Înceata tranziție: Doar cu buletinul la Paris (2015)

Doar cu buletinul la Paris (2015)
Regia: Serban Marinescu
Distribuția: Dorel Visan, Mircea Diaconu, Razvan Vasilescu, Adrian Titieni, Toma Cuzin

‘Doar cu buletinul la Paris’ este un film pe care aproape că am evitat să-l văd. După titlu părea a fi una dintre acele comedii românești binecuvântate cu o distribuție excelentă, dar care în general recirculă și eternizează glume răsuflate. M-a convins până la urma totuși semnătura regizorului Șerban Marinescu și dorința de a-i revedea pe câțiva dintre actorii de pe generic. Surpriza a fost în bine. ‘Doar cu buletinul la Paris’ abordează acel comic sarcastic și disperat al filmelor românești de după 1990 (pe linia ‘Filantropica’), dar reușește să insereze câteva momente de cinema interesant și autentic și prilejuiește un rol secundar extraordinar lui Dorel Vișan, unul dintre marii actori români al cărui talent a fost oarecum împiedicat să se exprime de distribuirea stereotipă în roluri potrivite tiparelor epocilor. Aici actorul se răzbună parcă din plin, creând poate rolul vieții sau în orice caz rolul finalului de carieră.

Personajul principal al filmului este un profesor de limba franceză (interpretat de Mircea Diaconu), celibatar, îmbătrânit, al cărui vis este de a ajunge odată în viață să vadă pentru câteva zile Parisul. Disciplina pe care o predă a devenit inutilă și desuetă precum francofonia României. Parisul este acum aparent la îndemână, România este în Europa, cetățenii ei trec frontierele fară pașaport , dar cu salariul amărât de profesor eroului i-ar trebui vreo zece ani să strângă banii de călătorie. Are o speranță să fie inclus într-o excursie cu autocarul a primăriei, dar primarul corupt decide în ultimul moment să o ia cu el pe secretara sa care îi este și amantă. Este punctul de plecare al unui șir de evenimente în care personaje ticăloase sau ridicole se fură unele pe altele, în care lipsa de șanse a nenorocoșilor tranziției îi duce pe unii spre discursuri patetice, pe alții spre acte sublime dar în ultimă instanță inutile.

Mircea Diaconu joacă foarte bine rolul naivului, dar nu pot evita senzația că își cam repeta același rol în unele din filmele sale din ultimele două decenii. Același lucru se poate spune despre Răzvan Vasilescu care interpretează rolul lichelei perfecte, afaceristul oportunist și fară scrupule îmbogățit pe seama vecinilor săi. Creația deosebită îi aparține lui Dorel Vișan, care interpretează un arhetip al generației de pensionari loviți de înceata și nedreapta tranziție, dezinformați de televiziuni și contaminați de virusul nostalgiei comunismului. Regizorul Șerban Marinescu folosește de câteva ori procedeul dialogului direct dintre eroul principal și spectator (a la Woody Allen), care aici funcționează perfect, și adaptează acțiunii mișcările aparatului de filmat. Scara interioară a blocului este filmată în unghiuri precum în filmele ‘horror’, în secvențele în care apare echipa de televiziune folosește aparat de filmat mobil ca în reportaje. Cinematografia bine adaptată, jocul actorilor, abordarea unei teme familiare prin intermediul unor dialoguri bine scrise amestecând absurdul și sarcasmul fac ca acest film să-mi fi depășit așteptările. Finalul este de un optimism disperat.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Sursata.ro)