Carti Carti de istorie Recomandat

Poate Estera, de Katja Petrowskaja

Poate Estera.”Poate Estera”, de Katja Petrowskaja

Editura Humanitas Fiction, Colecția ”Raftul Denisei”, București, 2016
Traducere din germană și note de Alexandru Al. Șahighian

Moto: Istorie e atunci când, deodată, nu mai există oameni pe care să-i întrebi, ci numai surse. Nu mai aveam pe nimeni pe care să-l fi putut întreba, care să-și amintească ceva despre acele vremuri. Tot ce-mi rămânea erau frânturi de amintiri, însemnări și documente îndoielnice din arhive îndepărtate. În loc să fi pus întrebări din timp, m-am înecat înghițind cuvântul istorie. Oare eram acum matură fiindcă Lida murise? Eram la cheremul istoriei.” (pag. 23)

Katja Petrowskaja este în sine un personaj fie dacă ne uităm la amestecătura de nații din genealogia sa, dar și din prezentul pe care și l-a făurit singură, și a ales să își recondiționeze menirea pentru a se descoperi pe sine însăși, căutând cumva să își exploreze propria istorie pas cu pas, lucru aproape imposibil. S-a născut în 1970 la Kiev, într-o familie evreiască din Ucraina, dar care a ajuns aici în urmă cu mai multe decenii din Varșovia, înainte și după cel de-al doilea război mondial, trăind perioade importante atât în regimul nazist, cât și în cel sovietic. Peste ani, Katja a emigrat în Germania, unde s-a căsătorit și trăiește în prezent, iar ”Poate Estera” este prilejul de a-și descoperi adevăratul trecut, de a pendula printre evreii, polonezii, rușii, ucrainenii, nemții pe care i-a avut în componență familia sa.

”Poate Estera” este o carte de povestiri, dar care se poate citi la fel de bine ca un roman, în care Katja călătorește în timp și în spațiu pentru a descoperi cât mai multe lucruri din trecutul familiei sale, pornind de la începutul secolului trecut și până aproape de finalul acestuia. Stilul este aproape documentar, pentru că cercetările sunt foarte laborioase și supraviețuitorii sunt puțini, iar autoarea este nevoită să meargă să cerceteze arhivele, să caute pe teren urmele trecerii bunilor și străbunilor săi, fie că vorbim despre străduțele ghetoului evreiesc din Varșovia sau despre marșul aproape nedocumentat spre lagărul de la Mauthausen.

Este o întreprindere deosebit de dificilă să încerci să reconstitui un trecut aproape uitat, prin documente firave și pe traseul unor înaintași pe care nu i-ai cunoscut și cărora nici familia nu le-a purtat o amintire clară. Deseori, cei care au supraviețuit, tatăl, bunicile, bunicul revenit din prizonierat s-au închis în sine, pentru că ororile pe care le-au trăit au fost prea dure, prea aspre pentru a fi spuse cu sufletul deschis. Katja a regretat în multe cazuri, și o spune deschis, că nu a stăruit cu întrebările, de vreme ce ei nu luau niciodată inițiativa de a rememora trecutul cu voce tare, așa cum și noi am regretat că nu ne-am întrebat bunicii sau părinții cu privire la amintirile lor din război, din comunism, de aiurea:

”Uneori aveam senzația că mă mișc prin molozul Istoriei. Nu doar căutarea, ci și viața mea deveneau încet-încet absurde. Voiam să readuc la viață mult prea mulți morți, fără să fi elaborat în acest scop o strategie anume. Citeam cărți întâmplătoare, călătoream prin orașe întâmplătoare făcând mișcări inutile, ba chiar greșite. Dar cine știe – asta nu-i decât o presupunere temerară –, poate că prin mișcările mele am stârnit fantasmele trecutului din cotloane, am atins undeva o delicată membrană, acolo, în stratul ceresc cel mai de jos pe care omul încă-l mai poate atinge, deși cu greu. Și-mi ziceam că mama, o profesoară tenace, își petrecuse dintotdeauna timpul în această ambianță.” (pag. 68)

Sunt și povești normale, obișnuite sau chiar amuzante, dar accentul este pus pe tragedia și durerea generațiilor anterioare, care au trecut prin aproape toate ororile secolului trecut: prizonieratul în lagărele de concentrare naziste sau din Gulag, al doilea război mondial, genocidul german asupra evreilor in Kiev, ghetoul din Varșovia, foametea din Ucraina, arestul și torturile, Babii Iar sau Mauthausen. După fiecare moment, fiecare regăsire, pe care nu e locul și momentul să le analizez aici, sufletul Katjiei Petrowskaja suferă încă o schimbare, în același timp întregindu-se cu încă o bucățică din trecutul membrilor familiei sale extinse, dar și preluând asupra ei o parte din durerea și suferințele acestora, care abia acum sunt mai intens exploatate și aduse la lumină:

”Nu mai știam de ce-i caut și care era întrebarea din început, căutarea mea devenise de mult obsesivă, dar bănuiam că dacă aș găsi aici ceva, atunci mă voi întoarce, măcar că nici nu știam dacă acest acasă la care m-aș reîntoarce se găsea în limbă, în spațiu ori în legăturile de rudenie. Voiam o reîntoarcere totală, asemenea celei din basmul despre cheița de aur aflată pe fundul mlaștinii și care se presupune că deschide o ușă; multă vreme nu se știe care ușă, și-n cele din urmă se dovedește că-i cea de acasă, de acolo de unde ai plecat.” (pag. 103-104)

Katja Petrowskaja
Katja Petrowskaja

Să luăm, de exemplu, momentul Babii Iar: după cum se povestește în carte, Babii Iar era o simplă râpă de la marginea Kievului, în care a fost comis cel mai mare masacru nazist al celui de-al doilea război mondial, la 29-30 septembrie 1941, fiind uciși cu sânge rece peste 33.000 de evrei. Aceștia au fost strânși din toată capitala Ucrainei, pe baza unor liste în care erau menționați cu toții, au fost anunțați că vor pleca într-un ghetou și să pregătească bagaje pentru drum, dar ajunși la Babii Iar au fost uciși cu arme de foc. Foarte puțini au scăpat, poate și din cauza faptului că, la acea vreme, mai exista încă un curent de opinie în rândul evreilor din URSS că nemții sunt oameni cumsecade, mai de treabă decât sovieticii, și puțini dintre ei au încercat să se ascundă sau să evadeze. Ulterior, în același loc, au fost omorâți alte zeci de mii de prizonieri de război sovietici, țigani, comuniști, naționaliști ucraineni. Locul a rămas în conștiința comună, deși mulți ani după aceea, comuniștii au încercat să ascundă cumva acest loc, să nu creeze monumente de aducere-aminte, să înăbușe cumva amintirile oamenilor și ucrainenilor care nu au ridicat nicio mână pentru a-i apăra pe evrei, vecinii și prietenii lor.

Katja Petrowskaja ajunge la Babii Iar într-un moment în care totul s-a transformat: râpa de odinioară a devenit un parc frumos, în care lumea se relaxează. Nu mai trebuie să meargă zeci de minute cu autobuzul sau pe jos, ci metroul o aduce până la marginea fostului loc al morții. Odată ajunsă acolo, are prilejul să își reamintească despre babușka ”Poate Estera”, care a rămas în Kiev, după ce, în august 1941, familia părăsise orașul, fugind de armata germană. Nu prea putea să meargă, dar atunci când a auzit anunțul preluării evreilor, a făcut tot posibilul să ajungă și ea, pe străzile deja pustii. În prima intersecție, a avut de ales între un grup de ucraineni și doi soldați eleganți, bălai, zdraveni, ce s-au dovedit a fi germani. Încrederea sa în oamenii pe care îi cunoscuse în tinerețe a fost prea mare și a fost ucisă de cum a deschis gura. Alte amănunte nu se cunosc, dar pentru strănepoata ei Babii Iar a rămas un loc de coșmar, pe care nu știe cum să îl considere după atâția ani:

”Oare un loc rămâne același loc dacă asasinezi aici oameni, apoi îi îngropi, dinamitezi locul, dezgropi, arzi, sfărâmi, presari, taci, plantezi, minți, depozitezi gunoaie, inunzi, betonezi, taci din nou, interzici accesul, îi arestezi pe cei îndoliați, mai târziu ridici zece monumente, comemorezi o dată pe an propriile victime sau, dimpotrivă, îți zici că n-ai nimic de-a face cu asta?” (pag. 151)

”Poate Estera” nu este o carte ușoară, în mod clar. Poate fi considerată un pic nedigerabilă, de vreme ce se ocupă prea mult cu suferința și durerile unui trecut care, pentru mulți, este prea îndepărtat și indiferent. Dar poate așa reușim să învățăm că trecutul poate oferi chei, poate oferi experiență, ne poate determina să descoperim mai ușor erorile prezentului. ”Poate Estera” este o poveste impresionantă de viață și care, împreună cu cărțile Sveltlanei Aleksievici, te poate goli sufletește, pentru că de cele mai multe ori trecutul doare, dar memoria lui trebuie totuși menținută.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult