Carti Literatura romaneasca

Miere, de Tudor Ganea

”Miere”, de Tudor Ganea
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2017

Despre Tudor Ganea am auzit cu toții atunci când ne-a surprins plăcut cu debutul său, ”Cazemata”, un roman aflat la granița dintre realitate și oniric, a cărui acțiune se petrece pe tărâmurile unei părți a copilăriei autorului, la Constanța. Scriam acum un an despre ”Cazemata” că ”descrierile sunt perfecte, personajele sunt fascinante, alunecoase, dialogurile pescărești și ”alcoolice” sunt vii, iar ansamblul construit este admirabil, mai ales dacă vorbim de un debutant. Este clar că Tudor Ganea are talent literar, are meștegușul unui povestitor și are vorbele la el, astfel încât cartea pe care a scris-o este antrenantă și curge firesc, fiind un roman foarte bun, neașteptat de bun.”

Tudor Ganea nu a așteptat prea mult de la debut și în 2017, la mai puțin de un an, a publicat un nou roman, ”Miere”, la Editura Polirom, iar după lectura lui, pot spune că este un scriitor care își păstrează linia și își demonstrează talentul, reușind să scrie un roman cel puțin la fel de bun ca precedentul. Pe undeva, se păstrează un fundal similar – marea nu putea să lipsească, pare a fi parte din sângele scriitorului, iar povestea se află mereu undeva pe o graniță subțire între realitate și fantastic, între real și imaginar, între vis și starea obișnuită.

Personajele imaginate sunt legate între ele de un ingredient minune – mierea și de un sat cu aparențe de realitate, satul Mireni. Împărțit în două mari părți – Afară și Înăuntru –, romanul caută să ducă cititorul spre descoperirea adevărului cu privire la locul de unde pornește destinul personajelor, pădurea de salcâmi unde albinele produc mierea și felul în care aceasta, dar și satul de lângă, au fost create. Fiecare personaj este construit, cu talent, în mod diferit, este unic și aparent nici unul nu are legătură cu altul, dar treptat, pe măsură ce romanul se desfășoară, ițele se leagă și aduc întrebări suplimentare și răspunsuri pline de mesaj.

Așadar, totul pornește sau pare să pornească de la salcâmi și de la mierea produsă de albine din florile acestora. De altfel, romanul începe cu următoarea frază  ”Deși dormise cu geamul închis, Stelu se trezi în miros de salcâm”, iar cititorii vor urmări o scenă cu totul neobișnuită, în care Stelu, unul dintre personajele-cheie, pornește cu un motocultor funcțional prin tot satul Mireni, care lasă o urmă pământie pe străzi, șanțuri sau grădinile oamenilor, cu frezele mergând continuu și făcând un zgomot infernal, ajungând în cele din urmă la pădurea de salcâmi, până la a sfărâma cu sălbăticie întregul parc de stupi. La final, Stelu adoarme pe drezina din mica gară, dar acest mic capitol, ciudățel și neverosimil, este o primă probă a excelentului talent de descriptor al lui Tudor Ganea, autor al unor scene extravagant de frumoase, precum cea în care motocultorul ajunge în cortul de la o nuntă:

”Bucăți de friptură, jumări și grăsimi moi, tremurânde ca niște piftii, erau expediate cu forță spre mesenii care nu știau cum să se mai ferească și unde să se ascundă de torentul de frigărui, pastramă și cârnați zemoși ce-i loveau necontenit și a căror unsoare le mânji fețele, le pătă hainele și le alunecă pe sub cămăși. Pielițe prăjite își fluturau pretutindeni crustele arse, picurându-și zeama tulbure – ca o ploaie călduță – peste creștetele oamenilor, lipindu-se de frunți transpirate și șuierând prin aer. Zgârciuri gelatinoase, sărite de pe oase, nimereau – asemenea gloanțelor – în piepturi păroase, lăsând mici vânătăi ce înfloreau numaidecât pe piele.” (pag. 16)

Povestea fiind spusă pe mai multe planuri, în paralel, descoperim și alte personaje și întâmplări, unele extraordinare, altele obișnuite, toate formând concretul acestei cărți: un pilot militar ce descoperă că fiul său, bolnav de mult timp, se înzdrăvenește brusc după ce gustă din mierea adusă din Mireni (denumire predestinată, nu?); un cutremur devastator, de 8,2 grade, care demolează la propriu Bucureștiul, iar urmările sale sunt ilustrate perfect de Tudor Ganea, care își folosește și lucrurile învățate și studiate în jobul de zi cu zi – arhitect – pentru a descrie efectele unui asemenea risc asupra unui oraș niciodată apărat și reabilitat cum trebuie; săteni cu vorbe ”colorate”, care nu mai înțeleg cum, dintr-o dată, satul lor a devenit singur pe lume și nu mai există cale de comunicație spre exterior. Stelu, revenit din Bucureștiul distrus, nu mai dă de urma satului Mireni:

”Stelu traversă șoseaua și o luă în urma microbuzului. După câteva sute de metri, ieși din pădure și vru să facă stânga, spre sat. Nici urmă de drum. Ridică privirea de pe asfalt și se opri. Rămase pe marginea șoselei, măsurând cu privirea câmpul din fața sa. Se uită din nou la pădurea de tei, din stânga. Apoi la câmp. Inima porni să-i bată din ce în ce mai tare. Își simți palmele reci și gâtul uscat. Ieși de pe șosea și o luă de-a curmezișul, prin câmpul necultivat. Începu să alerge, urcând panta ușoară a micului deal. Ajunse pe culme. Se învârti în loc, scrutând împrejurimile. În jurul său, câmp cât cuprinde. Undeva, departe, se vedeau acoperișurile caselor și turla bisericii din Gruiu, satul următor. Până acolo, nimic. Numai câmp. Pădurea de salcâm intrase în pământ. La fel și satul. Nici urmă de Mireni.” (pag. 73)

Treptat, legăturile dintre personaje se strâng, dar acțiunea devine fantastică, mai ales după dispariția Mirenilor de pe hartă, așa cum pare ea din exterior. Din interior însă, fantasticul se împletește cu realitatea, de vreme ce oamenii nu pot ieși din sat și nu cunosc nici motivul pentru care albinele nu mai ies să producă miere. Ba mai mult, în sat, apare ca o halucinație și marea, iar sătenii merg deseori pentru a se bălăci și a se distra în această apariție meteorică, la marginea unui mic aeroport, și acesta apărut din miraj. La final, după apariția unui caiet-schiță a unui viitor roman, care cuprinde și câteva dintre personajele din acest roman, vom fi în fața unei dileme: oare satul Mireni este imaginat de Tudor Ganea sau este imaginat de unul din personajele sale?

”Miere” este un roman fascinant, în care cititorul este prins între o lume obișnuită, normală și plauzibilă, fie că ea aparține unui sat din apropierea Bucureștiului sau chiar capitalei devastate de un cutremur mare (și cât de plauzibil poate deveni acest scenariu!), și un ținut fantastic, încărcat de reverii și halucinații, de magia indusă de miere, care salvează și prelungește vieți, și de pădurea de salcâmi, simbol al fertilității, de vreme ce localnicii nu pot avea copii și nu fac dragoste decât în ziua în care înfloresc salcâmii. Tudor Ganea scrie un roman la fel de bun ca precedentul.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Librărie.net.

Articole similare

Revista presei culturale (28 februarie – 6 martie 2014)

Jovi Ene

Rămâi insula mea de canabis, de Victoria Serman

Carmen Florea

Prin blogosfera literară (26 februarie – 4 martie 2018)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult