„Miss Marple. 12 povestiri noi”, de Agatha Christie
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2023
Traducere din limba engleză și note de Dana-Ligia Ilin
Cine şi-ar fi imaginat că ordinea şi liniştea unui sat englezesc primitor şi plin de viaţă poate fi uneori tulburată de accidente mai mici sau mai grave care îşi află rezolvarea cu ajutorul poliţiei? Certitudinea că de cele mai multe ori, aparenţele se dovedesc a fi înşelătoare a reprezentat, adesea, unul dintre subiectele predilecte ale unor scrieri care au făcut istorie în rândul cititorilor iubitori de suspans. Inegalabile au rămas, din acest punct de vedere, scrierile Agathei Christie, cea care, în anul 1927 o lansează în lumea cea mare pe nemuritoarea Miss Marple. De atunci şi până astăzi, cele douăsprezece romane şi cele alte câteva volume de povestiri ce îi sunt dedicate surprind o serie de peripeţii menite să o transforme pe bătrânica inocentă şi jovială într-un detectiv cu acte în regulă.
La o primă vedere, Miss Marple ni se dezvăluie ca o bunicuţă oarecare, cu atât mai mult cu cât locuieşte într-un sat adormit şi plăcut, în vreme ce fiecare zi pare să îi fie ocupată cu activităţi simple şi specifice vârstei. Dar pe lângă acestea, protagonista pare să mai aibă şi o altă pasiune, neobişnuită, poate, pentru privirile ascuţite ale celor din jur: căci atunci când vrea să ia o mică pauză de la răsfoitul minuţios al ziarelor sau să îşi odihnească mâinile iscusite într-ale croşetatului, Miss Marple savurează, tacticoasă, un ceai, lăsându-şi mintea să plutească în atmosfera învăluitoare a romanelor poliţiste. Aşa se face că, pe măsură ce îi vom deveni destoinici parteneri de aventură, nu mică ne va fi mirarea când, de sub boneta simplă de dantelă, o minte sclipitoare îşi va face apariţia, pentru a rezolva cele mai labirintice enigme care, de multe ori, îi pun în dificultate chiar şi pe cei mai experimentaţi detectivi ai Scotland Yard-ului.
Talentul ei a făcut istorie, sfidând cu nonşalanţă nu doar prejudecăţile, ci şi multe din acele graniţe uşor de identificat într-un oarecare atlas geografic. Iar la această concluzie se poate ajunge pe două căi, uşor de parcurs în zilele noastre. Căci dincolo de apariţiile care, la vremea lor, au fascinat şi continuă să vrăjească numeroase generaţii de cititori, altele caută să iasă, astăzi, la lumină. Şi astfel, într-o societate în care ideea de a citi după bunul plac un roman tinde să se înscrie pe lista acelor planuri greu de îndeplinit, vocea puternică a acestei fete bătrâne se face din nou auzită, prin intermediul a 12 povestiri noi, semnate, de această dată, de tot atâtea scriitoare celebre ale lumii actuale.
Mai lungi sau mai restrânse, povestirile continuă tradiţia impusă de Agatha Christie şi, ca o fericită replică adusă trecutului, o zugrăvesc pe nemuritoarea eroină în culorile diverselor orientări contemporane. Şi astfel, în timp ce firul roşu se deapănă, fără grabă, lăsându-ne să înţelegem că răul ne dă târcoale mereu şi oriunde, o aflăm pe Miss Marple dansând vals şi cucerind chiar şi Manhattanul cu mintea ei sclipitoare, deloc impresionată de forţele tainice care gravitează, neobosite, în jurul lumii şi cu atât mai puţin de lupta implacabilă cu iarna vieţii. Iar atunci când ne vom întreba, poate, care este secretul acestui spirit mereu tânăr, pentru care nimic nu pune capăt curiozităţii mai bine ca fericirea, aceeaşi bătrânică ne va învăţa cum să ne îngăduim dragostea pentru linişte, chiar şi prin metode puse la îndemână de lumea în care trăim:
Peste câteva zile, Miss Marple făcea Tai Chi într-un parc din Hong Kong împreună cu un grup de practicanţi vârstnici. (…) Cu toate că nu mai făcuse niciodată aşa ceva, exerciţiile simple îi păreau liniştitoare. (…) Mintea ei era liberă să zboare, în vreme ce trupul i se angaja în activitatea de meditaţie (p.199).
Fără îndoială, trecerea timpului nu s-a arătat întotdeauna lină şi prietenoasă, la fel cum nici vocea lumii nu s-a arătat mereu înţelegătoare cu acest veritabil stâlp al comunităţii care, în doar o secundă, putea deveni suspect principal într-o oarecare anchetă, fie şi numai pentru că, într-un moment nefericit, se afla la locul faptei. Dar ceea ce se desprinde cu uşurinţă ca tâlc al tuturor misterelor elucidate este tocmai această putere a protagonistei de a transforma fiecare descindere pe tărâmul nostalgiei într-o lecţie de înţelepciune senină:
Toate vestigiile trecutului trebuie să evolueze şi să se adapteze, sau să se dărâme; chiar şi Miss Marple însăşi. Ştia că oamenii mai tineri din jurul său presupuneau că ea se dărâmase deja, şi asta chiar o atrăgea, pentru că ar fi mult mai uşor decât schimbarea. Dar se cunoştea: Miss Marple ştia că nu este genul de om care se dărâmă. Va trebui să dispară în cele din urmă, aşa cum fac toţi oamenii, dar spera că va fi într-o izbucnire de lumină, precum clădirile arse pe lângă care trecuseră (p.76).
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.imdb.com/, https://www.news.ro/)
