Filme Filme americane

Un remake care nu dezamăgește: M (1951)

M (1951)
Regia: Joseph Losey
Distribuția: David Wayne, Howard Da Silva, Martin Gabel

Istoria remake-urilor este plină de eșecuri. În 99% dintre cazuri opiniile criticilor și ale spectatorilor consideră că remake-urile nu se ridică la nivelul filmelor originale. Când este vorba despre producții americane care preiau ideile și poveștile din filmele europene și le americanizează, opiniile sunt probabil și mai răspicate. Nu este vorba despre o noutate, de altfel. Unul dintre cele mai celebre cazuri este cel al filmului ‘M’ din 1951, unul dintre ultimele filme realizate în Statele Unite de Joseph Losey, înainte de a fi trecut pe lista neagră a cineaștilor suspectați de activități politice comuniste și de a se exila în Europa. Lui Losey i-a fost încredințată regia acestui film care era un remake al capodoperei expresioniste germane realizate în 1931 de Fritz Lang. Filmul avea același producător ca și originalul, pe Seymour Nebenzal, și el un exilat, care fugise din Germania după ascensiunea naziștilor la putere. Confruntarea lui Losey cu materialul faimosului său precursor nu a fost ușoară, și rezultatul nu este chiar o capodoperă precum originalul, însă este un film bun și interesant, care demonstrează talentul și profesionalismul tânărului care avea să devină și el un mare regizor.

O mare parte a acțiunii se petrece pe străzile orașului Los Angeles. Suntem în anii de după război, revenirea economică nu pare a fi ușoară, și o mare parte a economiei este controlată de Mafia. Atunci când apare un criminal care răpește și ucide fetițe, întregul oraș se afla sub teroare și politia își întețește raidurile. Șefii bandelor crimei organizate decid să participe la efortul de prindere al criminalului, deoarece activitatea intensă a poliției le perturbă afacerile. Nesurprinzator, controlând strada și cu informatori în orice mediu, Mafia se dovedește a fi mai eficientă decât poliția.

Spectatorii îl cunosc și îl urmăresc pe criminal. Într-un stil influențat de psihanaliza foarte la modă la mijlocul secolului trecut, motivele sale sunt legate de traume din copilărie. Rolul este interpretat de un actor pe nume David Wayne, care s-a confruntat cu o ștachetă foarte înalta de referință. Lui Peter Lorre, care interpretase rolul în versiunea germană cu 20 de ani mai devreme și care era și el emigrat în America, i s-a oferit rolul dar l-a refuzat. Wayne se descurcă după opinia mea foarte onorabil. În general toate interpretările sunt extrem de expresive, chiar dacă suferă de un exces de melodramă după gusturile actuale, și galeria de portrete este diversă și interesantă. Merita o mențiune speciala interpretarea rolului vânzătorului orb de baloane de către John Miljan, într-un stil care astăzi i-ar aduce o nominalizare la Oscar pentru rol secundar.

Joseph Losey dovedește în acest film timpuriu din cariera sa perfecta colaborare cu directorii de imagine pe care o va perfecționa în multe dintre filmele sale care au urmat. Filmările în locație pe străzile Los Angeles-ului prezic cu dezinvoltură imaginile Parisului pe care Truffaut, Godard și alti regizori ai Noului Val francez vor începe să le facă celebre abia la sfârșitul deceniului. Scenele căutării criminalului într-o imensa clădire de magazine îi permit să creeze imagini complexe, cu multe personaje, excelent organizate și coordonate. Fundalul social este diferit, dar și abordarea psihologică a profilului criminalului, și descrierea vânătorii, capturării și judecării sale aduc această variantă a lui ‘M’ la un nivel apropiat de cel al originalului. Un remake care nu dezamăgește și unul dintre filmele noir bune de la începutul anilor ’50.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.walmart.com/ip/M-movie-POSTER-Style-C-11-x-14-1951/176008403)

Articole similare

Un mini-roman de dragoste din Fălticenii de altădată: „Emil”, de Raul Ancel

Dan Romascanu

Revista presei culturale (13 – 19 decembrie 2013)

Codrut

Key Largo (1948)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult