Filme Filme asiatice

Părinți și copii: Tôkyô monogatari (1953)

Tôkyô monogatari (1953) – Poveste din Tokyo
Regia: Yasujirô Ozu
Distribuția: Chishû Ryû, Chieko Higashiyama, Sô Yamamura

‘Tokyo Story’ al lui Yasujiro Ozu a fost realizat in 1953, anul nașterii mele. Au trecut de atunci 67 de ani, filmul are aceeasi vârstă cu mine. Filmul abordează o tema recurentă a creației lui Ozu – destrămarea structurii familiale sub presiunea evoluției societății moderne (ceea ce unii numesc progres). Este un film despre relațiile dintre părinți și copii, despre grija față de cei în vârstă și grijile pentru cei care vin după noi, despre timpul pe care îl dedicăm familiei, despre dragoste și singurătate. Astăzi, când și eu am în grijă o mamă trecuta de 90 de ani, când sunt părinte și bunic, filmul acesta este perfect actual pentru mine, vorbește despre situații pe care le-am trăit și despre sentimente și trăiri prin care am trecut în viața care pentru mine începea în anul când era făcut filmul. În același timp, este un film care descrie mai elocvent decât o bibliotecă de tratate de istorie situația Japoniei la opt ani după sfârșitul războiului care i-a schimbat cursul istoriei și a remodelat caracterul națiunii. Caracterizarea lui ‘Tokyo Story’ ca unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată nu este exagerată.

Povestea. Shukici și Tomi Hirayama trăiesc într-un sat aflat la o zi de călătorie cu trenul distanță de Tokyo. Sunt bătrâni, au crescut cinci copii, trei băieți (din care unul a pierit în război) și două fete. A rămas alaturi de ei doar fata cea mai tânără, pe ceilalți viețile și carierele i-au purtat departe, la Tokyo și la Osaka. Suntem în 1953, lumea își mai scria scrisori și le trimitea prin poștă, convorbirile telefonice de lungă distanță sau telegramele erau mijloace de comunicare rapidă folosite în situații de urgenta. Perechea de bătrâni pleacă într-o călătorie în marea metropola pentru a-și vizita copiii și a-și cunoaște nepoții. Sunt primiti cu respect aparent și ceremonialitate japoneză, dar în realitate copiii (fiul doctor, fata cosmeticiană) nu prea au timp de ei și nici nu prea stiu cum și ce să comunice. Diferențele de generații, și de stiluri și medii de viață își spun cuvântul. Tradițiile și amintirile comune nu sunt suficiente pentru a crea o adevărată coeziune. Sentimentele există, dar prioritățile vieții active și ocupate a orășenilor domină, cel puțin până în momentul când sănătatea mamei se dovedește a fi fragilă și copiii vor fi ei nevoiți să facă drumul spre satul de unde își porniseră traiectoriile în viață.

Stilul lui Ozu este cizelat la perfectie în acest film. Cadrele sunt fixe în majoritatea timpului (doar odată cred, aparatul de filmat se mișcă) și lumea este văzută de la înălțimea ochilor în tablouri care se petrec în majoritate în interior. Fiecare scenă devine o compoziție vizuală rafinată, un decor cu cadraje geometrice în care fiecare obiect adaugă funcționalitate, echilibru, frumusețe. În aceste cadre se mișcă și trăiesc personajele care comunică și intre ele, dar și cu spectatorii reprezentați de aparatul de filmat. Interpetarile actoricești sunt magnifice, cred că despre fiecare personaj aș putea scrie o nuvelă întreagă, așa de bine îmi pare că am ajuns să le cunosc la sfârșitul celor două ore de vizionare. Voi menționa doi actori care cred că realizează aici creații de vârf: Chisu Ryu actorul care l-a însoțit pe Ozu de-a lungul întregii sale cariere și care a jucat în 52 din cele 54 de filme ale sale joacă rolul tatălui, și Setsuko Hara, muza și actrița preferată a lui Ozu din partea finala a carierei sale, care interpretează rolul luminos al lui Noriko, nora bătrânilor și văduva fiului căzut în război, cea care se dovedește a fi mai apropiată și mai devotată lor decât copiii de sânge. Atunci când aparatul de filmat este totuși scos în exterioare (poate vreo 10% din durata filmului) primim o imagine a unei Japonii în transformare, o Japonie după furtună, cu schimbări evidente sociale și de peisaj, o lume în care familia, tradiția, simțămintele omenești luptă pentru a supraviețui. ‘Tokyo Story’ este un film foarte japonez și foarte universal totodată, una dintre acele opere cinematografice care este destinată eternității și ca document și ca mesaj omenesc peren.

Nota: 10/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Cinematerial.com)

Articole similare

Obsedantele decenii: Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac, de Lucian Boia

Dan Romascanu

Ghinionul ca un mod de viață: Ghinionistul (2017)

Dan Romascanu

Povestea unei fete rele: Can You Ever Forgive Me? (2018)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult