Filme Filme europene

O perspectivă feministă a unei legende feminine spusă de multe ori: The Countess (2009)

The Countess (2009) – Contesa Însângerată
Regia: Julie Delpy
Distribuția: Julie Delpy, Daniel Brühl, William Hurt, Anamaria Marinca, Sebastian Blomberg

Iubitorii și experții de film care caută un exemplu semnificativ al unui film de autor din primul deceniu al mileniului 3 pot alege fără ezitare ‘The Countess’. Realizat în 2009 ca o coproducție franco-germană cu distribuție internațională, filmul este scris și regizat de Julie Delpy, care interpretează și rolul principal. Pe deasupra ea este și co-producătoare și compozitoare a muzicii filmului. Scenariul preia o poveste care a fost deja spusă în zeci de cărți și de filme care ecranizează acele cărți sau inventează variante originale – istoria sângeroasei contese Elisabeta (Erzsébet) Báthori, presupusa ucigașă în serie și mamă a tuturor eroilor și eroinelor cărților ‘gotice’ și a filmelor cu vampiri.

Este vorba despre un personaj autentic din istoria ungară a secolelor 16-17, o femeie a cărei viață reală a fost de mult amplificată și distorsionată de legendele construite în jurul ei. Versiunea scenaristei Julie Delpy pune sub semnul întrebării relatările istorice și legendele dezvoltate în jurul acestora și se concentrează asupra evoluției eroinei și originii faptelor care i se atribuie. Fără a le nega, povestea pe care o vedem pe ecran propune o citire în cheie feministă, în contextul politic al Europei Centrale a acelei perioade istorice, suprapusă unei nefericite povești de dragoste.

Erzsébet Báthori – al cărei nume este stâlcit în film ca Erzebet – se naște în secolul 16 într-o Ungarie ciuntită, care se lupta disperat pentru a supraviețui pe harta Europei. Este și un timp al vrăjitoarelor și al Inchiziției și o epocă în care femeile au puține drepturi, chiar daca aparțin nobilimii. Destinată de la naștere unui mariaj forțat, eroina filmului trece printr-o copilărie traumatizată de violență urmată de adolescența în care o sarcină neprevăzută se încheie cu pedepsirea la moarte în chinuri groaznice a amorezului (băiat din țărani). Soțul este unul dintre marii războinici ai Ungariei, iar la moartea sa (posibil otrăvit de regele care îi datora averi însemnate, se sugerează) contesa preia afacerile soțului fără intenția de a se remărita, așa cum cereau convențiile sociale. Povestea de dragoste cu un nobil mai tânăr decât ea cu 18 ani nu are nicio șansă, deoarece el aparține familiei Thurzo, concurenții clanului Báthori în a domina ceea ce rămăsese din Ungaria. Erzsébet pune eșecul relației pe seama diferenței de vârste, și este gata de orice pentru a o șterge. Un incident întâmplător o face să creadă că sângele unor tinere, neapărat virgine, îi poate reda măcar din punct de vedere fizic aparența tinereții. Este vorba despre decizia ei, despre o personalitate deformată spre crimă, sau despre încurajarea primită de la dușmanii ei? Pieirea este inevitabilă, dar ea singură este răspunzătoare? Iadul are mai multe nuanțe pare a spune regizoarea și scenarista.

Julie Delpy încearcă să păstreze echilibrul dintre filmul de groază și drama feministă, ambele în context istoric. Scenele care ilustrează cruzimea și violența epocii sunt presărate de-a lungul întregului film și constau în general din flash-uri foarte scurte, de ordinul secundelor sau mai scurte chiar. Fară a nega crimele atribuite eroinei, Julie Delpy evită unele detalii devenite comune în legende (cum ar fi băile de sânge) și pune sub semnul întrebării judecata aplicată eroinei de contemporani și de istorie. O face, din păcate, folosind voce din off, un procedeu care mie îmi place mai puțin și care mi se pare nejustificat luând în considerație talentul regizoarei în a crea vizual relațiile dintre personaje și de a reconstitui epoca în spiritul ei și nu neapărat în detalii. Echipa de actori este selectă. Delpy însăși își atribuie un copios rol principal, unul dintre cele mai bune ale carierei sale. William Hurt în rolul lui Thurzo-tatăl este carismatic ca întotdeauna, iar Daniel Brühl se potrivește perfect în rolul fiului. În opinia mea însă, rolul cel mai memorabil îi aparține lui Anamaria Marinca, care o întruchipează pe Darvulia – servitoarea, confidenta, amanta și singura ființă care pare a avea sentimente adevărate și statornice față de Erzsébet. Echilibrul dintre povestea de dragoste, horror și dramă este reușit, poate puțin prea bine reușit, și de aceea filmul dă impresia (și a fost criticat) pentru o anumită răceală. Mie mi-a plăcut această soluție de mijloc, care face ca această versiune a poveștii contesei Báthori să evite categorisirile de gen cinematografic și să-i lase pe spectatori să decidă.

Nota: 7/10

(Sursă fotoografii: IMDb.com, https://aikonokotoba.wordpress.com/2016/06/23/the-countess-2009/)

Articole similare

Shakespeare in Love – Cyrano (Edmond), mon amour (2018)!

Delia Marc

Prin blogosfera literară (13 – 19 aprilie 2020)

Dan Romascanu

Destinele a două femei din Franța postbelică: Coup de foudre (1983)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult