Interviu

”Poezia mea e o țară cu patru anotimpuri” (interviu Olga Ștefan)

Zilele trecute, am citit volumul ”Civilizații”, cea mai recentă carte de poezie pe care a publicat-o Olga Ștefanchiar zilele astea, la Editura Paralela 45. Descoperind o poezie îndrăzneață, am vrut să aflu mai multe lucruri despre ce au reprezentat sentimentele și munca din spate, iar tânăra autoare a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva dintre întrebările directe (și inconștiente, și amatoare) pe care le-am pus:

-Bună, Olga! Pentru introducere, te-aș ruga să povestești cititorilor noștri cum a început legătura ta cu poezia. Când ai publicat prima poezie?

Bună ziua și mulțumesc pentru invitație și pentru interesul acordat „artei” mele, care s-a întâmplat să fie de foarte devreme poezia. Poate suna neverosimil, dar am publicat pentru prima dată poezie în 1997, într-o revistă literară care apărea în Hunedoara, orașul meu natal. Terminasem în acel an clasa a doua și nu împlinisem încă nouă ani. Părinții mei erau amândoi buni cititori de literatură, oameni care gustau și înțelegeau poezia, așa că am avut norocul unui sprijin necondiționat și constant din partea lor, menținut cu entuziasm și o căldură pe care am crezut, eronat, că o voi găsi în toți oamenii, de-a lungul tuturor perioadelor prin care poate trece un foarte tânăr poet: de la efluvii de inspirație, soldate cu mici plachete „de copilărie”, pe care tot „dintr-o copilărie” (a maniei reinventării) le-am renegat, până la perioade lungi de nescriere, frustrante, transformate, mai ales în adolescență, în anxietăți, melancolii, tristeți fără obiect. Am întâlnit încă de foarte mică toate tipologiile fantastice ale florei și faunei lumii literare, precocitatea mea are, pentru mine, un caracter dual: a fost, în mod egal, un noroc și o neșansă.

-De unde această ”furie” împotriva civilizațiilor, de dezamăgire față de civilizațiile prezentului? Mai ales că vorbim mai ales despre o poezie a renașterii, unde există multe versuri de dragoste.

Aș preciza că pluralul (voit ambiguu) din titlu este de fapt un substantiv articulat hotărât: civilizatul – civilizații, iar nu pluralul nearticulatului „civilizație”. Civilizația este contextul, pretextul, dacă vreți, pentru a scrie despre cei care o populează. Există în acest volum multe poeme-portret, poeme „fișă biografică” sau „studiu de caz”, inspirate de oameni care m-au fascinat și pe care viața sau propria-mi vină m-a obligat să mi-i imaginez mai mult și să îi cunosc puțin sau deloc.  Ei sunt „civilizații” mei. Altfel, eu sunt o poetă al cărei verb e destul de întunecat și o persoană asumat retrasă. Volumul acesta e un volum al speranței, mai deschis spre „alter” decât celelalte și da, e un volum în care am scris și despre dragoste, însă nu doar despre iubirea-pasiune disecată masochist în volumele trecute, ci și despre grijă, iubire care crește frumos, afecțiunea nepieritoare pentru cei care nu mai sunt, despre milă și compasiune, prietenie și vârstele ei, ale prieteniei, înțelegere și uimire în fața frumuseții. Furia e echilibrată aici de sensuri care mi-au ghidat maturizarea umană și literară.

-Ești ecologistă? Te întreb asta pentru că, din punctul meu de vedere, poezia ta pare și una de revoltă față de risipa pe care o fac oamenii. În plus, chiar tu scrii: ”ecologic vorbind,/ orașul e pe moarte.”

Poemul din care citați este un poem în care exorcizez teama și tristețea care mi-au marcat copilăria petrecută într-un fost mare centru siderurgic pe care l-am văzut decăzând și pierind. Așa cum îl știam și cum l-am învățat și explorat alături de Andra, cea mai bună prietenă a mea, orașul meu aproape părăsit, populat de oameni ciudați, în care insulele paradiziace întretăiau zone periculoase, avea o frumusețe crepusculară. Asta e prima risipă la care am asistat cu revoltă: a speranțelor, a multor forme de viitor, a visului că am putea trăi acolo toată viața și că a fi rămas acolo ar fi însemnat curaj, nu delăsare.
Eu sunt o persoană idealistă, sub umbrela acestui „-ism” intră și ecologismul pe care îl practic. Dar sunt, cum ziceam, prea retrasă ca să devin cu adevărat activistă și sunt dependentă de câteva obiceiuri nu foarte eco-friendly, din păcate.

-Este poezia ta prea personală? Cât din ea izvorăște din propriile sentimente? Dar din propriile amintiri?

Nu cred că există „maxime” ale temperaturii personale dintr-un poem sau dintr-un proiect literar. Poezia mea e o țară cu patru anotimpuri, oscilează între glacialitate și torpoare și asta se întâmplă pentru că o scriu în orice condiții, sunt un autor foarte disciplinat. Mi s-a reproșat însă că mi-am construit o voce distantă și cred că acest lucru vine din atracția mea pentru trecut și pentru suvenirurile astea fără sens care mă bântuie și care intră mai degrabă decât stările „fierbinți”, de moment, în textele mele. Așa cum îi spuneam Teodorei Coman, care a fost printre primii cititori ai acestui volum, uneori mi se pare că sunt singurul om treaz la un chef nereușit și că îi scriu cronica. Sunt și singurul om treaz la un chef foarte reușit și scriu cu regretul că nu mă pot bucura. Dar asum o distanță, un ecran, între mine și subiectele mele. Și de asta mă vedeți în cel puțin două texte din acest volum în ipostaze claustrate, autodefinindu-mă ca „monstru” sau „exponat”. În rest, eu duc o viață liniștită, de animal marin nedisturbat, într-o oază familială de liniște și iubire, care îmi permite să cresc și să scriu.

-Chiar ai avut un ”vis de-a scris istorie”?

Da, am crezut că o să-mi descopăr vocea adevărată mult mai devreme și că va fi spectaculoasă. Încurajată de performanțele mele din școală (olimpiade naționale câștigate etc.), am avut visul de a revoluționa cumva domeniul meu (literatura, studiile literare), de a scrie brusc foarte bine și de a schimba fața lumii mele, dar asta se întâmplă cu toți copiii minune, visează mult și cad repede. Și cu mine s-a întâmplat „ceva” de-a lungul drumului, în recele Cluj universitar, mi-am pierdut curajul și energia. Privesc anii mei de retractilitate ca pe o perioadă de germinație. Acum nu mai vreau să scriu istorie, sunt fericită că scriu.

-Cum vezi evoluția poeziei tale de la ”Toate ceasurile” la ”Civilizații”?

Am devenit mai responsabilă și mai disciplinată. Când am scris Toate ceasurile eram o fată de 17 ani sălbatică, individualistă, colțuroasă și sentimentală. Trăiam într-un balon de inspirație și de creativitate, ambele paroxistice, nestăvilite. Pot înțelege ce a părut „sloppy”, leneș, inconsistent acolo și ce a făcut ca această carte să fie trecută cu vederea ori expediată prin formule de tipul „pathos de apartament”. Am reluat Toate ceasurile și niște texte inedite post-Toate ceasurile în vederea unei re-editări, cu drag de fata care am fost, dar și cu exigența pe care n-a avut încrederea să i-o permită nimănui atunci, le-am periat, fără să le știrbesc „ceva-ul” ăla vulcanic. Saturn, zeul și Charles Dickens au fost scrise aproape simultan, între 2015 și 2016. Ele reprezintă un proiect comun de care am fost foarte atașată, mai ales că însemnau sfârșitul unor ani de pauză de la poezie. Le-am scris fără să vreau să demonstrez ceva, cu bucurie pură, cu desuetudini asumate, cu o indiferență aproape nesănătoasă la mode. Civilizații e o carte pe care am scris-o în doi-trei ani și e, mai ales, o carte care nu mi-a dat impresia că s-a scris singură. Am muncit și cizelat mai mult, am avut foarte mult material care a rămas în afara volumului. E un fel de volum „în secțiune”, sunt vizibile sedimentele, cred, se poate stabili o cronologie a poemelor de aici. Îl văd și ca pe un volum de tranziție.

-În volumele tale, există o legătură între poezii? Există o temă centrală?

Le ordonez după o logică a lor și a mea, dar nu sunt legate organic. Se așază singure. Nu cred că au o temă centrală, aduc laolaltă câteva teme și câteva obsesii care, sper, lasă un aftertaste concret, inconfundabil cititorului.

Care este modalitatea prin care tu creezi poezie? Te așezi la un birou special pentru asta sau porți bilețele pretutindeni pentru când îți vine vreo idee, vreun vers? Sau o cu totul alta?

Acum 10 ani scriam sms-uri pe care le salvam ca drafts. Acum, folosesc foarte mult aplicația Inkpad, o reinstalez de câte ori e nevoie, apoi transcriu direct în documente word texte la care lucrez uneori și câte o săptămână-două. Scriu și de mână, dar mult, mult mai rar. Am, sigur, nevoie de liniște și de timp liber ca să îmi lucrez textele, chiar dacă ele rămân, în proporție de 70% așa cum „au venit”. Le postez uneori, dar am descoperit că mă influențează negativ reacțiile prea exaltate legate de ceea ce scriu, așa că încerc să fiu mai discretă. Ce vreau să spun este că lucrez zilnic, iar asta, ar spune unii mai malițioși, „se vede”. Nu prea cred în transe soldate cu produse asupra cărora nu mai ai cum să intervii, în texte care se nasc gata formate, cred în șlefuire, în a face tot posibilul ca produsul finit să îți placă din orice unghi și de la distanța oricâtor luni l-ai privi.

-Știam că ești profesoară, nu cunosc dacă această informație mai este actuală. Cum te inspiră profesoratul în scris? (întrebare inspirată de poetul Andrei Zbîrnea)

Sunt profesoară de limba română în continuare. Nu sunt o profesoară-model, sunt foarte implicată și emotivă. Slujba aceasta m-a inspirat mai mult decât ar fi făcut-o oricare altă slujbă, din cauză că mă provoacă, mă irită, mă face fericită și mă aruncă în cea mai neagră disperare, sigur că mă văd făcând altceva sau având mai mult timp pentru altceva, însă nu știu altă profesie care să-ți arate zilnic că mai ai mult de învățat și că înveți de la fiecare om pe care îl ai în față, că e o greșeală să crezi că, în încăperea aceea adeseori suprapopulată numită sala de clasă, doar tu ești profesorul. Cele mai bune poeme ale mele le-am scris după ce am făcut această alegere profesională, inspirația vine din efervescența și adrenalina pe care le experimentez zi de zi.

-Se mai citește poezie în România? Sau se citește suficientă poezie la noi?

Evit verbele reflexive impersonale, mă rezum la experiența mea. Constat că, dacă nu e citită de pe o poziție snoabă în raport cu tradiția, poezia găsește poeteci spre cele mai opace dintre minți și inimi. Eu chiar acum fac, cu și pentru elevii mei dintr-a noua, o panoramă absolut nediscriminatorie a poeziei românești de dragoste/ despre dragoste, și nu, nu încep sau nu insist asupra poeziei noi, pentru că ador să văd cum li se luminează fețele auzind un text scris de un poet pe care-l cunoșteau și la care se raportau eronat, prin prisma clișeelor și prejudecăților. Coșbuc i-a scos de pe Facebook și i-a mesmerizat, Minulescu a reușit o performanță similară, pentru Ion Pillat am sacrificat câteva minute din pauză. O să ajungem și la prezent și sper să îi deconecteze și congenarii mei, le țin pumnii. Nu știu, așadar, câtă poezie SE citește (abstract), noi citim acum, cu speranța că ei vor citi și în continuare, mult după ce nu ne vom mai consemna prezenșele în condici și cataloage. E tot ce pot să fac eu pentru această Cenușăreasă. 😊

-Transmite, la final, te rog, un mesaj către cititori, către cititorii de poezie în special.

Eu am fost întotdeauna o mai bună cititoare de proză, așadar, vă admir curiozitatea și intuiția. Sper să înțelegeți și că acel „eu” din poeme e un construct, iar ființa frivolă sau furioasă care vă vorbește de pe hârtie nu e aceeași cu ființa din carne și oase despre care citiți pe coperta a patra a cărții. Respectați-le poeților dreptul de a-și crea voci care nu au legătură cu lumea reală în care se mișcă, nu-i hărțuiți când nu vă plac ori când vă plac prea mult. Sunt, totuși, mai sensibili decât restul lumii.

-Mulțumim, Olga!

(Sublinierile ne aparțin. Sursă fotografii: Editura Paralela 45, colecția personală a scriitoarei, fotografie semnată de Wilhelm Kantor)

Articole similare

Ioan T. Morar – interviu în exclusivitate pentru Filme-carti.ro

Jovi Ene

3 poeme (în avanpremieră) din volumul ”Cutii”, de Cătălina Bălan

Jovi Ene

A (s)pune în paranteză: Constantin Acosmei și Gelu Diaconu

Dan Gulea

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult