Carti Carti de istorie Recomandat

Patrie română, ţară de eroi!, de Simona Preda

patrie-romana-tara-de-eroi_1_fullsize”Patrie română, ţară de eroi!”, de Simona Preda

Editura Curtea Veche, București, 2014

Cât de mult ne-a (de)format comunismul? Care a fost influenţa sa asupra tinerelor generaţii şi, mai ales, a copiilor? Acestea nu sunt mize minore, cum am putea crede la prima vedere, şi trebuie să recunoaştem că au stat la coada preocupărilor istoriografiei româneşti după 1989 din simplul motiv că ea avea enorm de recuperat, dosare grele (represiune- transformarea unei societăţi într-alta, pentru a nu mai vorbi despre întregi perioade istoice care trebuiau rescrise practic de la zero-al Doilea Război Mondial, perioada interbelică, parţial Primul Război Mondial etc.) Dar a venit timpul ca noi istorici să abordeze cu mult curaj anumite tematici care şi-au pus amprenta asupra copilăriei noastre.

Cu un alt prilej ne vom referi pe larg la lucrarea lui Valeriu Antonovici „Munca patriotică. Radiografia unui ideal falsificat”[1] pentru a ne opri la „Patrie română, ţară de eroi![2], simpaticul, dar perfect legitimul titlu al cărţii Simonei Preda. Rezumând la maximum, Simona Preda analizează cu o minuţiozitate feminină propaganda comunistă care s-a concentrat asupra copiilor şi tinerilor din România în perioada 1945-1989, în încercarea disperată de a-l transforma pe copil în acel om nou utopic şi perfect. Simona Preda surprinde trei mari perioade (care, grosso modo sunt şi perioadele de dezvoltare ale comunismului românesc pentru că sistemul propagandistic a urmat docil şi bine dresat evoluţia mare a României comuniste) de acţiune a propagandei comuniste. Două perioade sunt dure, încărcate de propagandă şi spălare de creier:

1. Cea de sovietizare agresivă a României din prima parte a funcţionarii regimului comunist. Acum apar calchiate şi uneori preluate direct toate miturile sovietice, de la Lenin şi Stalin până la copilul delator Pavel Morozov „Oamenii regimului s-au aplecat cu meticulozitate asupra modelului sovietic, silindu-se din răsputeri să îl aplice şi în spaţiul românesc (…) Cuvântul-cheie în relaţiile cu Uniunea Sovietică este, deci, recunoştinţă, deşi ea se traduce printr-un model de prietenie care presupune din partea României braţele deschise, capul plecat şi multă admiraţie”[3]

2. Cea a naţionalizării comunismului şi extinderea cultului personalităţi lui Nicolae Ceauşescu care a luat proporţii nemainintalnite în Europa de Est, o imitare a ceea ce liderul comunist român văzuse prin RP Chineză şi RPD Coreeană. Un rol important în această faza l-a avut şi celebra Cântare a României care “a constat într-un ansamblu de manifestări cultural de masă (..)S-a pretins o amplă manifestare educativă şi cultural-artistică, de creaţie şi interpretare, care să anime spiritele şi să trezească valenţele creatoare ale maselor ; în realitate, el punea la lucru toate clişeele propagandistice necesare modelării omului nou, pus să creeze, sau să interpreteze, stricto sensu, o continuă laudatio la adresa patrie-mama. Treptat nici acest festival nu mai cânta litanii pentru ţară- deşi sintagma din titlu o impunea-ci tot pentru cel dintâi cârmaci al ei (…) Festivalul naţional Cântărea României a fost, propagandistic vorbind, o încercare de instrumentalizare artistică a vechiului mit totalitar al patriei în primejdie.” Efectul a fost mai degrabă contrar însă, evident, indivizi cu o educaţie atât de precară, lipsiţi de inteligenţă, nu şi de şiretenie şi duplicitate precum Nicolae şi Elena nu aveau cum să-şi dea seama: „sufocat sub maldărul de clişee şi de portretele secretarului general şi ale consoartei, festivalul nu făcea decât să adâncească o evidentă criză a regimului şi să crească antipatia populaţiei faţă de conducerea politică”[4]

Între cele două a existat o scurtă perioada de trazitie (1964-71), începută de altfel de Dej cu a sa Declaraţie din aprilie 1964 şi continuată de Ceauşescu, care la începutul dominaţiei sale a fost mai prevăzător, fiind obligat să-şi consolideze puterea, cautând atât să se legitimeze cât şi să imprime alte direcţii. Pavel Morozov şi Vanea rusul acela mare şi blând sunt evacuaţi rapid, fără prea multe explicaţii. Comunismul românesc era gata de emancipare şi chiar să scoata capul în lume de unul singur.

Simona Preda
Simona Preda

Interesante şi pertinente sunt consideraţiile Simonei Preda asupra unei lucrări de referinţă a copilăriei noastre pioniereşti, ciclul Cireşarilor. „Constantin Chiriţă are un talent incontestabil de scriitor, evită să scrie în limba de lemn şi nu plictiseşte cititorul cu descrieri. Este savuros. Cartea sa este un roman despre eroi, fie ei şi pionieri, o carte despre excepţionalitatea românească spre care erau datori să tindă toţi şcolarii. Nu pot pune Cireşarilor eticheta de roman ideologic în integralitatea sa, deci clişeele regimului, îndemnurile pioniereşti şi spiritul comunist respiră la fiecare aventură a lor. (…) Elogiul pionierilor ce redescoperă trecutul, povestirile cu ilegalişti, cu domnitori, blamul la adresa lumii capitaliste şi glorificarea patriei străbune sunt numai câteva din clişeele momentului care infuzează amplul roman”. Din altă perspectivă, dacă nu ar fi avut aceste clişee şi poncife comuniste probabil că volumul nici nu ar fi apărut. Şi Cireşarii a contribuit la infuzia de patriotism în rândurile tinerelor generaţii.

Simona Preda atacă şi adevăratul delir naţionalist (mai ales după 1971), care s-a dezvoltat într-o matrice comunistă, fundamentată de către Gheorghiu-Dej (ocultat rapid de propagandă după 1965, ca şi cum fiul Scorniceştilor ar fi apărut din neant) pentru a fi folosită la capacitate maximă de Nicolae Ceauşescu. O altă tendinţa nocivă care merită nuanţată, cunoscută şi care a produs mult rău în societatea românescă atât înainte de 1989, cât şi după aceea, a fost obsesia faţă de o istorie profund falsificată şi manipulată care a accentuat până la saţietate mitul cetăţii asediate şi al superiorităţii române, o istorie profund xenofobă. „Istoria a fost tot timul perioadei comuniste al doilea instrument formativ după învăţământul politic. Ea avea menirea de a pregăti din vreme drumul tânărului, viitor cetăţean, om nou al societăţii socialiste multilateral dezvoltate, şi de a-l familiariza cu exemple de abnegaţie ale înaintaşilor.”[5] Practic nu aveai cum să trăieşti în România fără să fii român. Hai că se mai accepta să nu fii membru de partid, dar dacă nu erai român practic nu prea aveai ce cauta în RSR. Iar aceasta au simţit-o cel mai bine cetăţenii români de origine germană şi evreiască (dar şi maghiară), care au fost fie vânduţi, fie încurajaţi să plece.

Încă din grădiniţă şi prima clasa se începea procesul de inoculare a superiorităţii româneşti „Textele din Abecedar şi alte manuale din ciclul primar erau pline de referiri la istoria patriei, un trecut scris în tempoul gloriei şi al unicităţii poporului care se dorea a fi o pildă de neuitat pentru micii şcolari.”[6] Această educaţie patriotică ce învăluia practic întregul sistem educaţional socialist din grădiniţă până la facultate a lăsat urme adânci în conştiinţa noastră naţională producând două reacţii contrare: fie un naţionalism furibund, fie o negare completă a acestuia. Calea de mijloc este în continuare greu de găsit în capacitatea noastră de a ne raporta la trecutul României.

Din analiza istorică nu avea cum să lipseasca şi ample referiri la delirul paranoic al dictatorului român, Simona Preda referindu-se pe larg la dezvoltarea cultului personalităţii lui Ceauşescu, ceva la care românii nu mai asistaseră niciodată, toate celelalte încercări (Carol al II-lea, Antonescu, Dej) fiind mult mai modeste. [7]Prin modul sau de a se poziţiona faţă de trecut, prezent şi chiar faţă de viitorul utopiei comuniste, prin maniera în care îşi dădea mâna cu voievozii peste timp, sau se postă în vecinătatea lor ca în mijlocul unui guvern din umbră, prin felul infatuat de a-şi expune sceptrul prezidenţial şi prin solemnitatea grandomană cu care primea omagiile, Ceauşescu aspiră de fapt să eclipseze de departe toată istoria de până la el[8] După un sfert de secol de la momentul 1989, pare totuşi imposibil de explicat acest delir de megalomanie în condiţiile în care Ceauşescu nu a avut practic nici o contribuţie majoră la istoria României, nu a reunificat nici un colţ de pământ românesc, nu a purtat nici cel mai mic război victorios care să justifice această superioritate faţă de voievozi şi domnitori care chiar s-au jertifit (uneori la propriu). Este incredibil cât de mult timp s-a hrănit cu aparent singurul moment de glorie, celebra scenă a balconului din 1968, când a condamnat invazia Cehoslovaciei de al cărei socialism cu faţă umană a avut grijă să se îndepărteze rapid, ca dracu de tămâie, preferând modelul asiatic.

O altă notă simpatică ce trebuie să apropie cartea şi autoarea de cititori sunt inserţiile personale ale Simonei Preda, pentru că cineva care şi-a trăit copilăria luminoasă (chiar dacă lumina se lua în fiecare zi) în ultima parte a comunismului românesc, nu are cum să pretindă o răceală ştiinţifică siberiană sau harvardiană. „Sunt cărţi pe care le-am iubit, dar a trebuit să fiu obiectivă, sunt personaje ce-mi păreau a-mi fi aproape şi unele pentru care aveam anumite resentimente şi pe care le-aş fi blamat dacă le-aş fi întâlnit în carne şi oase.” O ultimă constatare grăbită: această carte are calitatea de răscoli amintirile tuturor celor care au fost fie şoimi ai patriei, fie pionieri sau utecişti. Spre deosebire de autoare, am fost frapat de sărăcia amintirilor personale lăsate de acţiunea aparatului de propagandă şi livrată prin manuale, reviste, cărţi. Îmi aduc minte că primeam revista Cutezătorii, dar nu ţin minte care era conţinutul ei ideologic, revăd doar benezile desenate frumos colorate. Îmi aduc aminte de istoriile eroice şi inventate ale lui Almas, am citit de nenumărate ori ciclul Cireşarilor, dar îmi aduc aminte mult mai exact cu cine a jucat Steaua Bucureşti în primul tur al Cupei Campionilor Europeni în toamna lui 1985. Nu am reţinut nici măcar o poezie omagială, iar din imnul de stat abia dacă îmi mai pot reproduce două strofe. Insa si copilaria are aceasta fantastica putere de a selecta chiar si intr-un desert arid cele mai frumoase cadre, cele care raman. Amplificând ceea ce scria Varlam Şalamov despre experienţele din Gulag (care ar fi profund şi complet nocive, fiind de preferat că omul să nu le trăiască niciodată,) la fel mi se pare însăşi viaţă în comunism: nu produce absolut nimic bun, este nocivă şi poluată în totalitate. Paradoxal, ceea ce rămâne este exact ceea ce se poate strecura pe lângă matricea comunistă (urme din vechea familie, vechea cultură, vechile obiceiuri de civilitate etc.) care nu a reuşit să asfixieze întreaga societate. Nici măcar în RSR.

Lectura cărţii acum, în 2015, la un sfert de secol de la dispariţia acelui regim, nu poate decât să înalţe şi re-pună în lumina reflectoarelor o idee aparent simplă şi de la sine înţeles: cea de libertate. O merităm şi ce facem cu ea atunci când uităm de unde venim şi cam câţi oameni au trebuit să moară pentru ea? De ce trebuie să ne asumăm şi cunoaştem istoria recentă, nu numai partea voievodală-eroică (cât a fost ea astfel, reprezintă deja o altă discuţie)? „Trecutul este esenţial şi ineluctibil. Fără el, ne-ar lipsi identitatea şi nimic nu ne-ar fi familiar, iar prezentul n-ar avea sens” (David Lowenthal în volumul Trecutul este o ţară străină).

Puteți cumpăra cartea: Elefant.ro/E-book.


[1]Editura EIKON, Colecţia Universitas seria Theologia Socialis, Cluj-Napoca, 2015

[2]Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2014.

[3]Ibidem, pag. 163

[4] Simona Preda, op. cit.,pag. 91-93

[5] Ibidem, pag. 308

[6] Ibidem, pag. 314

[7] Chiar şi cultul lui Stalin, care nu avea cum să prindă la un popor înfrânt, e drept, dar care a fost supus acestui virus propagandistic mult prea puţin timp- din 1947-48 până în 1953 sunt totuşi doar cinci-şase ani.-Regele Mihai a abdicat la 30 decembrie 1947.

[8] Op. cit., pag. 344

Articole similare

Shadow Dancer (2012)

Codrut

Istoria Romei. Până la domnia lui Constantin, de M. Cary și H.H. Scullard

Dan Gulea

Imperiul Otoman. Epoca clasică. 1300-1600, de Halil Inalcik

Jovi Ene

1 comment

Patrie română, țară de eroi! (Editura Curtea Veche) – Simona Preda 21 septembrie 2021 at 10:50

[…] Patrie română, ţară de eroi!, de Simona Preda – Recenzii filme și cărți (filme-carti.ro… […]

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult