Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefilă (15 – 21 august 2016)

prin-blogosfera-cinefila-Ca de obicei, informații și recenzii despre filme clasice, cult, interesante apar pe CeFilmeVad. În această săptămână, mi-a atras atenția recenzia filmului Born to Be Blue (2015), aparținând Cristinei Sichet: Ethan Hawke dă viață pe ecran legendei jazz-ului Chet Baker, a cărui existență tumultoasă este recreată cu spirit și vervă. In 1950, Baker a fost unul dintre cei mai renumiți trompetiști din lume, contemporan cu Miles Davis și Dizzy Gillespie, atât ca pionier al scenei de jazz a Coastei de Vest, cât și ca simbol al tânărului nonconformist, un fel de James Dean al muzicii. Prin anii 60, el și-a dus cariera și viața personală în ruină din cauza îndelungatei perioade de dependență de heroină. În inovatorul său film anti-biografic, regizorul Robert Budreau reușește să aducă de la zero viața lui Baker, dintr-un moment cheie, undeva pe la mijlocul anilor 60, în plin declin al carierei sale, când, cu dinții sparți de un traficant de droguri, luptă din greu să-și reorganizeze o revenire pe scena muzicală.”

-Singur acasă este, în mod sigur, cel mai vizionat film de Crăciun din România. Ceva amănunte inedite despre filmul din film (”Angels with Filthy Souls, acel noir la care se uită Kevin atunci când e singur acasă, mâncând înghețată”) ne oferă Cosmin Milchis pe FacemFilm:Angels with Filthy Souls a fost filmat într-o singură zi, cu o zi înainte de începerea filmărilor oficiale pentru Singur Acasă. Scenariul pentru această secvență a apărut destul de târziu și avea inițial ca titlu „filmul cu gangsteri”. Titlul oficial, care este inspirat din titlul lui Angels with Dirty Faces cu James Cagney, a fost dezvăluit destul de târziu. De fapt, titlul a fost decis doar când producătorii și-au dat seama că au nevoie de o etichetă pentru caseta video la care se uită Kevin. Directorul de imagine Julio Macat l-a convins pe regizorul Chris Columbus să filmeze Angels with Filthy Souls pe negative alb-negru și cu tehnicile folosite la filmele noir din anii ’40. Tonul secvenței, prin stilul de iluminare și prin contrast, este o combinație între filmele anilor ’40 și stilul primelor seriale TV ale acelor vremuri.”

Cristi Mărculescu a fost la Festivalul Anonimul, unde a văzut vreo trei lungmetraje și vreo 10 scurtmetraje, pe care le-a povestit pe scurt. Iată ce spune despre filmul 5 October: ”5 October a fost la fel, al dreacu de frumos pe imagine dar a reușit să aibă un sens. Povestea gen road-movie a unui moș bărbos cu o tumoare cât juma de față (ba poate chiar mai mare) care în ultimele luni dinainte de operație alege să facă un traseu prin Europa doar el, cu bicileta lui și cu jurnalul ultimelor luni (care chiar ar putea să-i fie ultimele luni din viață). Ce nu știam când l-am văzut și mi-a plăcut este că e debut in regie al unui DOP execelent (Martin Kollar, Goat-ul filmat de el mi se pare cam poezie pură și cam capodoperă a misery-porn-ului) și că ală chiar chiar e fra-su și tumoarea e chiar tumoare (sau tumoră, PLM).”

sausage-party-poster1Adela Marcov scrie pe Scena9.ro despre Sausage Party, un fel de animație pentru adulți: ”Animat de studiourile Nitrogen din Vancouver – pentru că nimeni din Los Angeles nu a vrut să se atingă de materialul ăsta obscen și incorect politic -, filmul abundă în gaguri vizuale și umor obraznic, care nu cruță nicio sensibilitate: avem un covrig cu accent evreiesc (Edward Norton) în conflict cu lipiile, care ne explică agenda lui pacifistă; un taco lesbian (Salma Hayek) care curtează o chiflă cu nuri („Once you go taco you never go backo”); aceeași chiflă (Kristen Wiig) care se întreabă dacă nu cumva i s-a refuzat paradisul pentru că a păcătuit nițel cu un cârnat; o gumă de mestecat cu ochelari și scaun cu rotile, Stephen Hawking al Xylitolului, care pune existența în perspectivă meditând asupra numărului infinit de galaxii-supermarket care îi înconjoară pe eroii noștri. Și mai avem o orgie cu alimente, care era sa-i aducă peliculei un rating de film pentru adulți, însă echipa lui Seth Rogen a scăpat ca prin minune atunci când a fost de acord să renunțe la părul de pe testiculele unei lipii virile (da, pe bune!).”

(Jovi)

-Pseudokinematikos omagiaza personalitatea si arta celui care a fost Adrian Enescu, exceptional muzician si compozitor, a carui activitate in muzica de film a fost esentiala in cariera sa artistica: ‘Există, în muzicile sale în evantai (nu doar în cele dance), un formidabil teen spirit, un vibe ce vine parcă dintr-altă lume. Pe la noi doar Richard Oschanitzky (și, la o scară ceva mai mică, Doru Căplescu) mai avea această deschidere (nu doar teoretică și de principiu, ci – în mod constant – practică) spre fusion. Am simțit pentru întâia oară acest prim suflu electrizant, de o nemaiîntâlnită anvergură în filmele românești, în muzica sa pentru Concurs, filmul lui Dan Pița din 1982. Au urmat Dreptate în lanțuri, Pas în doi, Ringul, Umbrele soarelui, Rezervă la start. Apoi synth pop-ul din piesele cu Grupul Stereo (nu doar cele opt cuprinse în LP-ul din 1985) și, desigur, din cele două albume cu Loredana Groza (plus cele două piese cu Gabriel Cotabiță și încă altele cu Silvia Dumitrescu), muzici care – prin muzică, orchestrație, versuri, interpretare vocală – contrastau puternic cu cenușiul vieții din România acelor ani (nu doar din spațiul muzicii ușoare) și îți dădeau o puternică senzație că – la fel ca în poemul stănescian – ai deprins mersul pe valuri, în picioare.’

ben-hur-2016-posterAngela de la CineAmator a vazut deja versiunea 2016 a lui ‘Ben-Hur’: ‘Ecranizarea propusa de Timur Bekmambetov nu eclipseaza cu nimic varianta din ’59, ba chiar dimpotriva. Unele libertati luate in modificarea scriptului sau renuntarea la evenimente care ar fi ajutat altfel la dezvoltarea personajelor (antrenamentul de doar cateva zile?) au facut mai mult rau decat bine. Cam asta se intampla cand schimbi seriozitatea cu morale pe drame rupte, iar succesul se bazeaza (doar) pe spectacol. De altfel unul foarte bine orchestrat, mai ales spre final cand binecunoscuta cursa cu care beneficiaza de un joc de orgolii cu cascadorii uimitor de dinamice si antrenante. Poate ceva mai frapante daca nu se faceau mereu intreruperi bruste pentru ca personajul lui Freeman sa intervina mereu cu sugestii evidente.’

-Iata si opinia lui Alexandru Virgil Avramescu de la Starfime: ‘Acordați o șansă acestui film. Nu am avut așteptări de la el. Cinstit mă aștepta să fie un copy paste la filmul din 1959, dar am rămas surprins care e motivul pentru care Mesalla îl condamnă pe Ben-Hur, cum s-a pus accentul pe relația dintre cei 2 și că trebuie să iertăm în loc să căutăm răzbunare. Cu siguranță merită să vă rupeți 2 ore din viața dumneavoastră pentru a-l viziona la cinema.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Articole similare

Un film, doua pareri: The Pianist (2002)

Jovi Ene

Filme, carţi şi câteodată fotbal: 28 iunie 2012

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (4 – 10 septembrie 2017)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult