The Nest (2020) – Cuibul
Regia: Sean Durkin
Distribuția: Jude Law, Carrie Coon, Oona Roche
Despre construcția corectă a unei familii s-a tot scris. Avem memorii despre familii bune și memorii despre familii disfuncționale. Avem romane în care familiile se destramă aidoma unui foc și cărți în care familiile se dovedesc a fi baza solidă a unor vise împlinite. Nu există însă o rețetă a succesului în felul cum îți construiești propria familie. Adevărul e pe la mijloc. Despre asta este pelicula „Cuibul” (în original „The Nest”) a regizorului Sean Durkin, cu Jude Law și Carrie Coon în rolurile principale.
Rory este un afacerist de succes, crescut în inima burselor londoneze. Are o familie minunată cu Allison, o fiică adolescentină și un băiat puber. Viața lor pare perfectă. Diminețile încep mereu cu scena în care îi aduce cafea soției sale. Aceasta, americană get – beget, adoră caii și lucrează cu ei. Doar că Rory ia o decizie fulminantă: își mută familia din America în Anglia, în căutarea unor noi oportunități antreprenoriale. Schimbarea vine ca un trăsnet și începe să scoată la iveală toate fisurile existente în familia lor.
Mi-a fost dor de un film în care lucrurile se dezvăluie cu lentoare. Nu există goana regizorului după cadre mari. Dimpotrivă, camera stă fixată pe fețe, pe mimici, pe gesturi. Trecerea aceasta din inima Americii anilor `80 într-o Anglie neprimitoare pare să erodeze sentimentele celor doi. Oare se iubesc cu adevărat? Oare chiar sunt o familie puternică? Sau au doar o nevoie stringentă de a-și valida dorințele? Nimic nu este ce pare.
Jude Law face un joc artistic excelent. Este genul de gold boy în lumea afacerilor, doar că lăcomia și dorința sa nesăbuită de a mima bogăția îi joacă festa. Allison, în interpretarea lui Carrie Coon, a fost exact ce trebuie: o femeie dornică să-și păstreze viața, dezrădăcinată din inima Americii și „aruncată” într-un conac părăsit, unde trebuie să-și mute copii și calul. Toate aceste permutări nu pot să nu bulverseze existența tuturor. Sunt puși în fața unor stări emoționale complexe, acutizate de tot felul de tăceri și cuvinte nerostite.
Despre ce este, într-un final, acest film? Cred că miza lui Sean Durkin a fost să creeze un film despre rateu familial, dar și despre cum trebuie să renunțăm uneori la vise irealizabile pentru a fi cu adevărat fericiți, or uneori acest joc cu măști poate deveni nu doar toxic, ci și periculos.
Cu o soartă à la Martin Eden doar într-o variantă mai prozaică, Rory visează mai mult decât poate duce și asta îl îndepărtează de ce contează cu adevărat. Scena cu taximetristul care îi pune aceste întrebări, apoi îl alungă în mijlocul câmpului pentru că este un escroc, pare să fie de-a dreptul hilară, dar redă exact ce este personajul: un farsor.
Poate că mi-aș fi dorit să văd mai multă imagine cu soția acestuia. Poate că mi-aș fi dorit să existe mai mult spațiu pentru copii acestora și pentru emoțiile lor, dar ce pot spune e că acest film mi-a dat de gândit. Cât de vulnerabili suntem în fața propriilor noastre dorințe? Ce suntem gata să facem ca să ne îndeplinim scopurile? Și ce preț suntem gata să plătim?
Disponibil pe HBO Max.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
