Eva (2018)
Regia: Benoît Jacquot
Distribuția: Isabelle Huppert, Gaspard Ulliel, Julia Roy
Am decis să văd ‘Eva’ realizat în 2018 de Benoit Jacquot din două motive. Primul și cel principal este desigur prezența în distribuție a lui Isabelle Huppert. Cel de-al doilea motiv este că de fiecare dată când am decis să văd un film al lui Benoit Jacquot am ieșit mult mai satisfăcut decât majoritatea celorlalți spectatori, dacă presupunem că media impresiilor lor este reflectată corect în media notelor primite pe IMDB. Nici de aceasta dată nu am greșit. Isabelle Huppert este în ‘Eva’ magnetică așa cum este ea întotdeauna, un magnetism care radiază chiar dacă personajul pe care-l interpretează este în aparență mai auster sau mai discret, un fel de a spune că există ceva fascinant în orice om și mai ales în orice femeie, trebuie doar să găsești actorul sau actrița care să-i interpreteze rolul.
Cât despre aprecierea medie, ea este abisală pe IMDB, și de data asta (și se întâmplă foarte rar) nota mea este cu peste două puncte mai mare. ‘Eva’ este un film care m-a interesat și m-a antrenat în lumea sa, cu toate că este vorba despre o lume oarecum bizară și nu foarte simpatică. Nu este de mirare de altfel, căci sursa de la care pleacă filmul este un roman ‘noir’ al lui James Hadley Chase care a mai inspirat de altfel o ecranizare cu mai bine de jumătate de secol în urmă realizată de un regizor nu mai puțin interesant (Joseph Losey) și cu o actriță la fel de fascinantă în rolul principal (Jeanne Moreau).
Cele două personaje principale din ‘Eva’ duc o viață dublă. Bertrand (Gaspard Ulliel) este un scriitor impostor care și-a castigat o glorie efemeră furând manuscrisul unui bătrân dramaturg și care intră în criză atunci când editorul său așteaptă o noua creație literara. Eva (Isabelle Huppert) este o prostituată de lux care își practică profesia pentru a strânge banii necesari eliberării din închisoare a soțului descris clienților ca fiind ‘în călătorie’. Bertrand și Eva se întâlnesc în posturile lor falsificate și încep o relație declanșată de curiozitatea bărbatului care vede în femeie personajul cărții sau al piesei de teatru viitoare care poate îi va salva cariera. Îi despart vârsta și mai ales straturile de minciună care îi înconjoară. Destrămarea acestora este însă periculoasă, în special pentru bărbat. Legăturile bazate pe minciună trebuie păstrate la nivelul strict funcțional, în momentul în care Bertrand va încercă să dea la o parte aparențele se va pune în pericol pe el însuși și pe cei din jurul sau.
Mi-a plăcut felul în care este scrisă această poveste. Jocurile dintre imaginar și realitate, dintre impostură și sentimente, ca și problematica diferențelor de vârstă sunt abordate cu subtilitate. Desigur, nu totul este explicat și clarificat, dar la fel se întâmplă și în viață, mai ales în relații dintre oameni care au multe lucruri de ascuns. Isabelle Huppert și Gaspard Ulliel se afla din nou împreună în același film, la zece ani după ce fuseseră mamă și fiu în ‘Baraj la Pacific’, și interpretările lor descriu excelent tatonările, ambiguitatea, tensiunea și umbrele relației dintre cei doi eroi. Narațiunea are tensiune și ritm. Fară a fi o capodoperă, filmul este în opinia mea un thriller psihologic mai mult decât acceptabil.
Mi-e greu să înțeleg motivul respingerii filmului de către critici și de către o mare parte din publicul care a văzut filmul. Este posibil că totul să fi pornit de la decizia greșită a producătorilor și distributorilor care au trimis filmul în competiție la Berlin, un festival cunoscut pentru preferințele juriilor pentru filme cu mesaj social și care provin din cinematografii mai puțin cunoscute. În opinia mea insă, ‘Eva’ merită o soartă mult mai bună decât o arată nota actuala de pe IMDB. Poate că viitorul va fi mai generos cu acest film.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
