elenă (2012)

Dan Romascanu

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în martie 2021

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult