Filme Filme europene

Precursorul filmelor cu jafuri și al multor altora: Du rififi chez les hommes (1955)

Du rififi chez les hommes (1955)
Regia: Jules Dassin
Distribuția: Jean Servais, Carl Möhner, Robert Manuel, Janine Darcey, Marcel Lupovici

Francois Truffaut numea ‘Du rififi chez les hommes’ (sau pur și simplu ‘Rififi’) cel mai bun film noir francez, grăbindu-se să adauge că este bazat pe cel mai prost roman noir francez (scris de August Le Breton). Filmul este adaptat și regizat de Jules Dassin, o figură foarte interesantă a cinematografiei mondiale. Născut în 1911 în Statele Unite, fiu al unor emigranți evrei din Odessa, a fost tatăl cântărețului Joe Dassin și soțul Melinei Mercouri (la a doua căsătorie). Dassin se afla în Franța în anul realizării filmului – 1955 – la începutul unui exil care a durat până la sfârșitul vieții (a trăit până în 2008) datorat faptului că figura pe ‘lista neagră’ a simpatizanților comuniști întocmită de senatorul McCarthy. ‘Rififi’ a fost deci oarecum un ‘job’ impus de împrejurări, un film realizat de Dassin pentru a-și câștiga o pâine în exil, cu un buget destul de modest. Rezultatul acestor constrângeri a fost cât se poate de fericit: a filmat cu actori puțin cunoscuți dar excelent aleși și multe dintre scene sunt filmate în exterior, mai ales pe străzile Parisului, căci filmările în studiouri costau scump. ‘Du rififi chez les hommes’ i-a adus în acel an premiul pentru regie la festivalul de la Cannes și, mai mult decât atât, un loc în posteritatea istoriei filmului. Este nu numai unul dintre cele mai bune filme având ca subiect jafurile bine plănuite, dar este și un precursor al multor filme din genuri cinematografice diverse.

Povestea. Tony, zis și Le Stephanois, este un gangster îmbătrânit, tocmai ieșit din închisoare după cinci ani de detenție. Iubita l-a părăsit pentru patronul unui club de noapte, și timpul și-l petrece la jocuri de poker. Prietenul lui mai tânăr, Jo, zis și Le Suedois, îi propune un jaf în plină zi a vitrinei unei bijuterii în centrul Parisului. După o ceartă violentă cu fosta iubită, Tony decide să schimbe planurile și să jefuiască seiful bijuteriei, într-o acțiune bine plănuită, în timpul nopții. Furtul merge ceas, echipa internațională formată din patru hoți se aleg cu o pradă bogată. Greșeala unuia dintre ei pune însă banda rivală de gangsteri pe urmele lor. Conflictul violent nu îi va cruța pe niciunul dintre ei.

Scenele pregătirii jafului și a acțiunii înseși sunt modele ale genului și au fost de atunci imitate și prelucrate în zeci de variante în alte filme. Se spune că poliția pariziană a încercat să blocheze difuzarea filmului, deoarece scenele acestea ar putea să inspire hoții din lumea reală și să le furnizeze un ‘manual’ al meseriei. Nu este însă singurul aspect în care ‘Du rififi chez les hommes’ face pionierat. Relațiile dintre gangsteri, cu ‘codul onorii’ și cu macabra scenă a înmormântării sunt un preludiu la ceea ce vom vedea în ‘Nașul’. Este unul dintre cele mai frumoase filme care au ca decor străzile Parisului, și regizorii Noului Val aveau peste câțiva ani să aplice în filmele lor lecția învățată aici. Neavand mijloace financiare să angajeze o echipă franceză de vedete, Jules Dassin, el însuși un ‘străin’, a angajat câțiva actori străini, cu figuri puțin cunoscute dar cu talente artistice remarcabile. Belgianul Jean Servais este perfect în genul de roluri pe care de obicei în filmele franceze le jucau Jean Gabin și mai târziu Lino Ventura. Austriacul Carl Mohner și românul Marcel Lupovici (născut la București, unul dintre mulții actori români stabiliți în Franța în prima jumătate a secolului 20) completează echipa. Dintre francezi l-am remarcat pe Robert Hossein, un actor care îmi place enorm, aflat atunci la începutul carierei sale.

Imaginea aparține lui Philippe Agostini, un operator foarte activ intre anii ’30 și ’50, care a abandonat însă această profesiune la câțiva ani după acest film, incercându-și, fără prea multa șansă, puterile ca regizor. Încadrările sunt de multe ori spectaculoase, imaginile still au o adevărată estetică arhitecturală. Banda sonoră este și ea excelentă, inclusiv muzica lui Georges Auric dar și renunțarea la muzică în scena jafului. Ca de multe ori, scenele de cabaret din filmele franceze au farmecul lor, și găsim în film și un număr muzical a cărui înscenare pare să fi inspirat genericul filmelor cu James Bond. ‘Du rififi chez les hommes’ este o comoară de elemente cinematografice, vizuale și sonore, care i-au inspirat pe cineaștii care au venit după el, dar este și un film extrem de antrenant, bine scris și bine făcut, care și astăzi poate fi un excelent divertisment. Recomandat cu căldură.

Nota: 9/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.pastposters.com/details.php?prodId=8489)

Articole similare

Prin blogosfera literară (25 – 31 decembrie 2017)

Dan Romascanu

Love and Other Impossible Pursuits (2009)

Jovi Ene

Toy Story 3 (2010)

Mihaela

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult