”Eu voi fi ultima”, de Nadia Murad și Jenna Krajeski
Editura Polirom, Iași, 2019
Traducere: Irina-Marina Borțoi
Nadia Murad, născută într-o familie agricolă din Kocho, Irak, aparține minorității etnice și religioase Yazidi. ISIS a atacat satul său și a ucis aproape toți bărbații din comunitate pe când avea nouăsprezece ani. Alături de Murad, alte tinere yazidite au fost luate în prizoniere și supuse bătăilor și violului. În timp ce o captivă, a fost supusă în mod repetat violului și altor abuzuri, iar după trei luni a reușit să fugă și a ajuns într-un lagăr de refugiați unde i s-a oferit șansa de a se muta în Germania. În prezent este implicată în proiecte pentru ajutorarea copiilor și a femeilor care sunt victime ale traficului de carne vie. Experiențele trăite și relatate de Nadia sunt uluitoare, șocante și rămân în memoria cititorului mult vreme după ce a parcurs textul.
De la satul și mediul protector în care a trăit ca și copil, Nadia Murad se vede smulsă brutal și transformată în sclavă sexuală la 21 de ani. Membrii ISIS au masacrat oamenii din sat, au executat bărbații care au refuzat să se convertească la islam și femeile prea bătrâne pentru a deveni sclave sexuale. Șase frați ai Nadiei și mama sa au fost uciși cu sânge rece, iar ea a fost dusă la Mosul și forțată, împreună cu alte mii de fete Yazidi, să aibă raporturi sexuale cu diverși membrii ai grupării. Într-un moment de neglijență al unuia dintre ei, a reușit să fugă și a găsit adăpost în casa unei familii musulmane sunnite al căror fiu mai mare și-a riscat viața pentru a o plasa într-un loc sigur. Ca martor al brutalității statului islamic, supraviețuitoare a violului repetat, ea a obligat lumea să acorde atenție unui genocid în desfășurare, la care majoritatea asistă fără a mișca niciun deget. O chemare la acțiune, o mostră a dorinței de supraviețui în condiții extreme, dar și o scrisoare de dragoste către o comunitate fragilă, cu șanse foarte mici de a se reîntregi.
”Când eram copil, țara mea mă uluia. Părea o planetă de sine stătătoare, formată dintr-o mulțime de pământuri diferite, în care deceniile de sancțiuni, războaie, politici proaste și ocupații care despărțeau vecinii. În nordul îndepărtat al Irakului erau kurzii, care își doreau independența. Sudul le era casă în principal musulmanilor șiiți, majoritatea religioasă și acum, politică a țării. Iar la mijloc erau arabii sunniți, care, cu Saddam Hussein președinte, controlau odinioară statul împotriva căruia luptă acum.
Aceasta este harta simplă, una cu trei fâșii colorate trase mai mult sau mai puțin orizontal de-a latul țării. Yazidiții sunt trecuți cu vederea, considerați drept «alții».” (pg. 42)
Nadia Murad și-a dorit recâștigarea integralităţii patriei sale, încetarea abuzurilor Statului Islamic și posibilitatea a de trăi pașnic în țara sa: ”Mă durea sufletul de dorul Irakului”, spune ea într-un interviu. De asemenea, în același interviu acordat cu ocazia acordării premiului Nobel pentru Pace din 2018, ea mărturisea că o altă dorință ardentă este aceea ca tuturor tinerelor abuzate să li se facă dreptate, ca cineva să răspundă pentru întreaga lor suferință. Deoarece a vorbit și în yazidită și în engleză, interviul a fost mediat de logodnicul său, Abid Shamdeen, pe când cei doi se aflau în Cambridge. Problema cea mai mare este aceea că acest tip de abuz nu s-a terminat, există încă mii de tinere în întreaga lume care sunt supuse lui și aproape că nu au nicio șansă de salvare. Întrebată ce dorește ca oamenii din exterior să facă pentru a ajuta, mai ales în urma popularizării cărții după câștigarea premiului, Nadia spune că trebuie găsite căi pentru a pedepsi abuzurile și pentru a le stopa, implicarea este esențială. Este de asemenea un apel la toleranță, la analiza alterității, pentru a oferi o șansă celor care fac parte din minorități, de orice tip ar fi acestea, religioase, culturale etc.
”Dumnezeu nu îi judecă pe yazidiți în funcție de cât de des ne rugăm sau mergem în pelerinaje. Nu trebuie să construim catedrale maiestuoase sau să urmăm ani întregi de studii religioase pentru a fi buni yazidiți. Ritualurile, precum botezul, au loc numai atunci când familia are suficienți bani sau destul timp să facă această călătorie.” (pg. 119)
Yazidi promovează o viață simplă și pașnică. Siguranța pe care a simțit-o alături de comunitatea în care s-a născut nu va mai reveni în viața Nadiei Murad. Urmele abuzurilor rămân pentru totdeauna în mintea și trupul ei. E ceva ce nu poate fi uitat, nici pentru ea, nici pentru cele peste 6.000 de femei yazidi care au fost răpite de ISIS. Autoarea speră ca cel puțin un membru ISIS care violat o femeie yazidi va fi pedepsit pentru crimele pe care le-a comis. Mai mult, speră că fetele din alte comunități asemănătoare să fie nevoite să treacă prin astfel de experiențe, mai ales după ce mărturia sa a fost publicată în întreaga lume.
”De acum era clar că nu îi aparțineam luptătorului slab și niciunui bărbat anume. Eram o sabiyya de la punctul de control și orice membru ISIS putea să intre în cameră și să orice voia cu mine. Mă țineau într-o cameră încuiată în care nu se găseau decât o saltea și un castron cu fructe putrede, unde așteptam doar să se deschidă ușa și să intre alt combatant. Asta era acum viața mea.” (pg. 193)
În subsidiar există totuși zugrăvită și partea mai puțin plăcută a comunității care pare idilice la început. Mama Nadiei nu a dorit-o, existau multe lipsuri de natură materială, multe restricții care limitau viața în sine de dragul tradițiilor. Nedreptatea își făcea simțită prezența în fiecare interacțiune cu cei care nu erau din comunitate, însă nimeni nu lua decizia de a schimba ceva. Modul de viață rămânea același, indiferent de consecințe. Incidentele legate de incursiunile kurzilor în comunitățile yazidite sunt dese, iar oamenii suferă crunt de fiecare dată. Yazidițiii sunte printre cele mai sărace comunități din Irak, iar familia Nadiei era printre cele mai sărace din Kocho chiar și după aceste standarde joase. Yazidiții sunt blamați pentru că nu au o carte care să le reprezinte religia, cum există Coranul sau Biblia, iar pentru că se roagă spre soare, sunt numiți păgâni. Aceasta este sursa nedreptăților la care sunt supuși de cele mai multe ori. Dincolo de asta, unii membrii ai acestei comunități s-au alăturat ISIS în timpul atacurilor, mai ales de când au descoperit că transportul ilegal de sabaya e un mod bun de a face bani în vreme de război.
Dincolo de toată oroarea faptelor și chinul îndurat de Nadia și fetele din grupul de yazidi, șocant mi se pare, din nou, pentru a nu mai știu câta oară, modul în care unii dintre oameni aleg să își apere și să își promoveze religia. Atrocitățile la care sunt supuși cei care nu cred în aceleași lucruri, dar și puterea de suporta a celor care aleg să își apere crezul în condiții de neimaginat. Un dumnezeu inexistent își cere tributul sângeros, iar unii îl oferă cu plăcere sadică ori de câte ori au ocazia. Religia care ar fi trebui să fie îndemn la toleranță este cea care dezbină, ucide oameni, idei și comunități întregi. În ciuda acestor crime, persoane ca Nadia au încă încredere, speranță în schimbare și pace. Din păcate, idealul acesta este departe de a fi realizat, atâta timp cât vor exista astfel de religii și oameni care sunt dispuși să ”lupte” pentru ele. Căci trebuie spus, acestea nu sunt lupte în adevăratul sens al cuvântului, ci dovezile de lașitate ale celor care agresează oamenii mai slabi decât ei. Pe de altă parte, faptul că lumea întreagă privește acest spectacol al ororilor fără să ia atitudine în mod serios, este o nouă dovadă a lipsei de empatie și inițiativă. Sub egida respectării libertății anumitor state, a dreptului de a se gestiona singure, se decide neimplicarea și astfel mii de comunități minoritare suferă în tăcere, neauzite de nimeni.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, times.co.uk)