Ioan Stanomir de la LaPunkt a recitit ‘Racul’ lui Alexandru Ivasiuc: ‘Cel din urmă roman al lui Alexandru Ivasiuc, “Racul”, este,simbolic, un minuţios studiu închinat puterii. Unei puteri care, în cadrele veacului XX, edifică regimul terorii absolute , aleatorii şi dezumanizante. “ Racul”, cu a sa perfecţiune formală şi glacială cruzime, este testamentul lui Ivasiuc. Statul este, aici, un imens mecanism dedicat unui singur obiectiv: contaminarea întregii societăţi cu frica ce paralizează şi cimentează complicităţi. Frica , ubicuă , este zeul la care se închină secolul pe care Ivasiuc îl traversează, până la moartea sa prematură.’
Marius Andrei scrie la ‘Literatura pe tocuri’ despre ‘Harlequin (În căutarea Graalului #1)’ de Bernard Cornwell, aparut la RAO in 2008: ‘Roman istoric de aventuri medievale, în fapt – unul dintre cele mai bune pe care le-am citit vreodată, Harlequin şi toate volumele lui Bernard Cornwell sunt dovada vie că subiecte desprinse din trecutul real, foarte bine documentate şi perfect încadrate istoricește, pot egala sau chiar depăşi în spectaculozitate opere epic fantasy din cele mai bune. Când povestea atinge asemenea cote supreme ale perfecţiunii atmosferei şi acţiunii pe care le cauţi într-o carte de peripeţii cavalereşti ambientate în Evul Mediu, oricât de fan al heroic şi epic fantasy-ului ai fi, nu poţi să nu te declari de acord că romanul istoric respectiv e superior, fie şi prin faptul că din cuprinsul lui chiar înveţi ceva, nu rămâi numai cu lumi, structuralizări sociale şi religii inventate, ci cu date istorice, evenimente petrecute în realitate şi încadrări în panorama trecutului a informaţiilor culturale demne de memorat pe care acum le asociezi cu aventurile protagoniștilor.’
Andrea Iulia Toma de la BookHub scrie despre ‘Intreaba praful’ (Ask the Dust) al lui John Fante: ‘”Ask The Dust” explorează drumul anevoios pe care îl are de parcurs un scriitor de condiție modestă, nevoit să supraviețuiască de la o zi la alta din câștigurile modeste pe care i le aduc textele pe care le scrie și pe care are norocul să și le vadă publicate în diferite reviste. Los Angeles, anii treizeci, când criza face ca viețile americanilor să nu fie pline de lapte și miere. Nici Bandini nu face excepție, dar nici nu acționează responsabil atunci când se vede cu ceva bani în pungă. Trăiește ca un pierde-vară, își risipește aiurea puținii bani, fără a se gândi la ziua de mâine. Dragoste, literatură și un mod ușuratic de-a privi viața.’
(Dan)
FILIT Iași 2017 a trecut, dar noi încă citim și scriem articole despre acest eveniment. Cristina Foarfă a făcut la FILIT o anchetă literară, publicată pe Vice.com, cu diferiți scriitori români, aceștia fiind întrebați despre legătura dintre alcool și creativitate. Iată ce a răspuns, de exemplu, Marius Chivu: ”Inițial am crezut că alcoolul potențează inspirația, după care am descoperit că nu există inspirație, există muncă. Am citit și-n cartea despre scris a lui Stephen King, care a avut o perioadă lungă de alcoolism, care a ajuns la concluzia că, dacă nu poți scrie bine când ești treaz, băut fiind, cu atât mai puțin. Firește că sunt mulți autori al căror scris e legat de alcool, Faulkner fiind unul dintre ei. Un mit este legat de Hemingway care, într-adevăr, era un heavy drinker, dar el niciodată nu bea în timp ce scria. Când intra la scris, avea perioade de abstinență absolută.”
Despre cărțile pe care le citim după FILIT, ne povestește Alina Vîlcan pe ZiarulMetropolis.ro: ”Pe Gao, așa cum îi spuneau toți, de la mic la mare, la Iași, aveam să îl ascult vorbind despre cum l-a tradus pe Eugen Ionesco în chineză, despre cum China nu mai este țara lui (în 1989 a fost declarat persona non grata de regimul chinez care i-a interzis scrierile, iar premiul Nobel îl primea în anul 2000 ca scriitor francez de origine chineză), despre filmele sale – deloc comerciale, despre teatrul său – pe care și-l vorbește cu voce tare, înainte de a-l scrie, despre picturile sale, care îl transformă într-un artist complet. Am ieșit de la întâlnirea moderată de Bogdan Ghiu (foto sus) în Sala Mare a teatrului ieșean, cu o poftă nebună de a citi „O undiță pentru bunicul meu”, volum de povestiri publicat recent de Polirom, știind deja că textele lui Gao Xingjian nu te pot dezamăgi. Scrisul său are nostalgia Chinei pierdute, are o simplitate de care marii scriitori ai zilelor noastre obișnuiesc să fugă, are o poezie limpede și o formă care se transformă sub ochii tăi, cititorul, sărind de la o persoană la alta, de la o construcție la alta, până când ia forma unui puzzle al clișeelor fotografice, care se îmbină amețitor ca în proza aceea, Clipe, ce închide volumul. Însă am știut că cel mai probabil voi ține minte povestirea care dă titlul cărții – Undiță pentru bunicul meu, care pune față în față copilul și omul matur pornit pe urmele copilăriei, ca într-un joc al oglinzilor.”
Că tot vorbeam, tot la FILIT, cu Constantin Piștea dacă să mai continuăm să scriem despre autori români, iată că el continuă (și eu, de altfel!) și scrie despre ”Copilăria lui Kaspar Hauser”, carte aparținând lui Bogdan-Alexandru Stănescu: ”Cel mai mult, faţă de alte cărţi ale scriitorilor români contemporani, mi-a plăcut controlul poveştii, al ansamblului. Ţi-e clar, în cazul multor proze scurte de aici, că scriitorul ştie mult mai multe decât redă şi că le drămuieşte cu atenţie… În orice caz, un comentariu de acest tip, care să înglobeze corect toate povestirile, este greu de făcut, pentru că ele sunt scrise diferit şi se referă la perioade diferite. Cred, totuşi, că partea cea mai unitară, mai coerentă, este cea care redă chiar copilăria. Restul arată bine fragmentar, însă parcă neîncadrat. Ori poate că aşa şi trebuia să fie, pentru că aşa e/a fost viaţa acestui Kaspar Hauser – ruptă în bucăţi şi doar bucăţile pot vorbi despre ceea ce cândva a fost un întreg. Iar întregul se numeşte copilărie, chiar şi cu Tătuţu, cu chiloţii lui largi şi cu băieţii de cartier care-i fură banii lui Bobiţă.”
Dragoș C. Butuzea scrie pe blogul său despre o nouă apariție de la Editura Polirom, ”Cei opt munți”, de Paolo Cognetti: ”nu pot spune că m-a dat pe spate, poate pentru că nu mă prea împac cu stilul minimalist (în genul hemingway sau carver), însă mi-a plăcut din 2 motive: 1. romanul oferă o perspectivă unică – a vieții de munte în epoca prezentă: cu tot ce are muntele specific – piatră, pădure, torent, ceață, ghețar, troiene, morene, ravene (este vorba despre alpi) – și despre care nu citești prea des. 2. este un roman despre căutarea sensului vieții – numai că, în loc să se petreacă la oraș, această căutare se petrece pe cărări de munte, în sălbăticie.”
Tot săptămâna trecută, am citit două interviuri faine. Primul l-a luat (tot la FILIT) Eli Bădică lui Gao Xingjian, câștigător în 2000 al Premiului Nobel pentru Literatură. Așadar, întrebare vs răspuns, pe Bookaholic.ro: ”Literatura nu poate face lumea mai bună”, spuneți într-una dintre prelegerile dumneavoastră. Ce rol are aceasta atunci? / Literatura este o cristalizare a conștiinței umane, dar ea nu poate schimba lumea. Nici un singur individ nu o poate face, de altfel. Lumea este imensă, haotică și, adesea, absurdă. Cine ar putea s-o schimbe? Nimeni. Din antichitate, lumea este așa. Nimeni nu iubește războiul, aș spune, dar nimeni nu poate să-l oprească. A oprit cineva vreodată un război? Ori violența? E același lucru. Literatura ne ajută să trezim conștiința, să fim lucizi. Încercăm să evităm pericolele, să ne luăm destinul în propriile mâini, dar asta nu înseamnă că putem să schimbăm lumea.”
Anca Dumitrescu și Elena Marcu sunt cele care coordonează și conduc editura Black Button Books, care tocmai a împlinit un an de existență (La mulți ani!). Despre aventurile întemeierii unei edituri, publicării de cărții, investițiilor personale și financiare, ne povestesc într-un interviu de pe Scena9.ro. La întrebarea ”cum au reușit să supraviețuiască”, ele răspund: ”Anca: Cu modestie 🙂 și cu acest gând nebun că la un moment dat trebuie să ieșim la lumină, dacă ne ținem de treabă și ne păstrăm convingerea că facem ceva mai important decât profitul firmei și bunăstarea noastră. Elena: Cu greu, este răspunsul franc. Editura cu greu, noi foarte greu. Am avut norocul să găsim niște oameni mișto care au crezut în câteva dintre titlurile noastre și să ne ajute cu finanțări. Am avut obligația să trebuiască să lucrăm în plus la alte lucruri pentru a completa pe ici pe colo finanțele poroase. Am avut determinarea să nu renunțăm orice ar fi.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Vidra care voia să știe tot”, de Jill Tomlinson
–”Găina care nu voia să renunțe”, de Jill Tomlinson
–”Prima mea carte despre numere”, de Chiara Piroddi
–”Sub pământ. Sub ape”, de Daniel Mizieliński, Aleksandra Mizielińska
–Fragment din ”Schije”, de Ioana Baetica Morpurgo
–4 titluri de citit în această toamnă de la Editura Meteor Press
