”Pălăria albastră și alte povestiri”, de Andrei Crăciun
Editura Herg Benet, București, 2015, 184 p.
Profilul jurnalistului Andrei Crăciun, care face acum primul pas spre ficțiune, este foarte clar din primele pagini ale volumului, pagini de prezentare: „Sunt suma celor pe care i-am întâlnit, chiar și a celor cărora le-am tăcut. Trăiesc viața, deși e deșertăciune, și o știu, am văzut-o pe străzile secundare din Edinburgh, în cârciumile din Budapesta și în bordelurile din Amsterdam, în berăriile din Santiago și în cartierele bogaților din Lima, în restaurantele austere din Minsk și într-un local cu specific etiopian din Bruxelles, în ploaia londoneză și în căldura eternă din Tenerife, în metroul din Madrid și pe stadioanele părăsite din Efes, în Barcelona și Palestina, în portbagajul mașinii care m-a dus în Transnistria, în cafenelele Parisului și în nopțile de la Roma (…)”
Se desfășoară astfel o serie de portrete, de personaje care se epuizează în texte scurte, de 1 sau 2 pagini, plasate într-un decor internaționalist, așa cum avertizase prefața; Andrei Căciun este atras tot ce intră în excentricitate: distopia, milionarul în căutarea unor noi aventuri, discursuri ale prietenilor imaginari, gesturi la limita gratuitului și a poeticului, așa cum în povestirea care dă titlul volumului personajul principal, după zeci de ani de fidelitate cromatică, poartă la un moment dat o pălărie de o altă culoare, gest repede uitat de orășelul de provincie.
În seria de fiziologii se aglomerează portrete diverse, de pe mai multe continente, în căutarea unui anumit pitoresc; defilează astfel ucigașul în serie, artistul ratat, sinucigașul, poeți mai tineri sau mai bătrâni, surprinși în ultima lor zi de viață, gânduri ale câte unui povestitor în situații extreme (moartea părinților, a copiilor, delirul ș.a.), dispuși de cele mai multe ori în jurul câte unui local public, exhibând sexualități diverse.
În ciuda unor stereotipii, volumul este o lectură agreabilă, efort al unui autor care explorează și-și abandonează deopotrivă subiectele și modalități adecvate laolaltă cu cele extravagante.
Puteți cumpăra cartea: Editura Herg Benet/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.
”X (Y)”, de Alex Pițigoi
Editura Herg Benet, București, 2014, 368 p.
Un roman de dragoste al unor tineri din clasa de mijloc, studenți în București, el la actorie, ea la SNSPA („Trei ani de cursuri fără sens. Trei ani de eseuri copiate de pe net”), în care se cere în logodnă cu inele de 20 de milioane și cu decor montan, în care se programează nunta, dar totul e anulat în ultima clipă, pentru că ea alege să mai facă un an de master la Londra – cel mai bun pretext pentru o despărțire.
Scris cu dialoguri între X (el) și Y (ea) și scurte descrieri la persoana I, pe modelul scenariului de film, cartea beneficiază și de un trailer de aproape 10 minute, realizat de autor (pe blogul său), un prim pas pentru o probabilă ecranizare a acestei povești, unde mai toate dilemele erotice se rezolvă la telefon sau prin SMS sau pe mess, cu limbajul de multe ori porcoșel, nesmintită aspirație spre autenticitate, pigmentată cu viața estudiantină de club, cu aventuri pasagere, emoții și furii, în care elementul feminin iese cam prost. El este un băiat onest, cu indispoziții și sentimente, dar ea, ah, ea…în atâtea cluburi… și în atâtea feluri…
Pe scurt, un debut macho, în care băieții sensibili, inteligenți și modești ies foarte bine, dar fetele… ah, fetele… ele ies foarte prost. E de mirare cum băieții inteligenți și sensibili mai pot supraviețui în această lume dură, mercantilă, controlată de suflete fără scrupule. Ce să vezi, feminine, toate.
Puteți cumpăra cartea: Editura Herg Benet/Elefant.ro/E-book.
Marele Băiat de Cartier, de Kiki Vasilescu
„Cu participarea unor personaje dintr-un roman de Marin Preda”
Editura Herg Benet, București, 2013, 220 p.
După Romanul românesc pervers, din 2007, un remake slab al Crailor de Curtea-veche, a venit acum rândul Celui mai iubit dintre pământeni să furnizeze câteva elemente pentru Kiki Vasilescu. Acțiunea este plasată într-un București distopic din anii 1990, când a răsărit o a doua Casă a Poporului, identică celei originale, undeva în cartierul Ferentari. De fapt, România, prin funcția Mare Băiat de Cartier, ce conduce o asemenea Casă, este o superputere mondială, în fața căreia se închină americani (depun bucăți din Statuia Libertății drept omagiu în curtea Casei) sau șeici, istoria este rescrisă, pornind de la un cod secret: cunoscutul ultim roman al lui Marin Preda, considerat un manual universal despre putere și menținerea ei.
Naratorul, Mateiu Petrini, fiul unui Victor Petrini și al unei Matilde, se insinuează în Casa Poporului în apropierea Marelui Băiat de Cartier (croit după profilul admiratorului de manele interlop), relevându-și în cele din urmă identatea: Adevăratul Mare Băiat de Cartier. Cu pagini ce migrează uneori către eseu, cu invocarea unor personaje și din romanul lui Mateiu Caragiale, acest nou roman al lui Kiki Vasilescu este un text scris de un cunoscător al lumii filmului (autorul este actualmente regizor), cu accent pe un pitoresc ușor de identificat nu doar în realitatea nouăzecistă românească.
