Carti Literatura romaneasca

Rămâi insula mea de canabis, de Victoria Serman

Rămâi insula mea de canabis, de Victoria Serman
Editura Univers, București, 2017

Victoria Serman scrie un roman despre căutare: Rămâi insula mea de canabis. Primul său roman, de altfel. Despre căutarea unei insule interioare, care să ofere posibilitatea refugierii în cazurile în care lucrurile din viața reală par să o ia razna, pentru cazurile în care vrei să fii iubit fără a fi chestionat, în care vrei o pauză de la viața cotidiană. Ea, Dora, mamă și femeie de succes, reia o legătură veche de peste douăzeci de ani cu un iubit din tinerețe. El, Călin, căsătorit și tată iubitor, reinventează această relație și se lasă pradă unei noi pasiuni, reconstruite pe bazele puse aproape într-o viață anterioară, pe care la început abia și-o amintește.

Ceea ce pornește de la un simplu schimb de mesaje pe telefon și email duce la o reapropiere fizică neașteptată, la răscolirea unor sentimente pe care ambii protagoniști le credeau îngropate, dar și descoperirea altora noi și la punerea în discuție a întregii filosofii de viață a fiecăruia. Ea este implicată mai activ și pare că derulează totul cu câteva viteze mai repede decât el; el este mult mai lent și mai tributar ideii de familie, care, chiar dacă nu răspunde în mică măsură nevoilor personale și profesionale, reprezintă o zonă de calm și confort la care nu este dispus să renunțe.

Dora citi cu regret ultimul lui mesaj. Începea într-adevăr weekendul și nu avea decât să aștepte până luni ca să citească din nou. Se minună din nou, incredulă: femeie măritată, profesionistă, cu ambiții, zăpăcită de o poveste fără cap și coadă, ca o adolescentă…” (pg. 32).

Dora își construise lumea ei magică în care se refugia ori de câte ori ceva o rănea. În solul fertil al imaginației, sufletul ei prinsese aripi și tărie. Lua din realitate ce îi făcea bine și construia în lumea ei tot ce ii lipsea.” (pg. 48)

Romanul Victoriei Serman are 446 de pagini, deci nu e un volum pe care să îl citești cumva pe repede înainte. Ritmul scrierii însă rămâne predominant constant, deși după prima jumătate mie mi s-a părut că nu reușește să mai țină cititorul ancorat la fel de bine în acțiune, parcă se înregistrează o stagnare, pe care nu știi cum să o interpretezi, dacă e voită, face parte din intriga în sine sau dacă într-adevăr este o scăpare a autoarei. Cred că aspectul acesta va rămâne la latitudinea fiecăruia, pentru că romanul are mai multe chei și cel mai probabil fiecare cititor va interpreta în funcție de cheia pe care o consideră esențială.

Discursul personajelor este relativ simplu ca structură, mai ales că în prima parte este compus din mesaje sms/email, destul de scurte, pline de aluzii. Pare că fiecare partener primește exact ceea ce și dorește, insula numită metaforic ”de canabis” jucându-și rolul fără cusur. Problemele din viața reală par să nu afecteze o bună bucată de vreme activitatea din insulă, însă, cum era de așteptat, lucrurile încep să se schimbe gradual, ajungând la un moment dat la proporții greu de imaginat. Mie, la un moment dat, mi s-au părut chiar neverosimile. Deși acțiunea se concentrează în jurul relației ea-el, sunt câteva personaje secundare care joacă un rol cheie în roman: mama ei, soțul ei și soția lui, Ioana, care deși nu are nicio replică în cadrul volumului, este în permanență prezentă, ca o reamintire a faptului că pentru el (Călin) reprezintă pilonul de sprijin al întregii vieți, fără de care recunoaște în mai multe rânduri că nu poate trăi. Astfel, Ioana mie mi-a părut un personaj foarte bine construit prin absență, ceea ce poate părea paradoxal, dar cred că este un personaj deosebit, pe care Victoria Serman îl conturează excelent în romanul Rămâi insula mea de canabis.

Dora se urî pentru slăbiciunea ei, pentru banalitatea și trivialitatea poveștii lor. Ceea ce ei i se părea minunat nu era decât o iluzie. Călin avea o viață aproape perfectă: o soție așa cum și-o dorea, doi copii minunați, o amantă care nu ocupa loc. Oricât nu ii plăcea să recunoască, ea nu era decât o amantă. Care, în plus, i se cuvenea. Totul i se cuvenea. El era stâlpul familiei. Dacă lipsea, era pentru a acoperi nevoile familiei sale. Ziua muncea, noaptea trăia. Totul îi era ermis, iar libertatea totală. Dar acest mic paradis trebuia protejat și, în caz de probleme, amanta putea dispărea. Dora se disprețuia pentru rațiunea cu care o înzestrase cerul și pentru stupiditatea alegerilor ei. Dar nu știa cum să sufoce acea dragoste devastatoare.” (pg. 260)

Romanul, deși pune în discuție multe dintre probleme și dilemele oricărui cuplu modern, nu le disecă. Nu avem parte aici de analize și discuții dureroase, sunt câteva momente de criză ale cuplului din insulă, însă problemele sunt doar numite, micile analize sunt doar în mintea Dorei, care de cele mai multe ori le păstrează acolo. Alt element interesant mi s-a părut faptul că nu sunt oferite soluții, e mai mult un joc în care personajele sunt dispuse să meargă înainte fără a întreba unde și de ce. Contează cum și când, pentru că timpul pare a fi singura variabilă care ridică probleme serioase.

Viața îi dăduse o a doua șansă, pentru care era în stare să își asume toate riscurile din lume. Era prima dată când, după atâta vreme, simțea că trăiește cu intensitate și dăruire totală. Dragostea îi deschisese ochii și îi arătase să în viață există mai mult decât serviciul și reproșurile infinite.” (pg. 128)

Încerc să nu dezvălui prea mult din acțiunea propriu-zisă, pentru a nu strica plăcerea unei viitoare lecturi, nici să emit judecăți de valoare asupra personajelor. Principala temă este dreptul la fericire, care, odată ce îl neglijăm, va conduce la probleme pe termen lung, dar va și răbufni cu prima ocazie, fără a ne da dreptul uneori la ripostă și fără posibilitatea reală de a-l mai controla. Angajați într-un carusel care se învârtește cu viteză amețitoare, cei doi vor ajunge la concluzia că a opune rezistență nu este o soluție și vor locui în continuare în Insula de canabis, unde, tacit, întrebările sunt aproape interzise. Dacă ea va face schimbări și în viața reală, transferând o parte din insulă, el va trăi în continuare în două lumi, pe care reușește să le gestioneze destul de bine.

Dora era evadarea lui din micimea vieții de zi cu zi, era iluzia unei lumi mai frumoase, era visul lui de o viață. Nu o înșela pe Ioana. Dora făcea parte dintr-un univers paralel, în care viața îi dăduse posibilitatea de a o avea alături. Se considerase întotdeauna o persoană realistă, realiza că nu este decât un idealist.” (pg. 296)

Rămâi insula mea de canabis nu este un roman greu prin scriitură, este dificil prin prisma transformărilor pe care arborează, prin faptul că propune fără să judece, că se insinuează fără să ceară permisiunea, prin faptul de a comite fără drept de apel.

”Între durerea ei și suferința lui, Dora alesese să îl protejeze tot pe el. Simțea că relația lor o consuma încetul cu încetul, dar nu concepea ca el sa sufere. Regăsirea fusese cu atât mai dulce, cu atât mai amară, iar dialogurile deveniră din nou spumoase […] Dora îi rezervă o surpriză: douăzeci de ani de dragoste povestiți într-un mozaic de imagini încărcate de sens, emoții și complicitate, într-o abordare lucidă și afectuoasă a diferențelor lor, a tot ceea ce însemna incredibila lor viață în doi. Cinci minute de zâmbete, de nostalgie, de neuitat.” (pg. 394)

Odată început, jocul trebuie să continue, el oferă o doză substanțială de fericire, pe care niciunul dintre personaje nu și-o mai poate refuza. Orice ecart va mai fi, trebuie depășit necondiționat, iar întrebările trebuie amânate pe durată nedeterminată. Este cumva o invitație la vis și la a reflecta ce și cum suntem în viața reală, dar și despre cum vrem să mergem mai departe. Este, pe de altă parte, și un semnal de alarmă, un roman despre cum lumea fiecăruia se poate nărui odată cu alegerile pe care le facem, dar se și poate reconstrui, odată cu acestea. În loc de final, vă invit să luați o vacanță de la viața reală, și să faceți o vizită în Insula de canabis a Victoriei Serman.

Puteți cumpăra cartea: Editura Univers/Elefant.ro/Libris.ro.

Articole similare

Marile bucurii și marile tristeți, de Augustin Cupșa

Jovi Ene

Miere, de Tudor Ganea

Jovi Ene

Farmecul copilăriei sovietice: ”Tata mă citește și după moarte”, de Mihail Vakulovski

Tudor-Costin Sicomas

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult