„Comandoul Fantomă”, de Roland Orcsik
Editura Paralela 45, Colecția „Ficțiune fără frontiere”, Pitești, 2018
Traducere din limba maghiară de Andrei Doșa
Acum câteva luni am avut oportunitatea de a-l vedea și de a-l asculta în cadrul festivalului FILIT pe Roland Orcsik, motiv pentru care lectura ulterioară a romanului mi-a confirmat atitudinea sa jovială și plăcută de atunci. În cartea sa, scriitorul reproduce o lume terifiantă, în care oamenii trăiesc într-o continuă frică și angoasă, din cauza declanșării amenințătoare a unui război, care însă se dovedește a fi doar implantat în mințile cetățenilor.
Romanul este polifonic, scris din perspectiva mai multor personaje, însă cel care se remarcă este Spanac, un băiețel care își formează o trupă de rock împreună cu alți prieteni, instrumentele folosite fiind țevi, piese de mașină și alte mecanisme din fier. Proiectul său nu mai poate fi dus la capăt deoarece, într-una din zile, este anunțată declanșarea unui război ce se presupune a fi crâncen, iar oamenii sunt obligați să se adăpostească în locuințe în cazul iminenței unui raid aerian sau al unui alt tip de atac. Deși separat de colegii săi de trupă, Spanac continuă să „exerseze” la instrumentele sale, găsind în acestea o capacitate creatoare care îl preocupă pentru o lungă perioadă de timp.
„Cântam zi de zi la instrumentele mele din deșeuri, în vreme ce părinții mei munceau. Între timp aveam din ce în ce mai pregnant senzația că fierul e ca planta, doar instinct și vibrație emoțională. Trebuie lovit ca să poată suna, când ușor, când cu putere, în funcție de mișcarea ondulatorie care se afirmă în el. Când ating fierul, aud durerea, dorința meteoriților și a miezului Pământului. Detaliile care mi se ascund sub piele.” (pag. 16)
Manipulați prin mass-media, cetățenii rămân izolați mult timp în casele lor, frica și paranoia fiind impregnate în conștiința lor, temându-se de forța nebănuită a celor ce urmau să vină să ocupe orașul anonim în care locuiau.
„Paranoia funcționa asemenea celulei canceroase: se răspândea cu o încăpățânare din ce în ce mai mare. În cele din urmă, abia mai îndrăzneam să ieșim din case, nu doar din cauza lunetiștilor imaginari, dar și a vecinilor deveniți imprevizibili.” (pag. 18)
După o lungă perioadă de timp, presupusul atac nemaiavând loc, oamenii au început să ia legătura între ei, fiind nevoiți să vindece răni, să caute provizii sau alte lucruri esențiale vieții. Stagnarea care a înglobat viețile oamenilor a condus la disperare și anxietate, stări de care aceștia nu mai puteau scăpa. Războiul de care au fost avertizați nu începuse încă (sau începuse, dar nu ajunsese în orașul lor), iar diverse teorii puneau stăpânire pe mințile oamenilor.
Romanul țese prin prisma multiplelor voci narative mai multe povești de viață, punând în discuție problema morții și a absurdității războiului, conducători asupritori, discriminarea etnică și socială, etc.
„Copită-de-cal avea o cu totul altă închipuire despre ce înseamnă moartea voluntară. Să fii stăpân asupra destinului tău, a stabilit el fără echivoc. Iar atunci când am adus în discuție faptul că ăste e escapism, a râs de mine, cotcodăceală moralizatoare a zis el, făcând mișto de mine. Am încercat să abat discuția în altă direcție, a venit vorba și despre război. Am fabricat teorii ale conspirației demne de filmele polițiste, dar în final ne lipsea întotdeauna ceva. Ne lipsea războiul. Pentru asta ar fi trebuit să știm exact ce se întâmplă. Era silenzio stampa, media jucase un rol doar în pregătirea războiului. De atunci nu se știa nimic concret. Nu găseam cuvinte pentru situația care se crease. Ne-am împotmolit în ea, ne scufundam din ce în ce mai adânc în masa ei care nu părea să aibă niciun fel de consistență.” (pag. 42)
În fond, romanul lui Roland Orcsik ilustrează efectul pe care războiul îl are asupra oamenilor, chiar și dacă acesta este inexistent, o simplă himeră. Eroii romanului trebuie să suporte aceste efecte și să se conformeze deciziilor puterii. Războiul nu trebuie să fie neapărat un eveniment concret pentru a arăta imoralitatea oamenilor și a-i pune în situații limită care să testeze valorile acestora. Frica rămâne un sentiment pe care mulți dintre ei nu îl pot depăși, iar acest fapt demonstrează care este „celula canceroasă” a lumii care ne înconjoară.
„Războiul ăsta n-a fost declanșat de către nimeni, el acționează perfid de la începutul timpurilor, asemenea unei celule canceroase, și reînvie ba în strămoși, ba în noi, ba în urmașii noștri.” (pag. 186)
