Stiri

Câteva știri din lumea filmului românesc (27 iunie – 10 iulie 2016)

13621841_1408207195873109_734236054_o-440x228Știrile săptămânii: Seri de Film UrbanEye la Anuala de Arhitectură București; „Francofonia” în presa internațională: un film fascinant despre artă și istorie; Au început înscrierile pentru competiția de scurtmetraje “Camera 9”; Filme de Cristian Mungiu, Alexandru Solomon şi Cristi Puiu, la Ceau, Cinema!; Scurtmetrajul RAISA în regia lui Pavel Cuzuioc – peste 20 de selecții oficiale în festivaluri internaționale; Comedia românească „Două lozuri”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Seri de Film UrbanEye la Anuala de Arhitectură București

În ediția din 2016 a Anualei de Arhitectură de la București (4 iulie 2016 – 4 mai 2017), UrbanEye va proiecta trei filme în grădina Casei Universitarilor (strada Dionisie Lupu, nr. 46). El barri s’ha de defensar urmărește lupta locuitorilor unuia dintre cele mai pitorești cartiere ale Barcelonei împotriva dezvoltatorilor imobiliari și a invaziei de turiști, 74m2 spune povestea unui experiment social despre integrare și înțelegere care a avut loc în Valparaiso, Chile, iar Frei Otto: Spanning the future reconstruiește viața și munca unuia dintre cei mai importanți arhitecți ai secolului nostru, prin ochii și vorbele sale, dar și ale contemporanilor săi. Proiecțiile vor avea loc în zilele de 12, 13 și 14 iulie, de la ora 21:30.

El barri s’ha de defensar (Cartierul se va apăra – Spania, 2013, 53’), regizat de Neus Ràfols și Cristina Mora, face o cronică a luptei împotriva dezvoltatorilor imobiliari pe care locuitorii pitorescului cartier Barceloneta o duc din 2005. Într-un oraș vizitat anual de milioane de oameni, păstrarea farmecului local, dar și a unui ritm de viață liniștit a devenit scopul acestor spanioli. Spunem NU marilor hoteluri, apartamentelor de vacanță și iahturilor scumpe – acesta e mesajul clar transmis de liderii locuitorilor din Barceloneta, fie că sunt bărbați și femei care locuiesc în cartier de 50 de ani, pescari sau activiști tineri din diferite mișcări sociale. Tema El barri sha de defensar depășește granițele Barcelonei și este extrem de actuală pentru toate orașele secolului nostru. Pot locuitorii acestora să își păstreze stilul de viață tradițional? Filmul are subtitrare în limba engleză și va fi proiectat marți, 12 iulie.

Documentarul 74m2 (Chile, 2013, 67’), regizat de Paola Castillo și Tiziana Panizza, urmărește evoluția unui experiment social care a avut loc în Valparaios: 150 de familii de la perifieria orașului au fost relocate într-un complex imobiliar construit în centrul unui cartier al clasei de mijloc. Iselsa și Cathy, două prietene și lideri ai comunității, au lucrat împreună în acest proiect pentru integrarea într-un cartier care le respinge constant și le vede ca niște posibili delicvenți. 74m2 e o poveste despre lupta pentru o casă și pentru integrare. Care va fi deznodământul? Filmul are subtitrare în limba engleză și va fi proiectat miercuri, 13 iulie.

Frei Otto: Spanning the Future (2016, 60’), regizat de Joshua V. Hassel, este un film despre viața și munca lui Frei Otto, povestite de el și de cei pe care i-a inspirat. Documentarul include unul dintre ultimele interviuri acordate de Zaha Hadid și Frei Otto înainte de dispariția lor și poartă privitorii într-o călătorie de-a lungul istoriei arhitecturii care inspiră lumea de mâine. Înțelegerea relației dintre forțele naturii și arhitectură pe care o avea Frei Otto stă la baza arhitecturii de astăzi. Pe măsură ce tehnologia avansează, metodele lui devin din ce în ce mai răspândite în mediul construit, la fel ca și conceptele lui filozofice despre rezolvarea celor mai presante probleme globale. Filmul este vorbit în limba engleză și va fi proiectat joi, 14 iulie.

Documentarul de joi va fi precedat de o prezentare adresată publicului larg, nu doar arhitecților, ținută de Vlad Moraru. Frei Otto si suprafețele minimale explică relația dintre structurile de tensiune folosite de Frei Otto și modelele geometrice numite “suprafețe minimale”, care stau în spatele acestori structuri. Acestea “suprafețe minimale” au o foarte lungă si fascinantă istorie, ele reprezentând modele teoretice în nenumărate situații practice, precum: structurile de tensiune în arhitectură, membranele celulare în biologie și găurile negre în astrofizică.

Proiecțiile vor avea loc în zilele de 12, 13 și 14 iulie, de la ora 21:30.

Cele trei proiecții fac parte din Serile de Film UrbanEye, care au loc de-a lungul anului în București și în țară. Cea de-a patra ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc în noiembrie, la București.

//

Proiectul UrbanEye a fost inițiat în 2014 ca platformă de discuție prin intermediul filmului, pe tema arhitecturii și a orașului, atât pentru profesioniștii din domeniu, cât și pentru publicul larg. Activitatea principală este organizarea primului festival de film din România care promovează discuția despre mediul construit și viața urbană. UrbanEye încurajează realizarea de filme inspirate din realitatea arhitectural-urbană românească, printr-o secțiune specială în cadrul festivalului.

Festivalul de film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog. A treia ediție a festivalului este un Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București – Orașul in-vizibil și  co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.

Pentru mai multe detalii:

www.UrbanEye.ro
www.Facebook.com/UrbanEyeFilmFestival

Francofonia-poster-22iul„Francofonia” în presa internațională: un film fascinant despre artă și istorie

Francofonia, cel mai recent film al multi-premiatului regizor rus Alexander Sokurov, intră în cinematografele din România din 22 iulie, însoțit de cronici în marile publicații ale lumii. La premiera mondială de la Veneția, anul trecut, presa internațională semnala entuziast apariția unui nou film marca Sokurov despre un mare muzeu, la 13 ani după capodopera Arca rusească (2002).

Francofonia, o bogată meditație asupra Luvrului și a destinului său în cel de-al doilea război mondial, e imposibil de inclus într-o categorie anume. Din trailer ai putea crede că este, în mare, o dramatizare a relațiilor incerte dintre directorul Luvrului și ofițerul nazist însărcinat cu prezervarea patrimoniului artistic al Franței. Vizionarea lui lasă însă loc unei imagini mai ample”, scrie publicația americană „Variety”.

Francofonia spune povestea captivantă a doi oameni remarcabili: directorul Muzeului Luvru, Jacques Jaujard, și contele Franziskus Wolff-Metternich, ofițer al celui de-al Treilea Reich. Mai întâi inamici, apoi aliați, cei doi devin motorul din spatele protejării Luvrului în mijlocul unuia dintre cele mai sângeroase conflicte din istorie.

„Filmând în interiorul Luvrului, cu acces nelimitat la întreaga colecție (Muzeul Luvru este producător asociat la coproducția franco-germano-olandeză), Sokurov face paradă de opere de artă: de la o sculptură a unui bărbat, veche de 9000 de ani, la Mona Lisa sau Victoria din Samothrace. Atunci când ajunge în sala cu sculpuri și frize din Asiria, devine și mai clară ideea că ocrotirea artei înseamnă de fapt ocrotirea civilizației”, scrie „The Hollywood Reporter.

Renumitul regizor rus declara că unul dintre marile sale visuri este o serie de filme despre mari muzee: Ermitaj, Luvru, Prado, Muzeul Britanic. „Cine am fi fără muzee?”, se întreabă Sokurov. Ce am fi ajuns dacă Parisul ar fi fost bombardat în cel de-al doilea război mondial? Cât de straniu este că asta nu s-a întâmplat și că, în timp ce totul se distrugea, Parisul rămânea un sanctuar? „Ideile lui Sokurov au o profunzime filosofică și o bogăție aproape nemaiîntâlnită în cinematografie. Atunci când arată un deget roz și grăsuț cum se întinde să atingă mâna unei statui de marmură, simți cum timpul însuși se scurtcircuitează”, notează „The Telegraph.

Francofonia este un eseu fascinant, o meditație despre artă, istorie și felul în care umanitatea se vede pe sine”, îl descrie „The Guardian”. „E un film uman, emoționant și vulnerabil, de la pactul stângaci dintre Jaujard și Wolff Metternich, care într-o lume mai bună ar fi fost prieteni, până la operele de artă scoase din Luvru înainte de ajungerea nemților în Paris”, notează și „The New Yorker”.

Alexander Sokurov este autorul unor filme precum Faust, premiat cu Leul de Aur la Veneția în 2011, Alexandra (2007), The Sun (2004), Father and Son (2003) sau Mother and Son (1997), toate selecționate și premiate în marile festivaluri.

Francofonia a fost lansat în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat Premiul FEDEORA pentru Cel mai bun film european, și va fi distribuit în România de Transilvania Film, din 22 iulie.

afis-Camera9Au început înscrierile pentru competiția de scurtmetraje Camera 9”

Competiția de scurmetraje Camera 9, organizată de Scena9 în parteneriat cu Les Films de Cannes à Bucarest și Cristian Mungiu, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, se adresează exclusiv studenților facultăților de film din România, inclusiv masteranzilor care au absolvit în 2016, indiferent de forma de învățământ (public sau privat).

După ce Noul Val de regizori români, deja consacrați, a demonstrat că cinematografia românească poate avea o prezență constantă la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, platforma culturală Scena9   s-a alăturat Les Films de Cannes à Bucarest într-un proiect dedicat descoperirii și susținerii următoarei generații de regizori pasionați de cinema-ul de autor.

În perioada 6.07.2016 – 30.08.2016, în cadrul competiției Camera 9, studenții facultăților de film din România vor putea să își înscrie proiectele cinematografice, iar 9 dintre scenariile înscrise vor primi consultanță din partea unora dintre cei mai buni profesioniști din România și o finanțare de 2000 Euro pentru a produce un film de scurtmetraj.  În plus, câștigătorii ar putea avea ocazia de a înscrie filmele, în competiția de scurtmetraje din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

La finalul perioadei de înscrieri, juriul format din Cristian Mungiu, Flavia Popa, Tudor Reu, Luiza Vasiliu va analiza scenariile înscrise și va alege maxim 9 scenarii câștigătoare pentru a fi finanțate și produse sub îndrumarea mentorilor din cadrul proiectului. Câștigătorii vor avea parte de îndrumarea lui Tudor Reu în procesul de producție, Mircea Olteanu va oferi consultanță pentru etapa de editare, iar pentru sfaturi legate de scenariu, tinerii regizori îl vor avea alături chiar pe Cristian Mungiu.

„Eu, unul, n-am ajuns niciodată la Cannes cu vreun scurtmetraj, deşi mi-aş fi dorit. Cu toate astea, am ajuns acolo pentru că unul dintre selecționerii de-atunci îmi văzuse scurtmetrajele într-un festival. Când am mers la Cannes cu primul meu lungmetraj, am constatat că cei care fuseseră deja selectați cu scurtmetraje se orientau mult mai bine în zăpăceala profesională de pe croazetă şi primeau sfaturi folositoare, care să îi ajute pe mai departe în cariera de realizatori. E util să ajungi la Cannes deja de când te exprimi ca cineast cu scurtmetraje. Aşa că, atâta cât pot eu să fiu de folos, sunt gata să dau o mână de ajutor celor care se regăsesc acum unde mă găseam şi eu cu 20 de ani în urmă. Baftă!” (Cristian Mungiu).

„În acest an formidabil pentru filmul românesc,  începem un proiect care vrea sǎ dea aripi generaţiei urmǎtoare de cineaşti. Camera9 este un simulator destinat celor care acum învaţǎ sǎ zboare, înainte sǎ preia cu totul comanda avionului.  Lângǎ noi creşte o generaţie extraordinarǎ, ale cǎrei poveşti meritǎ sǎ le aflǎm şi sǎ le purtǎm cǎtre un public cât mai numeros. Aşadar, vǎ poftim în Camera9! ” –  Flavia Popa, Secretarul General al BRD.

Regulamentul de înscriere și formularul sunt disponibile pe www.scena9.ro în secţiunea Proiector

Perioadă înscrieri: 6.07.2016 – 30.08.2016

Dosarul de înscriere include: formular de înscriere, scenariu de film de ficțiune, rezumatul scenariului, concepția regizorală, numele persoanei/companiei desemnate ca producător, documente care să demonstreze calitatea de student sau de absolvent a realizatorului.

Scena9.ro este o platformǎ de jurnalism cultural lansatǎ în mai 2015 care îşi propune sǎ scrie despre ce e relevant, ce e nou sau nedescoperit, ce aduce un plus de valoare în peisajul cultural de la noi, incitând la dialog zone culturale și artistice care, de obicei, nu se intersectează.  Scena9 înseamnǎ o echipǎ de tineri jurnalişti care stau cu ochii pe noua generație de creatori din domenii cât mai variate, de la artă până la știință, le urmăresc proiectele și evoluția. Si-au propus să deseneze portretul acestei noi generații care face lumea noastră să se învârtă.

Platforma face parte dintr-un demers mai amplu al BRD Groupe Société Générale de a susţine cultura.

Les Films de Cannes à Bucarest a fost inițiat în 2010 de regizorul Cristian Mungiu, cu sprijinul Delegatului General al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. În fiecare an, în octombrie, Les Films de Cannes à Bucarest aduce zeci de filme în premieră absolută în România, în peste 100 de proiecții, unele programate în prezența cineaștilor, masterclass-uri, mese rotunde, retrospective și alte evenimente speciale.

Infiinţatǎ în anul 2013 de catre Cristian Mungiu, Asociaţia Cinemascop îşi propune sǎ promoveze filmul de artǎ şi de autor în rândul publicului din România. Principalul eveniment organizat de cǎtre Asociaţia Cinemascop este festivalul de film Les Films de Cannes à Bucarest.

Cinema Mon AmourFilme de Cristian Mungiu, Alexandru Solomon şi Cristi Puiu, la Ceau, Cinema!

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei române la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob (14-17 iulie).

Cinematografia română de calitate ocupă şi în acest an o parte importantă din programul Ceau, Cinema! Trei dintre cele mai noi şi apreciate documentare româneşti vor putea fi văzute într-o proiecţie maraton duminică, 17 iulie, în ultima zi de festival, la AMBASADA, în Timișoara.

În cel mai recent documentar al său, „România: patru patrii”, regizorul Alexandru Solomon a intervievat patru mari scriitori: Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Florin Lăzărescu şi Gabriela Adameșteanu, care vorbesc despre relaţia lor cu România. Patru geografii subiective se suprapun şi alcătuiesc o hartă complexă şi surprinzătoare a unei ţări care încă îşi mai caută locul în lume. Filmul a fost nominalizat la Premiile Gopo 2016.

În emoţionantul „Doar o răsuflare”, Monica Lăzurean-Gorgan urmăreşte şapte ani din viaţa unei familii, cu provocările şi încercările prin care trec tatăl, mama şi cei trei copii ai lor. Tatăl aşteaptă să se întâmple o minune care să o facă pe fiica lui cea mică să se ridice din scaunul cu rotile şi să meargă. Documentarul a fost selectat în competiția Festivalului Visions du Réel 2016.

„Cinema, Mon Amour”, de Alexandru Belc, tratează o problemă dureroasă: lipsa cinematografelor de artă. Victor Purice – manager, fost operator și cinefil împătimit – și cele două angajate fidele se luptă zi de zi pentru a menţine în viaţă cinematograful Dacia Panoramic din Piatra Neamț, printre ultimele rămase în România. Victor visează să readucă zilele de glorie ale cinematografului, dar se chinuie să țină pasul cu noua și dura realitate. Documentarul a fost prezentat la DOK Leipzig 2015 şi a fost de asemenea nominalizat la Premiile Gopo 2016.

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie în acest an la Festivalul de la Cannes, va putea fi văzut duminică, 17 iulie, la Gottlob, în închiderea Ceau, Cinema! Tot la Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat, va fi proiectat în aceeaşi zi și lungmetrajul de debut al lui Cristian Mungiu, „Occident” (2002), ca parte a unei mini-retrospective de 3 filme speciale ale Noului Cinema Românesc. Intrarea la cele două proiecții va fi liberă, iar Primăria Gottlob va pune gratuit la dispoziție un autocar pentru transportul de la Timișoara la Gottlob şi retur.

În 2016 se împlinesc 15 ani de la lansarea filmului „Marfa și banii”, debutul lui Cristi Puiu care dădea în 2001 startul neoficial al Noului Val. Pentru a marca acest moment aniversar, Ceau, Cinema! a programat sâmbătă, 16 iulie, la Casa Artelor – Curtea cu Castani din Timişoara, o proiecţie eveniment cu „Marfa şi banii”, cu participarea actorului Alexandru Papadopol, care debuta în acest film.

Apărut în 2011, mediumetrajul independent „Film pentru prieteni” este, probabil, cel mai puțin cunoscut film al lui Radu Jude. Un film-experiment care va putea fi văzut vineri, 15 iulie, în curtea Rhetoric, la Timişoara.

Ceau, Cinema! a programat de asemenea la 16 iulie o selecţie de scurtmetraje noi realizate de cineaşti din partea de vest a ţării, grupate sub titlul de „Filme bănăţene”.

A treia ediție Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob. Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală.

În afara proiecţiilor cu intrare liberă anunţate pe ceaucinema.ro, accesul la festival se face pe bază de bilet sau abonament (abonamente pentru întreg festivalul pot fi găsite la librăria Cărturești – Mercy din Timişoara, la prețul de 45 de lei).

Evenimentul este realizat de voluntari, cu susținerea: Vitas România, Kathrein România, Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Primăria Gottlob, Autoclub (Centrul Volkswagen Timișoara), Institutul Polonez din București, Institutul Francez din Timișoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Centrul Cultural German din Timișoara, Institutul Goethe, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, Ambasada Portugaliei în București, Institutul Camoes, Transilvania Film, Clorofilm, Filarmonica Banatul, Teatrul Maghiar din Timișoara, Hotel Timișoara, AMBASADA, Rhetoric, Atelier Unu.

RAISA Poster White Clean A13Scurtmetrajul RAISA în regia lui Pavel Cuzuioc – peste 20 de selecții oficiale în festivaluri internaționale

Peste 20 de selecții la festivaluri internaționale a adunat până în acest moment RAISA. În luna iulie filmul lui Pavel Cuzuioc a fost selecționat și în  competițiile Festivalului Partie(s) de Campagne 2016 (Nevers, Franța, 13-17 iulie 2016), Festivalului Internațional de film de la Burgas (Bulgaria, 22-28 iulie 2016), Festivalul Internațional de Scurtmetraj CINE EAST 2016 (Berlin, Germania 29-30  iulie 2016). În luna august filmul va merge în festivalurile de film din Brazilia și Kosovo.

Scurtmetrajul de ficțiune RAISA a avut Premiera la Festivalul de Film din Cottbus 2015 (Germania) și a fost distins în noiembrie cu Mențiunea Specială a Juriului în cadrul Competiției Internaționale a Sleepwalkers Short Film Festival, eveniment ce face parte din Tallinn Black Nights Film Festival. În decembrie filmul a fost proiectat la cea de-a zecea ediţie a MAKING WAVES, Festivalul de Film Românesc din New York, iar în februarie, RAISA a avut premiera în Franța la Festivalul Internațional de Film de scurtmetraj Clermont Ferrand. În mai, la Festivalul Internațional de Film de la Sunscreen (Florida, USA), RAISA a câștigat Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj internațional.

Noul film documentar regizat de Pavel Cuzuioc , SECONDO ME a fost recent finalizat. SECONDO ME se concentrează pe viețile unor omeni obișnuiți, pe emoțiile și grijile lor și modul în care trecerea timpului îi afectează.

Despre RAISA

Din distribuție fac parte Cristina Flutur (După Dealuri) și Maria Sagaidac. Scenariul și regia sunt semnate de Pavel Cuzuioc, iar Michael Schindegger este directorul de imagine al filmului

Sinopsis:

Moldova. Într-o zi de iarnă, Raisa călătorește spre Chișinău, în speranța de a găsi ceva care să-i schimbe viața. O stație de autobus. O călătorie lungă. O călătorie spre necunoscut. RAISA e o perspectiva intima și emoționanță asupra unui moment crucial din viața unui supraviețuitor.

Despre regizor:

Pavel Cuzuioc s-a născut în 1978 în Republica Moldova. Studiază dreptul la București, iar în 2000 se mută la Viena, unde urmează cursurile Post-Universitare la Academia Diplomatică. În 2003 se reprofilează și studiază regia si producția de film la Academia de Film din Viena.

Din filmografia sa amintim documentarul Trois Femmes de Moldavie (2006) și Doina Groparilor/Digging for life, un proiect finalist al Concursului naţional de scenarii iniţiat de HBO România şi realizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ediţia 2010, secţiunea documentar. Doina Groparilor a fost selecționat la numeroase festivaluri internaționale. Noul film documentar regizat de Pavel Cuzuioc , SECONDO ME a fost recent finalizat. SECONDO ME se concentrează pe viețile unor omeni obișnuiți, pe emoțiile și grijile lor și modul în care trecerea timpului îi afectează.

Despre actori:

Cristina Flutur s-a născut la Iași. După ce studiază engleza la Iași și actoria la Cluj, joacă timp de câțiva ani pe scena Teatrului Național din Sibiu. Pentru activitatea ei în teatru i se acordă în 2010 Diploma de Excelență pentru promovarea culturii, iar în 2012 debutează în cinema cu rolul Alinei din filmul ‘După dealuri’, regizat de Cristian Mungiu. Pentru acest rol primește Palm d’Or pentru Cea Mai Bună Actriță la Festivalul de Film de la Cannes. Iși continuă cariera în teatru și în film și joacă acum atât în română, cât și în engleză și franceză în proiecte internaționale.

Maria Sagaidac s-a născut la Cuhureștii de Sus, Republica Moldova. Este doctor în științe fizico-matematice și conferențiar universitar la departamentul de Matematici Aplicate. În 1968 debutează în cinema cu rolul Amporo din filmul “Această clipă”, regizat de Emil Loteanu. Până în prezent a interpretat roluri în mai bine de 15 producții cinematografice.

Teaser RAISA: https://vimeo.com/143341658

Pagina oficială de facebook a filmului: https://www.facebook.com/RAISA-film

VictoriaComedia românească „Două lozuri”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Comedia de succes „Două lozuri”, de Paul Negoescu, thriller-ul german „Victoria”, de Sebastian Schipper, care a încântat publicul şi critica la Festivalul de la Berlin în 2015, şi „Belgica”, noua dramă a belgianului Felix van Groeningen, se numără printre surprizele celei de-a treia ediţii Ceau, Cinema! (14-17 iulie).

Festivalul Ceau, Cinema! se va deschide la 14 iulie cu proiecţia în aer liber a filmului românesc „Două lozuri”, o inteligentă comedie scrisă şi regizată de Paul Negoescu şi care îi are în distribuţie pe Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă. Trei bărbați dintr-un orășel de provincie câștigă marele premiu la loto, însă în scurt timp biletul nu mai e de găsit, așa că cei trei pornesc într-o călătorie să-l recupereze. La proiecţie vor participa actorul Alexandru Papadopol, membru al juriului Competiţiei Ceau, Cinema!, regizorul Paul Negoescu şi directorul de imagine Ana Drăghici.

Electrizantul „Belgica”, cel mai nou film al regizorului belgian Felix van Groeningen (cunoscut pentru ultrapremiatul „The Broken Circle Breakdown”), va fi de asemenea proiectat în premieră la Timișoara. Drama urmăreşte reîntâlnirea a doi fraţi, care deschid un bar împreună şi ajung să fie copleşiţi de succesul acestuia, pe fundalul vieţii de noapte belgiene. Felix van Groeningen a fost premiat la Sundance 2016 pentru regia acestui film.

Realizat de Sebastian Schipper, „Victoria” ia spectatorii pe sus, într-o aventură unică. Filmat dintr-un singur cadru, thriller-ul care va închide festivalul la Timișoara, la 16 iulie, urmărește un grup de „băieți duri” și o tânără spaniolă, prin lunga noapte berlineză. „Victoria” a fost răsplătit cu Ursul de Argint la Berlinale în 2015 pentru contribuţie artistică deosebită, iar la Premiile Academiei Germane de Film a fost câștigător la șase categorii: cel mai bun film, cea mai bună acriță, cel mai bun actor, regie, imagine și muzică.

Toate cele trei filme vor putea fi văzute în cadrul a trei proiecţii speciale la Grădina de Vară Capitol din Timişoara.

Ceau, Cinema! aduce de asemenea în atenţie cinematografia portugheză, prin programarea unei selecţii cu cele mai bune scurtmetraje recente premiate de partenerii de la festivalul Curtas Vila do Conde. Regizorul portughez João Rosas va fi unul din invitaţii speciali de la Ceau, Cinema! Născut în 1981, João Rosas a studiat Științele Comunicării și Cinema la Lisabona și Bologna. Are un masterat în Regie la London Film School și a scris trei cărți de povestiri. A realizat un documentar şi câteva scurtmetraje de ficţiune premiate.

Zece scurtmetraje savuroase realizate în Germania, Austria şi Elveţia şi grupate sub titlul „Lecţia de germană” vin la Ceau, Cinema! de la Festivalul Independent Days din Karlsruhe.

Publicul va avea de asemenea şansa să vadă cele trei animaţii din cunoscuta serie estoniană „Lotte”, de Heiki Ernits şi Janno Põldma: „Lotte Goes South” (2005), „Lotte from Gadgetville” (2006) şi „Lotte and the Moonstone Secret” (2011). Intrarea va fi liberă pentru copii.

De o proiecţie specială va avea parte şi documentarul independent „Traceroute” (2016), al artistului şi regizorului austriac Johannes Grentzfurthner, care urmăreşte într-un stil neconvenţional aşa-numita „cultură a tocilarilor” („nerd culture”) în S.U.A..

A treia ediție Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob (prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat). Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală.

În afara proiecţiilor cu intrare liberă anuntate pe ceaucinema.ro, accesul la festival se face pe bază de bilet sau abonament (abonamente pentru întreg festivalul pot fi găsite la librăria Cărturești – Mercy din Timişoara, la prețul de 45 de lei).

Evenimentul este realizat de voluntari, cu susținerea: Vitas România, Kathrein România, Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Primăria Gottlob, Autoclub (Centrul Volkswagen Timișoara), Institutul Polonez din București, Institutul Francez din Timișoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Centrul Cultural German din Timișoara, Institutul Goethe, Ambasada Portugaliei în București, Institutul Camoes, Transilvania Film, Filarmonica Banatul, Teatrul Maghiar din Timișoara, Hotel Timișoara, AMBASADA, Atelier Unu.

Articole similare

Premiera săptămânii pe Cinepub.ro: De ce eu?

Jovi Ene

Club de Carte, eveniment bilunar, joi de la 19:30

Jovi Ene

Câteva știri din lumea filmului românesc (21 – 27 ianuarie 2019)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult