Filme Filme romanesti

În căutarea vânătorului pierdut: The Wanderers (2017)

The Wanderers / Vânătorul de spirite (Romania, 2017)
Regia: Dragoș Buliga
Scenariul: Octav Gheorghe
Cu: Armand Assante, Lior Ashkenazi, Branko Djuric, Răzvan Vasilescu, Raluca Aprodu, Bae Jung Hwa, Hi Jae Sun, Oana Marcu
Producători executivi: Andrei Boncea, Cătălin Cățoiu, Dragoș Buliga

Vineri, 20 aprilie, de la ora 20:30, a avut loc la Cinema City București avanpremiera filmului The Wanderers / Vânătorul de spirite. La eveniment au fost prezenți atât o parte dintre actorii principali (Lior Ashkenazi și Jay Hoaie Sun), cât și majoritatea membrilor echipei, însă prezența lui Armand Assante (unul dintre cei mai populari actori americani, cu peste 120 de filme în portofoliu, patru nominalizari la Globurile de Aur și un premiu EMMY) a constituit indiscutabil atracția serii.

Bazat pe un scenariu original semnat de Octav Gheorghe, The Wanderers trebuia să fie un thriller misterios, axat pe povestea lui Louis Moudon (Armand Assante), un vânător de vampiri și a lui Robert Landau (Lior Ashkenazi), jurnalist, care călătoresc într-un sat îndepărtat din Transilvania pentru a dezlega misterul legat de o întâmplare stranie petrecută în Castelul Zalesky. Ghidați de Sorana (Raluca Aprodu), o româncă tânără, căreia i se alătură echipa unui show TV senzaționalist coreean, cuplul Ji-Won și Sung-Ho, aceștia pun la cale o incursiune periculoasă, care va duce la confruntări repetate cu spirite ale răului.

Filmul aduce în prim plan cazul lui Max Zaleski, un bogătaș german care se instalează într-un conac transilvănean și vrea să-și facă un nume în industria vinurilor. După ceva timp de la achiziționarea domeniului, Zaleski pune ochii pe o fata care îi aducea cina zilnic – Mara (Oana Marcu) – însă aceasta nu se lasă pradă farmecelor sale și plătește cu moartea această rezistență. Aici intervine o scenă destul de penibilă, jocul actorilor este lipsit de empatie, iar muzica nu reușește deloc să compenseze aceste neajunsuri. Ba dimpotrivă. În minutele care urmează devine chiar un element deranjant, fiind în totală disonanță cu scena măcelului, a cărei protagonistă este fata ucisă, revenită la viață în mod misterios. Scena aceasta mi-a amintit de scena măcelului din From Dusk Till Down, jucată admirabil de Salma Hayek, incomparabil mai bine realizată, care reușește să surprindă spectatorul, iar muzica se îmbină perfect cu jocul actorilor. De fapt, The Wanderers este în întregime o colecție de astfel de scene, culese parcă din filmografia de gen și mixate la un blender computerizat.

Mixul are din păcate multe tare. De la scene neterminate, la jocul neverosimil al actorilor, la muzica nepotrivită cu cele mai multe dintre scene, la lipsa de inventivitate atât în ceea ce privește scenariul, cât și în ceea ce privește tehnica de realizare a scenelor cheie. Inițial am crezut că este un soi de parodie, însă lucrurile nu se potrivesc nici așa. Au fost câteva scene la care m-am amuzat, însă în economia filmului acestea nu cântăresc prea mult. Armand Assante interpretează un Van Helsing prost reinventat, care reușește să salveze doar câteva momente din film. În final, doborât de un sentimentalism dus la extrem, este aproape anihilat de fata-fiică, fosta slujnică ucisă de Max în debutul filmului. Un element aruncat gratuit în joc. Ceea ce trebuia să fie un final neașteptat, ea, presupusa fiică nenăscută l-ar fi ucis pe marele vânător, în loc să fie invers, se transformă într-o (a nu mai știu câta) scenă previzibilă. Singura care nu pare așa este reintroducerea în cadru a unui personaj care a apărut doar la început, amicul vânătorului (interpretat de Branko Djuric), care îl salvează finalizând ceea ce ar fi trebuit să facă de fapt acesta. Scurtele sale incursiuni sunt însă veridice și reușesc să amuze, în ciuda grotescului scenelor.

Spectatorul amator de filme de gen recunoaște la fiecare scenă elemente din alte pelicule, iar dincolo de ceea ce am menționat deja aș mai adăuga The Exorcist sau Poltergeist (comportamentul fetei pe cruce și uciderea preotului), tema valetului care revine la fiecare rând de spirite care repopulează conacul și care cunoaște și estimează istoria revenilor acestora (Dracula), degustarea de vinuri, prilej pentru orgii bahice, tema copilului de care au nevoie spiritele rele ca monedă de schimb (The Omen) sau tema vânătorilor de zombie, vampiri și/sau hibrizi (Resident Evil sau 28 Days Later, de exemplu).

Și personajele secundare sunt la fel de lipsite de empatie, jocul dovedindu-se defectuos la fiecare scenă. Comicul este salvat de cele câteva momente de glorie ale lui Armand Assante, dar și de cuplul de chinezi, care devine însă pe parcurs extrem de previzibil și eșuează în banal. Răzvan Vasilescu este al doilea care face un rol bun, cel de preot, din păcate neavând prea multe de jucat. Intră bine în pielea personajului, încercând să creeze sentimentul de groază împământenită, cu care ajungi să te obișnuiești în final, totul fiind de așa mult timp prezent, încât a devenit parcă ”un obicei de-al locului”. Momentele ritualice pică și ele în derizoriu, odată cu implicarea celorlalte personaje, care nu reușesc să insule momentelor niciun fel de emoție. Unul dintre acestea este cel al exorcizării sau cel în care este adusă în prim plan cartea despre Diavol.

Un alt aspect neplăcut este faptul că echipa a adus în prim plan toate preconcepțiile străinilor legate de Transilvania: mitul lui Dracula, sărăcia și lipsa de cultură a localnicilor, posibilitatea redusă de a localiza pe hartă sau mental această țară, dar și confuzia cu Pennsylvania. Și în acest context, jocul lui Armand Assante pare izolat, creând un ecart între personajul său și celelalte.

Ca elemente pozitive, în afara jocului celor două personaje despre care am amintit deja, aș mai adăuga alegerea inspirată a locurilor în care s-a filmat. În Sibiu și la Biertan, Sinaia (Pelișor), Dofteana (județul Bacău) și Sighișoara. Castelul Ghika de la Dofteana, construit în stil Italian la sfârșitul secolului al XIX-lea, este într-adevăr impresionant, dar și panoramele Sighișoarei și cele câteva scene filmate în interiorul cetății. Alături însă de lipsa oricărui mesaj, artificialitatea și lipsa de rigoare logică a multora dintre scene, cele câteva aspecte pozitive nu au reușit să minimizeze dezamăgirea generală.

Nota: 5,5/10

Articole similare

City of Angels (1998)

Jovi Ene

Urmările războiului: Zana (2019)

Dan Romascanu

Despre durerea unei crime: The Undoing (2020)

Tudor-Costin Sicomas

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult