Stiri

Câteva știri din lumea filmului românesc (10 – 16 octombrie 2016)

timishort_2016_day4_cristian_vaduva-7_resizeȘtirile săptămânii: Marele premiu Timishort 2016 pleacă în Filipine; Focus: On the Road și workshop de producție video interactiv la HipTrip Travel Film Festival 2016; Două Lozuri – cel mai mare succes românesc în 2016. Pe cine deranjează asta?; Astra Film Festival 2016: cinema la superlativ în Sibiu; Retrospectivă Abbas Kiarostami la Les Films de Cannes à Bucarest.

Marele premiu Timishort 2016 pleacă în Filipine

Sandra”, un scurtmeraj despre un grup de fete excentrice care sunt închise într-o pseudo-comunitate de fete în care violența și prietenia se împletesc într-un mod nefiresc a câștigat trofeul Timishort 2016 în valoare de 3500 de euro. Premiul este oferit de Institutul Cultural Român.

Am ales acest film pentru modul visceral și authentic în care regizorul Carlo Francisco Manatad alege să un univers feminin într-un limbaj cinematografic aparte”- aceasta a fost motivația juriului international format din regizorul maghiar Balázs Juszt, regizoarea italiană Grazia Tricarico și Carlos Ramos, directorul Festivalului de Film „IndieLisbao”.

Juriul competiției internaționale a ales să ofere și două mențiuni special filmelor – “Il Silenzio” din Italia și “Con Todas Nuestras Camaras”, o coproducție Ungaria-Spania.

Competiția internațională a însumat 24 scurtmetraje din Marea Britanie, Macedonia, Filipine, Suedia, Serbia, Belgia, Italia, Spania, Germania, Cuba, Brazilia, Albania, Ungaria, Finlanda, Ucraina, Turcia, Austria, Canada, China și Polonia.

Competitția Națională, jurizată de Szymon Stemplewski, directorul artistic al Festivalului „ShortWaves” din Poznań, Octav Chelaru, câștigătorul premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc la Timishort 2015 și Olga Török, actriță de teatru și film a ales câștigător scurtmetrajul “Toate fluviile curg în mare”, în regia lui Alexandru Badea, „pentru precizia regiei și abilitatea de a induce o stare de deplinătate, unde moartea nu lasă loc pentru niciun comentariu„. Premiul, în valoare de 500 de euro a fost oferit de Asociația Română a Filmului Independent.

Mențiunea specială a juriului a fost câștigată de Vlad Buzăianu, regizorul scurtmetrajului “Vise de vânzare”, “pentru încercarea de a găsi noi mijloace de exprimare în cinema, într-o lume în care oamenii încep să renunțe la vise”.

Pentru aceste premii au concurat 11 scurtmetraje.

Videorama, secțiunea dedicată filmului experimental, a avut drept câștigător un film din Germania, “Craving for narrative”, “pentru ritmul impresionant, energia proaspătă, combinarea inteligentă a poveștilor personale cu analiza culturală, claritatea fluxului constiinței și umorul inteligent”. Mențiunea specială a juriului a plecat în Brazilia, pentru filmul “Confidente”. Secțiunea Videorama a cuprins în acest an 9 scurtmetraje.

Pentru prima dată în istoria festivalului, secțiunea Timikids, dedicată copiilor, a fost una competițională. S-au oferit două premii, pe categorii de vârstă: La categoria 7-11 ani publicul a ales “The short story of a fox and a mouse”, o animație franceză , Premiul secțiunii 12-14 ani a plecat to în franța, pentru scurtmetrajul “Miel Bleu”.

Cea de-a 8-a ediție a celui mai important festival de scurtmetraje din vestul României a avut loc anul acesta în perioada 6-9 octombrie, la Cinema Timiș și la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara.

hip-trip-2-2016-webFocus: On the Road și workshop de producție video interactiv la HipTrip Travel Film Festival 2016

HipTrip Travel Film Festival, singurul festival de film de călătorie din România aduce anul acesta la București peste 20 de filme din toată lumea, workshop-uri și evenimente conexe cu și despre călătorii.

Secțiunea Focus: On the Road (powered by Vivolis.ro), dedicată genului de film road-movie cuprinde anul acesta 7 filme din țări precum Norvegia, Irak, Argentina, Olanda, Qatar, Franța, Germania, China, Brazilia.

De la road tripuri clasice, la filme în care importantă nu e atât călătoria, cât ritmul şi atmosfera fiecărei destinaţii în parte, titlurile secţiunii Focus: On the Road ne duc pe drumuri rareori bătute, atât din punct de vedere turistic, cât şi cinematografic (e cazul lui El Clasico, filmul de deschidere, a cărui acţiune se petrece în mare măsură în Irak), sau ne fac să vedem destinaţii binecunoscute într-o lumină cu totul nouă. Fie că drumul e mai important decât punctul final sau traseul cade în planul secund, experienţa e de fiecare dată la fel de puternică.”, spune Cătălin Olaru, selecționerul HipTrip.

Festivalul va debuta joi, 27 octombrie, cu filmul El Clasico (r: Halkawt Mustafa), propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017, povestea a doi frați care se aventurează într-o călătorie primejdioasă către Spania.

Alături de El Clasico, din secțiunea Focus: On the Road mai face parte și filmul L’Avenir / Things to Come (Franța – Germania, r: Mia Hansen-Løve), premiat la Berlinale cu Ursul de Argint. Filmul ne poartă în realitatea lui Nathalie, care pendulează între trecut, prezent și viitor într-un Paris cotidian.

paths-of-the-soul-1Din China vine povestea unor pelerini care pleacă din Tibet spre Lhasa  („Pământul Zeilor”). Docu-drama Paths of the Soul / Kang Rinpoche (r: Zhang Yang) a fost selectată și premiată la festivaluri din întreaga lume: Toronto IFF 2015, Rotterdam IFF 2016, Glasgow FF 2016, Vilnius FF 2016, – Melbourne IFF 2016, Chichester IFF 2016 (premiul publicului).

Camino a La Paz / Road to la Paz (r: Francisco Varone) este o coproducție Argentina-Olanda-Qatar și prezintă povestea lui Sebastian, un taximetrist din Buenos Aires care decide să plece alături de un bătrân musulman spre Bolivia.

Din selecția Festivalului Internațional de Film de la Locarno vine Latitudes (r: Felipe Braga), o dramă braziliană, o poveste de dragoste între Olivia, o jurnalistă de modă ce călătorește prin toată lumea în căutare de noi tendințe, și José, un fotograf renumit, ce străbate lumea la rândul său, încercând să surprindă imagini impresionante din cât mai multe țări. Drumurile celor doi se intersectează în opt metropole, printre care Paris, Londra, Veneția, Istanbul și Buenos Aires.

Selectat la Rotterdam, IndieLisboa, Munich și Tokyo, filmul This Summer Feeling / Ce sentiment de l’ete (Franța – Germania, r: Mikhaël Hers) povestește drama lui Lawrence, un bărbat a cărui iubită moare subit și a cărui suferință este împărtășită de Zoé, sora acesteia.

Peripețiile  unei trupe de teatru ambulant le aflăm din Les Orges (r: Léa Fehner), o producție franțuzească premiată la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, la Odessa și Cabourg Romantic Film Festival.

Biletele pentru filmele din secţiunea Focus: On the Road au fost puse deja în vânzare prin Eventbook.ro şi prin rețeaua de parteneri (Librăria Engleză Anthony Frost, Librăriile Humanitas Cişmigiu/Kretzulescu/Auchan Titan şi altele).

Workshop de producție video interactiv prezentat de Leon McCarron, membru al Royal Geographical Society

Explorator și cineast irlandez, membru al Royal Geographical Society din Londra și specializat în expediții pe distanțe lungi, Leon McCarron revine la HipTrip Travel Film Festival, unde va susține un workshop de producție video interactiv pe parcursul a două zile, pe 29 și 30 octombrie, sub denumirea „Bucureștiul viu”.

În prima zi a workshop-ului, participanții vor putea afla detalii despre construirea unei povești pe peliculă (storytelling), tehnici de filmare, echipamente, utilizarea camerei de luat vederi profesioniste, dar și utilizarea unui aparat foto performant pentru filmări HD, realizarea unui calendar de producție, tehnici de filmare, detalii despre promovarea și vânzarea producțiilor cinematografice independente și altele. La finalul primei părți a workshop-ului, cursanții vor trebui să pună în practică cele învățate în practică și să construiască o mică poveste „pe peliculă” despre București. În cea de-a doua zi a workshop-ului, Leon McCarron va analiza toate clipurile filmate și le va oferi sfaturi participanților despre tehnicile de editare a materialelor brute și realizarea unui produs finit. Toate filmulețele filmate de participanți vor fi editate într-un singur scurtmetraj care va fi prezentat la gala de închidere a festivalului.

În iarna 2011-2012, Leon a traversat China, parcurgând aproape 5000 de kilometri pe jos, mergând câte 40 de kilometri pe zi (distanța unui maraton), timp de șase zile pe săptămână cu un rucsac de 30kg în spate. La finalul lui 2012, Leon a plecat însoțit de un alt explorator, Alastair Humphreys, într-o altă aventură: pe urmele Wilfred Thesiger, unul dintre cei mai mari exploratori ai Marii Britanii, care a traversat cel mai mare deșert de nisip din lume, Rub al-Chali (The Empty Quarter) de două ori, în perioada 1945-1949.  Expediţia a avut ca rezultat documentarul „Into the Empty Quarter”, care a fost prezentat în cadrul primei ediții a HipTrip Travel Film Festival, în 2014.

**Costul de participare la workshop este de 220 lei, însă cei care se înscriu până la data de 19 octombrie, beneficiază de un tarif redus, de 140 lei. Biletele pentru participarea la workshop se pot achiziționa începând de astăzi de pe site-ul eventim.ro. Biletul de participare la workshop include și acces la proiecția documentarului „Ultimii exploratori pe Santa Cruz” despre aventura a trei exploratori – Leon McCaron, Tom Allen și Jose Argento – care în iarna lui 2014,  au înfruntat fluviul Santa Cruz din America de Sud. Drumul lor a fost inspirat de jurnalul de călătorie din prima expediție europeană pe cursul fluviului, condusă de Căpitanul FitzRoy în 1834. Și mai interesant este că printre membrii echipei de temerari se găsea tânărul Charles Darwin, care la acea vreme se considera un geolog și explorator amator.

HipTrip Travel Film Festival (27-30 octombrie, Cinema Eforie și Cinemateca Union) este un festival dedicat cinefililor dependenți de călătorii, precum și celor care caută inspirație pentru viitoare călătorii. Este un mod de a ne aminti că filmul în sine este o călătorie deschisă oricui, care ne poartă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, prin viziunea cineaștilor care l-au creat.

screen-shot-2016-10-10-at-12-03-25Două Lozuri – cel mai mare succes românesc în 2016. Pe cine deranjează asta?

Comedia românească “Două Lozuri” a bătut recordul de spectatori și încasări pentru un film românesc în primul weekend, fiind văzut de 27.182 de spectatori și având încasări de 424.926 lei și doborând recordul obținut în urmă cu două săptămâni de un alt film românesc. Asta face ca “Două Lozuri” să devină cel mai de succes film românesc din ultimii ani la lansarea în cinematografe.

Fără legătură cu succesul filmului, în noaptea de duminică spre luni, după ce începuseră să apară cifrele neoficiale de box-office, pe pagina de IMDB a filmului “Două Lozuri” s-au acordat 82 de note de 1, scăzând media notelor filmului de la 8.4 la 6.8, în timp ce pe pagina Cinemagia s-au acordat 35 de note de 1, scăzând media de la 8.7 la 5.8. Este mai mult decât evident că succesul filmului a deranjat câțiva oameni din industria românească de film, cu atât mai mult cu cât “Două Lozuri” este o producție independentă, realizată fără bani de la stat, cu un buget de numai 30.000 de euro, aproximativ de 20 de ori mai puțin decât bugetul mediu al unui film românesc.

“Două Lozuri”, în regia lui Paul Negoescu, spune povestea comică a trei bărbați dintr-un mic orășel de provincie care câștigă marele premiu la loto, însă nu după mult timp, biletul câștigător nu mai e de găsit, așa că cei trei sunt nevoiți să pornească într-o călătorie ca să-l recupereze. Inspirată de nuvela lui I. L. Caragiale, “Două Loturi”, comedia a fost lansata în cinematografe pe 7 octombrie, îi are în rolurile principale pe Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță și este distribuită în România de RoImage2000.

afis-aff-2016Astra Film Festival 2016: cinema la superlativ în Sibiu

Cinema la superlativ este ceea ce aduce Astra Film Festival la Sibiu, între 17 și 23 octombrie 2016. Selecția ediției cu numărul 23 se remarcă prin diversitatea formatelor și a subiectelor abordate. Programul include nu doar filme de autor, premiate și apreciate în întreaga lume, ci și formate noi experimentate azi în producția de film care prezintă o situație a cinematografiei contemporane.

Renumit în toată lumea pentru originalitatea în programare, cele peste 100 de filme din programul oficial AFF 2016 sunt grupate în 18 secțiuni tematice: OutStanDox, Personal/familial/social, Dis-locuire, Doc-Vlog, Trecut recondiționat, Cetățeni ai lumii online, Armânii, Islamul radical la el acasă, Destine în comunism, Povestiri din Urbania, Lumi circumscrise, Întâlniri, Realitate sub acoperire, Mari maeștri/opere recente, Proiecții speciale, Portret Frederick Wiseman, The Future is Now și Astra Film Junior.

Filme și cineaști din programul AFF, în cursa pentru OSCAR 2017

Selecția de filme din 2016 este una de top și la Sibiu, Astra Film prefigurează palmaresul Oscar 2017 prin nu mai puțin de 3 nume: Cristi Puiu cu Sieranevada, propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film străin, Gianfranco Rosi cu documentarul Fuocoammare, premiat cu Ursul de Aur la Berlinale 2016 și propunerea Italiei la Oscar pentru cel mai bun film străin și Frederick Wiseman, căruia i se va înmâna un Oscar pentru întreaga sa carieră de peste cinci decenii.

Întâlnire cu Frederick Wiseman, la Sibiu

Frederick Wiseman este autorul de filme documentare cu cea mai mare contribuție la cinematografia mondială. Trei dintre operele sale, Crazy Horse și Domestic Violence I și II, vor fi proiectate la Sibiu, iar vineri, 21 octombrie, de la ora 18:15 la Sala Auditorium, publicul are șansa unică de a-l întâlni pe Wiseman, o legendă a filmului documentar.

juriu-aff-2016Un juriu de 12 experți

12 profesioniști din industria cinemaului european vor evalua filmele din cele 4 secțiuni competiționale din acest an: OutStanDox, Romania, Central & Eastern Europe și Student. Juriul AFF 2016 îi include pe: Alexander Weiss, director artistic al festivalului Filmer A Tout Prix in Brussels, Barbara Orlicz-Szczypula, director de programare al Krakow Film Festival, Claire Aguilar, director de programare la Sheffield Doc/Fest, Cristi Puiu, cineast român, Ileana Bîrsan, critic de film, Julia Teichmann, critic de film din Germania, Martichka Bozhilova, producător la AGITPROP și director al Balkan Documentary Center, Michael Stewart, director Open City Doc Fest din Londra, Nick Bradshaw, redactor online la prestigioasa publicație Sight & Sound, editată de British Film Institute, Sara Garcia, director artistic al festivalului Play-Doc din Spania, Veton Nurkollari, director artistic al DokuFest din Kosovo și membru al Parlamentului Cultural European și al Academiei Europene de Film, Vlad Petri, autor de filme documentare și fotograf.

Sieranevada, proiecție de gală, în deschiderea AFF 2016

Există între cineastul Cristi Puiu și Astra Film Sibiu o relație specială, care împlinește exact 10 ani. Cel mai recent lungmetraj în regia lui, Sieranevada, va fi proiectat în premieră la Sibiu, luni, 17 octombrie 2016, de la ora 18:00 în sala Thalia (Str. Cetății 3-5) și de la ora 18:30 sala Auditorium a ULBS (Facultatea de medicină, str. Lucian Blaga 2A). Marți, 18 octombrie, regizorul Cristi Puiu se va întâlni cu publicul de la ora 18:00 la Salut Bistro (Str. Cetății 13).

Proiecții eveniment și concerte

Programul ediției din 2016 este completat cu o serie de performance-uri muzicale live care vor încânta publicul cinefil prezent la Sibiu. Expunerea filmelor din programul Armânii va fi urmată de un concert fabulos de muzică armânească și o reprezentație Mara & Band, marți, 18 octombrie, de la ora 22:00 la Sala Thalia. Trupa Kana Jambe condusă de Dan Bursuc va susține un concert live joi, 20 octombrie, de la ora 20:30 la Sala Thalia înainte de proiecția-eveniment a filmului The New Gypsys Kings (regia Liviu Tipuriță). Sâmbătă, 22 octombrie, după Gala de Decernare a Premiilor, Moonlight Breakfast vor urca pe scena Sălii Thalia de la ora 22:00. Spectacolele live din acest an sunt pentru toate gusturile, mozaicul de genuri muzicale potrivindu-se perfect cu diversitatea programului AFF.

Program oficial AFF 2016: www.astrafilm.ro/program-oficial.aspx

Spot AFF 2016: https://youtu.be/dYSEi8AVay4

abbas-kiarostamiRetrospectivă Abbas Kiarostami la Les Films de Cannes à Bucarest

Abbas Kiarostami, unul dintre cei mai influenți cineaști ai ultimelor decenii, care s-a stins în iulie anul acesta la Paris, la vârsta de 76 de ani,  va fi celebrat în cadrul unei retrospective la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Invitata specială, cu acest prilej, este actrița Mania Akbari, care va lua parte la proiecții și va discuta cu publicul în primele patru zile de festival.

Festivalul începe vineri, 14 octombrie, și va avea loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Programul este actualizat pe www.filmedefestival.ro, iar biletele sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro. Până în prezent, s-au vândut peste 4000 de bilete la festival, în avans.

Actriță, regizoare, pictoriță și fotograf, Mania Akbari explorează continuu formele identității feminine și condiția femeii în Iran. Filmele și proiectele ei video i-au adus premii în marile festivaluri internaționale și cenzura în propria țară. Akbari a fost exilată din Iran și trăiește în prezent în Londra, temă abordată în filmul Life May Be (2014), realizat împreună cu Mark Cousins și proiectat la Karlovy Vary. Filmele sale provocatoare și radicale au fost în centrul unor retrospective organizate de British Film Institute (2013), Denmark Film Institute (2014) sau Oldenburg IFF (2014). A avut, totodată, numeroase expoziții în galerii prestigioase precum Tate Modern. Cel mai recent proiect al ei este A Moon For My Father, realizat în colaborare cu artistul britanic Douglas White.

Patru dintre filmele care i-au adus renumele regizorului iranian vor fi proiectate în secțiunea Tribut Abbas Kiarostami. Close-Up (1990) a fost proiectat în numeroase festivaluri internaționale și are în centru un cinefil care trece drept un cineast renumit, Mohsen Makhmalbaf, cu care seamănă și care există în realitate. Granițele dintre ficțiune și documentar sunt greu de depistat, Kiarostami însuși jucându-și propriul rol. Au travers des oliviers/ Through the Olive Trees (1994), selectat în competiție la Cannes, urmărește o echipă de filmare care ajunge într-un sat din nordul Iranului devastat de cutremur pentru a realiza filmul Et la vie continue.

le-gout-de-la-ceriseLe Goût de la cerise/ Taste of Cherry îi aduce recunoașterea supremă în 1997, când primește Palme d’Or la Cannes. Filmul despre suicid, interzis până atunci în Iran, a primit permisiunea de a fi proiectat cu o seară înainte de decernarea premiului, sub forma unei versiuni mai conforme cu politica Islamului.  Cu Ten (2002), selecționat din nou în competiție la Cannes, regizorul a demonstrat că cinema-ul poate fi produs cu un minimum de mijloace. Filmat într-o mașină, cu Mania Akbari în rolul principal, Ten este o colecție de zece viniete care vorbesc despre viețile a zece femei. Akbari, care a devenit cunoscută pe plan internațional cu acest rol, va povesti despre această experiență sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco.

Abbas Kiarostami  (22 iunie 1940, Teheran – 4 iulie 2016, Paris) a fost regizor, scenarist și producător de film. Autor a peste 40 de filme, Kiarostami a devenit o figură emblematică pentru cultura iraniană, filmele lui conturând un portret nuanțat al Iranului. A fost remarcat în festivaluri încă de la începuturi, cu scurtmetrajul Le pain et la rue. După revoluția iraniană din 1979, cineastul a ales să rămână în țară pentru că cinema-ul său n-ar fi suportat, mărturisea el, dezrădăcinarea. Recunoașterea internațională vine odată cu primul film din „Trilogia Koker”, Ou est la maison de mon ami? (1987), din care fac parte și Et la vie continue (1992) și Au travers des oliviers (1994), acesta din urmă selecționat în competiție la Cannes. Close-Up (1990), Le Goût de la cerise / Taste of Cherry (1997), distins cu Palme d’Or la Cannes, și Le Vent nous emportera (1999), premiat la Festivalul de la Veneția, îi consolidează reputația de cineast original, remarcabil în felul în care topește granițele dintre realitate și ficțiune. Printre ultimele sale filme se numără Copie conformă (2010), cu Juliette Binoche, și Like Someone in Love (2012), ambele prezentate la Cannes.

Les Films de Cannes à Bucarest se va deschide pe 14 octombrie cu comedia Toni Erdmann, în prezența regizoarei Maren Ade. Renumitul cineast francez Olivier Assayas se va întâlni cu publicul la premiera noului său film, Personal Shopper , premiat pentru regie (ex aequo) la Cannes, și va susține un masterclass cu intrare liberă la UNATC pe 21 octombrie, de la ora 11.00. Totodată, criticii de film Pascal Mérigeau (Nouvel Observateur) și Michał Oleszczyk (Rogerebert.com), unul dintre cei mai cunoscuți critici polonezi, vor introduce și modera discuții cu invitații festivalului. Un masterclass cu intrare liberă va susține și regizorul francez Alain Guiraudie (Rester Vertical, L’Inconnu du lac), pe 18 octombrie, ora 11.00, la Sala de cinema a UNATC. Invitați speciali sunt și regizorul israelian Eran Kolirin, cu Beyond the Mountains and Hills, finlandezul Juho Kuosmanen, al cărui debut, The Happiest Day in the Life of Olli Mäki, a câștigat Premiul Un Certain Regard și este propunerea Finlandei la Oscar, și Mehmet Can Mertoğlu, distins cu Prix Révélation France 4 în Semaine de la Critique pentru Album.

Les Films de Cannes à Bucarest se va desfășura anul acesta între 14 și 23 octombrie 2016, cu o ediție extinsă și cu cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes. Pentru prima dată, vor avea loc proiecții concomitente cu filmele selectate și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Articole similare

Miercuri începe KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru publicul tânăr, iar intrarea este liberă

Jovi Ene

O contributie esentiala privind statutul religiei in modernitatea tirzie

Jovi Ene

Prima zi de proiectii la One World Romania

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult