Noua “nobilime”. Renașterea statului securist rus și trainica moștenire a KGB, de Andrei Soldatov si Irina Borogan
Editura Meteor Publishing, București, 2016
Traducere din limba engleză de Dan Criste
Cartea scrisă de Andrei Soldatov și Irina Borogan constituie o disecție deopotrivă curajoasă și captivantă a FSB, urmașul KGB. Volumul se bazează pe ample investigații jurnalistice efectuate cu mult profesionalism în condiții cât se poate de vitrege, căci, după cum afirmă chiar autorii, “an de an, sursele dispar, iar oamenii din interior sunt tot mai puțin dispuși să vorbească.”
Este FSB mai mult decât un stat un stat, cum era (perceput) KGB? Este cumva atotputernicul FSB chiar statul rus? Sau, de fapt, “noile servicii de securitate ale Rusiei sunt proprietari funciari și jucători puternici, în stare să influențeze deciziile de angajare si să plaseze apropiați și rude in posture importante”? Cartea oferă indicii și argumente de luat în seamă pentru conturarea răspunsurilor la aceste întrebări.
Autorii au relatat de la fața locului asediile de la Teatrul Dubrovka din Moscova si de la școala din Beslan, relevând numeroase erori și neglijențe comise de serviciile de informatii în abordarea acelor situații dramatice, soldate cu bilanțuri tragice. În opinia solid argumentată a celor doi jurnaliști de investigație, ambele operatiuni s-au dovedit a fi fost prost coordonate și neglijent executate. Poate și pentru că lupta împotriva terorismului a fost deturnată prea adesea într-un pretext foarte convenabil – o adevărată “acoperire”, pentru a recurge la un termen drag serviciilor secrete – pentru justificarea unor abuzuri grave…
Este surprinsă excelent în carte și preocuparea obsesivă a FSB de a-și construi o imagine eroică, de protector al țării. O strofă a imnului oficial al instituției, scris de un poet al serviciilor secrete (da, există și o astfel de specie de scriitori!), este extrem de grăitoare în acest sens:
“Mereu în frunte,
Mereu la post,
Nu atingeți Rusia –
Un cekist veghează mereu.”
Supremația legii și exigențele democrației nu par să conteze prea mult pentru serviciile secrete ale Federației Ruse, care tind să servească drept agent al statului (un stat pe care tot ele l-au capturat în bună măsură!), nicidecum al legii. În plus, pare că până și “noua nobilime” invocată în titlul cărții este mai degrabă sinecuristă decât securistă, dacă o astfel de nuanțare îmi este permisă…
The Wall Street Journal recomandă “Noua nobilime” drept “lectură obligatorie pentru cei care încă mai speră, cu naivitate, într-o evoluție a Rusiei sau pentru cei care desconsideră temerile vecinilor ei.” Citind cartea, m-am convins că este o recomandare perfect justificată.