Filme Filme asiatice

O operă de artă: 24 Frames (2017)

24 Frames (2017)
Regia: Abbas Kiarostami
Cu: Mohamad Ramezani Pour

’24 Frames’ este unul dintre acele filme despre care se afirmă, privind retroactiv, că este vorba despre un film testament al unui mare regizor. Exista destule argumente în favoarea acestei categorisiri, inclusiv cadrul sau scena finală în care avem pe ecran imaginea unui alt ecran în care se derulează finalul unui film clasic, inclusiv magicul ‘The End’. Și totuși, chiar dacă Abbas Kiarostami avea 76 de ani când filma ’24 Frames’, nu cred că intenția sa a fost să creeze un film testament. Filmul acesta mustește de căutare și de explorare a unor căi noi de exprimare artistică. Departe de a fi un acord final, pare mai degrabă un film de mijloc de carieră al unui artist in permanentă căutare. Revenind la unele dintre uneltele pe care le folosise cu multe decenii înainte, la începutul drumului său de artist, regizorul iranian le combină cu tehnici dintre cele mai avansate de animație și prelucrare digitală a imaginii. Artist complet și multilateral, Abbas Kiarostami a creat în ’24 Frames’ o lucrare de artă care desfide categorisirile. Personal, mărturisesc că nu am reușit niciodată să înțeleg complet care sunt delimitările dintre cinematografia ca artă și video art. ’24 Frames’ pare a aparține amândorura și multor altor domenii ale artei. Vizionarea sa este o experiență spirituală.

24 este în cinematografie o cifră magică. 24 de cadre pe secundă era standardul proiectoarelor clasice. Ziua are 24 de ore iar în film timpul este unul dintre subiectele principale. Abbas Kiarostami și-a construit lucrarea ca pe o derulare a 24 de secvențe, fiecare de 4 minute și jumătate. Formele fixe, clasice erau una dintre obsesiile estetice ale creatorului care era printre multe altele și creator de haiku-uri. Primul cadru pleacă de la un tablou faimos al lui Pieter Bruegel cel Bătrân, ‘Vânătorii în zăpadă’. Cu ajutorul animației computerizate, porțiuni ale tabloului prind pe rând viață. Banda sonoră se trezește și ea la viață punând tabloul în contextul său natural și de epocă. Ceea ce era un instantaneu al unui singur moment în timp devine o clipă într-o succesiune a scurgerii timpului. Tipare similare vor fi prezente și în cadrele următoare, dar punctele de plecare sunt fotografii create de autor. În planurile inițiale ’24 Frames’ ar fi trebuit să fie o succesiune de reflecții asupra artei pornind de la tablouri celebre, precum în primul cadru, dar din motive de copyright Kiarostami a trebuit să-și modifice strategia și și-a folosit propriile creații dintr-un domeniu artistic pe care-l practicase la începuturile drumului său artistic.

’24 Frames’ este o experiență de vizionare foarte diferită de cea a unui film tradițional. Nu există intrigă, nu există personaje umane. Tocmai el, cineastul care a excelat în crearea unor eroi extrași din realitate și care a construit pentru ei psihologii pline de credibilitate și omenie, își plasează siluetele omenești – atunci când apar – la nivel egal cu cele ale animalelor, plantelor, peisajului. Se poate interpreta această atitudine și ca o expresie a ideei că noi, oamenii, suntem doar o parte dintr-un Univers nesfârșit, și nu neapărat centrul acestuia. Filmul pare mai mult o colecție de eseuri sau de poeme filosofice. Fiecare dintre cadre are o valoare estetică în sine, dar ele spun multe și despre legătură dintre creator și obiectul artistic care rezulta din imaginația să, despre natura și observarea acesteia. Lumea din cadre este văzută de multe ori prin geometria unei ferestre, și în câteva cazuri frontiere transparente dar materiale separă privitorul de natura de dincolo. Iar aceasta, să nu uitam, este în mare măsură artificială, rezultatul gândirii autorului în legătură cu contextul imaginilor fixe care reprezintă punctele de plecare ale fiecărui cadru.

Spectatorul care se încumetă să vadă ’24 Frames’ trebuie să știe (și dacă nu știe va afla după primele cadre) că nu este vorba despre un film obișnuit de divertisment. Recompensa va veni din frumusețea și profunzimea gândirii cinematografice și din îndrăzneală explorării artistice ale autorului, la care va fi martor. O experiență artistică de neuitat.

Nota: 9/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Creta albă… instrumentul de luptă al duşmanului de clasă: Tipografic Majuscul (2020)

Delia Marc

Un film premiat de 43 de ori: Eddie + Edith (2017)

Adriana Ruta Neagoe

Spielberg (2017) – documentarul

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult