The Hateful Eight (2015)
Regia: Quentin Tarantino
Distribuția: Samuel L. Jackson, Kurt Russell, Jennifer Jason Leigh, Walton Goggins, Demián Bichir, Tim Roth, Michael Madsen
Faimosul regizor Quentin Tarantino (Pulp Fiction, Reservoir Dogs, Kill Bill) revine pe marile ecrane, din 15 ianuarie, cu cel de-al 8-lea film al său, mult așteptatul „The Hateful Eight”. În ciuda faptului că a fost filmat în două versiuni, una utilizând peliculă de 70mm (ceea ce ar însemna, în mod normal, o imagine de doua ori mai largă și o calitate net superioară) și una digitală, cinematografele din România nu dispun încă de tehnologia necesară proiectării celei dintâi. Cu toate acestea, producția rămâne fabuloasă și în format digital. Rar îmi aduc aminte să mai fi plecat atât de entuziasmat dintr-o sală de cinema.
Tarantino este un foarte priceput regizor, este inspirat în alegerea coloanei sonore (colaborând deseori cu maestrul Ennio Morriconne, care a primit deja Globul de Aur la categoria “Best Original Score – Motion Picture” pentru acest film), însă punctul său forte este, fără îndoială, scrisul, fapt pentru care “The Hateful Eight” este un film solid cu subiect de roman, fiind împărțit, nu întâmplător, pe capitole.
Ne aflăm la puțin timp după încheierea Războiului Civil American, în vremea vânătorilor de recompense și a tâlharilor renumiți, când ura rasială este în floare, un timp istoric ce pare să reprezinte pentru Tarantino o sursă de inspirație, având în vedere reiterarea unor teme și motive folosite încă din “Django Unchained”. Structura romanescă a filmului este evidențiată chiar de la început, iar acțiunea este foarte bine încadrată în spațiu, căci avem de-a face cu o adevărată expozițiune: cadre lungi în care este prezentat muntele Wyoming în plin viscol, un spațiu primordial care, alături de coloana sonoră gravă, face spectatorul să se simtă mic și neînsemnat în fața naturii dezlănțuite.
Un Isus din lemn răstignit în mijlocul pustietății albe, chircit din cauza trecerii timpului și, probabil, a frigului, este filmat îndelung pe o muzică halucinantă, semnalându-ne astfel un spațiu malefic, fără Dumnezeu, unde răul pândește la tot pasul. În acest context bizar, cu nuanțe poetice, o diligență trasă de șase cai se întrezărește în depărtare, urmând ca, în scurt timp, să întâlnească, în plin viscol, un vânător de recompense. De aici, filmul trăiește o bună perioadă de timp exclusiv prin puterea replicilor, a scenariului, Tarantino reușind să scrie niște dialoguri sclipitoare, care, chiar dacă se întind pe o perioadă mai lungă de timp și nu sunt precedate sau urmate de o acțiune propriu-zisă, reușesc să mențină treaz interesul spectatorului. De fapt, se poate spune că dialogurile reprezintă chiar întregul motor al filmului, pentru ca, prin intermediul acestora, se acumulează în permanență tensiuni care cer a fi eliberate prin fapte. Tarantino reușește să dozeze foarte bine acțiunea, presărând intrigi chiar în momentele în care filmul riscă să plictisească, fiind vorba totuși de o peliculă cu o lungime uimitoare de peste 3 ore.
Pelicula este, din punctul meu de vedere, o capodoperă. Nu merită ratată și trebuie văzută doar la cinematograf. Recomand!
Nota: 9,5/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=gnRbXn4-Yis’]
