Carti Eseuri

Viața secretă din creierul adolescenților: ”Cum să te inventezi”, de Sarah-Jayne Blakemore

”Cum să te inventezi. Viața secretă din creierul adolescenților”, de Sarah-Jayne Blakemore
Editura Publica, București, 2019
Traducător: Cristina Rusu

Sarah-Jayne Blakemore este profesor de neuroștiințe cognitive la University College London. A publicat 130 de lucrări de specialitate în reviste de știință și deține numeroase premii pentru cercetările sale, printre care British Psychological Society Spearman Medal (2006), Turing Young Mind & Brain Prize (2013), Royal Society Rosalind Franklin Award (2013). În 2014 a fost inclusă pe lista Young Female Power a revistei The Times. ”Cum să te inventezi” este prima ei carte și a primit Premiul pentru carte de știință acordat de Royal Society Insight Investment.

Mărturisesc: Blakemore nu este scriitoare și se simte la citit. Adaug un amănunt esențial: ceea ce spune este suficient de interesant pentru a nu conta cum o face. Avertisment: nu vă imaginați că găsiți aici soluția problemelor voastre cu adolescenții din preajmă, acesta nu este un manual de utilizare al lor și nici un ghid de comportament în timpul conflictelor. Ori al dezastrelor. Ce este atunci? Este un curs pentru adulții care nu au înțeles cu cine sau cu ce au de-a face atunci când copii fac tranziția spre maturitate. Este o călătorie prin mintea lor minunată care este exact cum a fost și a noastră atunci când aveam vârsta lor. Adolescenții fac ce au de făcut. Evoluția, mediul și instinctele își urmează cursul, ele toate au programat creierul și l-au adus în forma care este acum, iar el va face din broaștele noastre râioase de azi, prinții și prințesele de mâine. Pentru că adevărul este unul singur: nu putem face decât să-i înțelegem mai bine. Dar să înțelegi este deja mult, pentru că înțelegerea aduce confort și control.

Mai răi ca ai noștri, nu-s!

Mereu declarăm că generația actuală de adolescenți este una cum nu s-a mai văzut. În orice timp adulții i-au văzut pe tinerii vremii lor, exagerați, de neînțeles, revoltători, incompatibili cu filosofia lor de viață. Să recapitulăm, așadar.

Socrate (469-399 î.H.)

 ”Copiilor din ziua de azi le place luxul. Nu știu să se poarte și disprețuiesc autoritatea, nu-i respectă pe bătrâni și le place la nebunie să stea la povești în loc să lucreze.”

O sută de ani mai târziu Aristotel îi descria pe adolescenți așa:

“Lipsiți de autocontrol în ceea ce privește sexul, capricioși, pasionali și impulsivi”.

În 1611 păstorul din piesa lui Shakespeare, Poveste de iarnă, se plânge de tineri in actul 3:

 ”Ar fi bine ca vârsta oamenilor între 10 și 23 de ani să nu existe, sau ca tinerii să o doarmă, fiindcă nu fac altceva decât să lase fetele însărcinate, să hărțuiască bătrânii, să fure și să se bată”.

Iată deci, un portret al adolescentului. Pare destul de cunoscut și destul de actual.

Am fost și noi adolescenți! Copiii noștri ar spune că nu se vede.

Un lucru pe care nu-l remarcă Blakemore și pe care îl subliniez eu, este următorul. Nu este oare ciudat că, deși nu există pe lume adult care să nu fi fost la rândul lui adolescent, ne trezim într-o bună zi părinți și pare că n-am fost vreodată ca și ei? Altfel cum de nu mai știm să ne înțelegem copiii? Cum de, iată, este necesară o carte care să ne învețe cum să-i privim mai obiectiv și mai conștienți de felul în care funcționează? De parcă acea perioadă din viața noastră, când eram asemeni lor, a dispărut fără urmă, împreună cu varianta îmbufnată, plină de revoltă, înstrăinare și acnee a persoanei noastre. Deși am fost noi, tot noi, căci nu simțim niciodată vreo rupere în linia creșterii noastre, adolescentul din noi se naște și aproape dispare fără să spună bun găsit sau la revedere, într-un fel pe cât de turbulent pe atât de natural. Natural, pentru că adolescența nu e doar a oamenilor, ea e și a altor specii. Tocmai pentru că există și la alte specii această perioadă caracterizată prin trăsături bine definite, confirmă teoria care demonstrează că adolescența chiar există, ea nu este o fantasmagorie inventată de societatea modernă pentru a justifica un comportament ciudat al odraslelor noastre. Dar să o luăm cu începutul.

Ce este adolescența și care este intervalul în are ești denumit adolescent?

Sarah-Jayne Blakemore ne liniștește încă de la început.

Adolescența nu este o aberație, este o etapă esențială în dezvoltarea noastră individuală și socială. Comportamentul adolescenților mi se pare fascinant, dar nu pentru că este irațional și inexplicabil, ci dintr-un motiv cu totul diferit: el ne oferă șansa să descoperim în ce mod schimbările naturale ale fiziologiei creierului nostru se reflectă în ceea ce facem și determină cum vom fi ca adulți.”

În adolescență au loc schimbări la nivel cerebral care, lor, adolescenților, “le va defini personalitatea. Aceasta este perioada în care se stabilesc bazele identității personale”.

“Se știe că adolescența este o perioadă formativă, de lungă durată, în timpul căreia simțul identitar trece printr-o transformare profundă. Dezvoltarea identității este una dintre bornele adolescenței”.

 E o treabă grea, nu credeți? Un adolescent are sarcina să se inventeze, să construiască pe temelia copilăriei persoana care va deveni. Acest proces le va acapara toată atenția și toate resursele, motiv pentru care vor fi foarte deconectați de familie și de tot ce ține de copilărie, perioadă cu care nu doresc deloc să se identifice, ci dimpotrivă se vor separați distinct de ea.

Organizația Mondială a Sănătății definește adolescența ca fiind a doua decadă a vieții, lucru care ne îndreaptă atenția înspre perioada peste care se întinde adolescența. Dar cercetătorii susțin ca adolescența nu trebuie corelată cu vârsta. Mai degrabă are punct de plecare instalarea pubertății și punct de încheiere  “momentul în care individul dobândește un rol stabil, independent în societate.“ Asta înseamnă că adolescența poate fi chiar mai lungă decât suntem unii pregătiți să auzim.

Asumarea riscului. Conștiința de sine. Influența grupului.

Citind cartea avem șanse să înțelegem de ce un adolescent nu va consuma alcool, de pildă, daca este singur, dar este foarte posibil să accepte atunci cand este cu grupul de prieteni chiar dacă înțelege pe deplin riscul și de ce este mult mai important ce cred prietenii decat ce spun părinții.

S-a facut un experiment în care s-a investigat în ce măsură sunt afectați adolescenții de excluziunea socială. Studiul a inclus și copii și adulți și adolescenți. Ei au fost implicați într-un joc în care au fost izolați prin faptul că nimeni nu le-a pasat mingea, desi jocul se derula între toți ceilalți participanți. Anxietatea a crescut la toate categoriile de vârstă, dar la subiecții între 11-16 ani a fost mult mai pronunțată. Adolescenții sunt hipersensibili la excluziunea socială. Asta pentru că integrarea socială este extrem de importantă. Nu este etic, este practic de neacceptat să se facă un studiu  în care subiecți umani să fie excluși social timp îndelungat. Dar un asemenea studiu s-a făcut pe șoareci aflați în perioada adolescentă. Efectul asupra lor a fost semnificativ, s-a observat la ei o structură cerebrală diferită, nivel de testosteron scazut, un comportament sexual anormal la vîrsta adultă. Au devenit mult mai  anxioși decât ceilalți și au interacționat mai puțin. Există efecte similare la oameni? S-a observant ca tinerii care provin din medii sociale instabile precum cei din centrele de plasament, de pildă, au o condiție fizică si psihică mai rea decât ceilalți.

Asta ne face să înțelegem și să vedem în altă lumină anumite comportamente ale lor. Nevoia lor de a fi acceptați primește o motivație și chiar dacă nu suntem de acord cu acțiunile lor, măcar știm că există o cauză care determină un anume comportament.

Extrem de interesante sunt observațiile despre cum se dezvoltă conceptul de sine si cum sinele identitar devine extrem de important în adolescență.

“Simțul sinelui care se naște din gândurile pe care le avem despre felul în care suntem percepuți de ceilalți este numit uneori sinele din oglindă”, iar acesta începe să joace un rol mai important în dezvoltarea identității în adolescență, iar tinerii devin tot mai constienți și mai preocupați de opiniile celorlalți”.

Adolescenții au nevoie de aprecierea anturajului pentru a-și construi  și a-și valida  imaginea despre sine. Înțelegem, din această perspectivă, de ce  fac atât de multe lucruri contrare cu logica noastră în încercarea lor de a se inventa și a declara cine sunt. Tot ce ține de imaginea lor este un discurs, un manifest. Afișul de pe perete, tricoul inscripționat, părul, cartea pe care o disprețuiesc sau muzica pe care o ascultă, toate sunt lucruri prin care declară în fața prietenilor cine sunt. Bineînțeles că știam toate acestea, dar dacă înțelegem ce se întâmplă si la nivelul creierului, o sa fie mai simplu să acceptăm comportamentul adolescentin. 

“Gândul că cineva te observă era asociat cu o activitate cerebrală mai crescută la nivelul cortexului medial prefrontal în cazul adolescenților. Aceasta este o regiune-cheie a creierului social – o rețea cerebrală cu rol în înțelegerea altor oameni – care se activează când ne gândim la propria pesoană. Aceste efecte fiziologice de la nivelul creierului, dar și de la nivelul corpului, sugerează că atunci când crezi că ești observat sau anticipezi că vei fi observat de cineva din grupul de covârstnici te face conștient de propria persoană, iar aceste efecte sunt mai pronunțate la adolescenți decât la alte grupe de vârstă.”

Simțul nostru identitar evoluează toată viața. Un fenomen asociat lui este introspecția sau metacogniția, adică examinarea propriilor emoții.  Abilitatea introspectivă însă, crește de-a lungul adolescenței, pe când la vârstă adultă este constantă, nu se mai dezvoltă. Un adolescent întrebat de pildă despre o intenție personală își va activa mult mai pronunțat cortexul prefrontal medial spre deosebire de adult care activează o altă regiune a creierului social.

”Cu alte cuvinte, odată cu vârsta se schimbă modul în care oamenii se gândesc la propriul sine, iar asta se reflectă într-un pattern diferit de activitate cerebrală. Adolescenții, se pare, se gândesc la propriul sine într-un mod mai conștient”.

 Nu greșim, așadar, când îi vedem pe copiii noștrii, egoiști și vanitoși, preocupați doar de ei și de imaginea lor, părând să ignore orice altceva, orice nu face parte din lumea intreselor lor, ignorându-ne chiar și pe noi, cu toate bunele noastre intenții.

În ce fel putem înțelege creierul?

Până la apariția rezonanței magnetice, creierul a fost studiat doar după deces. Această abordare, studiul propriu-zis al materiei din care este făcut creierul uman a adus multă cunoaștere. Însă privirea înspre un creier viu a fost pentru neuroștiințe ceva asemănător cu ieșirea din Evul Mediu a umanității. Scanarea funcțională, putința de a observa un creier cu activitatea lui neuronală,  observarea lui chiar în timp ce creierul subiectului își trimite impulsurile electrice prin sinapse au deschis drumul înspre o altă cunoaștere. Dar, deși calea spre creier s-a deschis, limbajul unui asemenea organ este dificil datorită imensei lui complexități. Suntem precum niște cercetători care au descoperit un incredibil telescop prin care privesc universul. Dar asta nu înseamnă că-l și înțelegem de la un capăt la altul.

Pentru a ajunge la niște concluzii în genul acesta de cercetare este necesar un număr impresionant de teste pe grupuri mari de persoane și corelarea datelor din prezent și din trecut. Pentru ca studiile să aibă relevanță este necesară o cercetare longitudinală si nu una transversală, adică este necesar ca studiul să înceapă cu persoane aflate la vârsta copilăriei, și care, până la vârsta maturității să treacă periodic prin scanări cerebrale și teste specifice. Astfel, comparând sute de teste, comparând asemănările și diferențele, echipele de cercetare trag concluzii și încearcă să surprindă ceea ce este suficient de majoritar pentru a constitui baza unei reguli. Asemenea studii sunt puține, foarte costisitoare și necesită ani de zile pentru a-și arăta roadele. Dacă nu s-a luat din start în considerare urmărirea unui anume răspuns, trebuie generat un alt eșantion de persoane și început încă odată. Răspunsul pe care-l urmărește această carte, nu este nici complet, nici definitiv și nici exact.

”Există multe întrebări fără răspuns și multe cercetări de făcut, dar, ținând cont de studiile din ultimii 20 de ani, putem fi siguri de un lucru – creierul adolescenților este diferit de cel al copiilor și adulților și nu este static, ci trece printr-un proces de dezvoltare.”

De asemenea, este evident că dezvoltarea creierului este influențată de o mulțime de factori. Cum se dezvoltă creierul unui adolescent care trăiește în zona unui conflict armat, sau într-o familie abuzivă? Care sunt diferențele care decurg din cultura și genul de societate din care provine? Cele mai multe studii au ca subiecți copii care provin din Statele Unite și Europa, țări occidentale cu tipare similare, pe când culturile minoritare lipsesc. Și, în fine, care sunt răspunsurile la întrebările momentului. Adică, în ce fel este influențat creierul unui adolescent care petrece ore în șir jucându-se pe calculator, navigând pe internet sau relaționând pe rețelele de socializare? Se modifică creierul lor după și în ce fel? La fel, care este influența pe care o aduce consumul de alcool, sau de droguri, sau de țigări? Este facil să compari un creier de consumator cu unul de abstinent, dar asta nu ajută studiul decât până la un punct, pentru că este un studiu transversal. Diferența găsită este datorată consumului sau, dimpotrivă, datorită unei diferenței deja existente apare consumul? Asta presupune observarea creierului înainte de a apărea factorul cu potențial perturbator, pentru a stabili că nu există din start o diferență. Însă un copil nu poate fi drogat intenționat, așa cum nu poate fi izolat. Așa că nu există altă variantă decât aceea de a include un număr foarte mare de subiecți, din toate categoriile, inclusiv a celor care dețin un bagaj ereditar favorizant precum și a unora care nu sunt predispuși prin nimic, nici prin moștenire genetică sau mediu social incert.

Pentru a-și face înțeleasă munca, autoarea expune în carte foarte multe lucruri generale despre creier, tocmai pentru a creiona un reper, o bornă a normalului general acceptat și recunosc că, poate și datorită ignoranței mele față de subiect, această parte mi s-a părut extrem de interesantă. Dar încet, încet se ajunge la concluzia că nu există de fapt un adolescent mediu și că dezvoltarea cerebrală diferă destul de mult de la om la om. Plasarea în medie, între niște parametri, nu este întotdeauna relevantă și nu definește cu adevărat, nimic.

Ce este și cum este un creier?

De fapt, n-am să răspund la aceste întrebări aici, dar vă asigur că autoarea dă răspunsurile în carte și multe dintre ele sunt fascinante. Dar nu mă pot abține să nu fac auzite câteva din informațiile care m-au impresionat. Nu există carte care să abordeze creierul uman și care să nu ne surprindă prin ceea ce dezvăluie. Creierul nostru are complexitatea unui univers și asta nu doar metaforic. Mi s-a părut foarte sugestiv ce a gândit Blakemore la prima ei întâlnire cu un creier într-o sală de disecție. Ținându-l în mâini “m-a uluit gândul că materia din care era alcătuit acest obiect era sinonimă cu persoana care îl deținea. Țineam în mâinile mele o persoană. În cursul unei vieți, acest creier fără trup a înregistrat toate amintirile acelei persoane, i-a generat emoțiile, sentimentele și dorințele și a produs o personalitate proprie, aspirațiile și visurile sale. Toate acestea sunt expresia creierului nostru. Asta am ținut eu în mână atunci”.

Deci un creier este o persoană? Acceptând  reducția la care recurge, este în mare parte un adevăr cu care mă împac.

Este creierul un univers? Dacă numărul de neuroni  este de 86 de miliarde de neuroni, ar putea fi măcar similar cu o galaxie, nu? Dar dacă dendritele și axonii neuronilor generează sinapse care sunt în număr de un milion de miliarde in creierul unui adult? Ar putea fi un univers miniatural. Ceea ce a fost incredibil să aflu a fost faptul că un copil are mult mai multe sinapse decât un adult dar că undeva la începutul adolescenței creierul renunță la o parte dintre ele, în special la cele care nu sunt folosite, pentru a-și putea eficientiza funcționarea. Așadar cu cât este mai stimulat și mai folosit un creier, cu atât mai multe sinapse  va considera necesare.

Ceea ce dezvăluie autoarea despre cum funcționează creierul adolescenților și despre concluziile studiilor sale este extrem de interesant. Creierul lor se schimbă printr-un proces complex și încă nu pe deplin înțeles. Fiziologic, creierul adolescenților funcționează pur și simplu diferit față de creierul unui adult. El folosește circuite neuronale diferite și accesează zone ale creierului pe care adultul nu le folosește când face același lucru. La fel ni s-a întâmplat și nouă în același interval de vârstă.

Cartea mai elimină niște mituri despre creier și aduce informație nouă, cel puțin pentru un om ca mine, neavizat și neinteresat în mod direct de acest domeniu. Cu siguranță, voi avea mai multă înțelegere față de adolescentul din casa noastră după parcurgerea ei.

Rămân cu bucuria de a fi citit o carte care mă ajută în relația cu propiul copil și cu veșnica mea nedumerire legată de creierul uman – cum se poate ca o structură atât de complexă, capabilă de niște conexiuni atât de incredibile, care coordonează un lucru atât de sofisticat precum un corp omenesc, să nu poată da seama despre sine. Cum se face că nu este capabil să ne spună el cum funcționează și ce probleme are, exact ca un computer care se scanează și declară că are o eroare în sistem. Să fie asta chiar o eroare în sistem, o greșeală a evoluției? Sau noi am pierdut undeva pe drumul transformării noastre în ființe evoluate, chiar capacitatea de autocunoaștere și autoanaliză?

Puteți cumpăra cartea: Editura Publica/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografie autor: Ted.com)

Articole similare

Ce am fost: cum au pierdut Statele Unite supremaţia în lumea pe care au inventat-o şi cum o pot redobândi

Victor Alartes

Venerația obișnuitului: Pe tărâmul fantomelor întunecate, de Gabor Maté

Carmen Florea

Puterea lui Don Quijote, de Florin Dochia

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult