Pot sa spun “Et in Arcadia ego!”, ceea ce pentru mine inseamna ca “am trait in Rai” pentru mai bine de doua ore! Dupa care m-am reintors in prozaica-mi existenta, dar incarcata spiritual. Datorita unui inalt transfer de mare complexitate. Prin unde magice, prin rezonanta de intelect si de simtire cu un OM capabil sa transmita. Prin urmare, un transmitator. Si nu numai prin scris, ci, iata ca si prin viu grai.
Ca si multi dintre cei aflati sub cupola minunata a Ateneului Roman, am inregistrat cu reportofonul, fiecare minutel al acestei intalniri de poveste, pentru ca sa ma pot bucura si rebucura in liniste, maine sau poimaine, cand nu ma voi intelege pe mine sau pe cei din jur, de intelepciunea sincera si profunda a unui OM care stie sa descopere si sa pretuiasca valorile umanului.
Tema conferinţei la care am fost martora si despre care sunt inca nepregatita sa depun marturie, a fost „Literatura şi teatrul„. A fost Eric-Emmanuel Schmitt in dialog cu Marina Constantinescu, dar cred ca – asa cum am simtit eu – respondentul a fost in dialog cu fiecare dintre cei aflati in sala.
Intre ocupantii celor doua fotolii de pe scena s-a desfasurat un superb balet intelectual, care a dezvaluit sufletul autorului, larghetea gandirii sale, filozofia sa constructiva privind arhitectura relatiilor interumane, dar si ancorarea in conjunctura prezenta cladita pe valorile perene.
Si cum spuneam, baletand prin paginile operelor sale, s-a vorbit despre barbat si femeie! Mai presus de orice, despre DRAGOSTE! Fundamentul generic al existentei omului. Si din ondulatiile verbale magice s-au atins teme revelatoare privind apropierea dintre oameni, tristetea si bucuria care ii intovaraseste in viata (fiecare pe cate un umar), tristetea/bucuria muzicii, bucuria/tristetea adevarului. Entitati/stari pe care trebuie sa le invatam, sa le practicam si sa le lasam sa ne inobileze fiinta. S-a vorbit despre Dumnezeu. Si uimitor, EES ne-a impartasit ca “Nu eu l-am găsit pe Dumnezeu. Dumnezeu m-a găsit pe mine” (din nou ceva la care trebuie sa meditam). S-a vorbit si despre terorism (flagelul in vigoare al vremurilor noastre). S-a vorbit despre una dintre cele mai frumoase (pentru mine) scrieri ale lui EES “ Monsieur Ibrahim et les fleurs de Coran” (si cat de actuala tematic astazi, aceasta carte). (Si – zic eu – cat de mult a inobilat aceasta poveste, jocul magistral al lui Omar Sharif).
S-au spus lucruri uimitoare, la care eu nu gandisem: “Creștinii sunt evrei sentimentali”, sau “Evangheliile oferă o perspectivă feminină asupra lumii” si la care trebuie sa gandesc, sa cantaresc. S-a vorbit si despre “Oscar et la dame Rose” si despre alegerea pustiului potrivit sa intre pe ecran in rolul lui Oscar. (si aici mi-am amintit de o alta selectie, pentru rolul tanarului din filmul Extremely Loud and Incredibly Close, dupa romanul lui Jonathan Safran Foer) o selectie in care “sufletul primeaza”. Caci ne spune EES: “ A trebuit să aleg, din trei sute de copii, un băiat de zece ani pentru un rol în “Oscar și Tanti Roz”. Dar eu nu știam cum arată Oscar, fizic, știam doar cum arată sufletul lui. L-am recunoscut pe cel care trebuia să îl joace. Avea același suflet ca Oscar. Esențialul este invizibil.”
Si inca un citat din bogatia de simtire si experienta de viata pe care ni le-a impartasit Eric-Emmanuel Schmitt: „Privirea nu înseamnă ochii. Deseori când mă aflu în faţa cuiva, vorbesc cu această persoană vreme de o oră şi, dacă după o oră mă întrebaţi care este culoarea ochilor săi, eu nu ştiu. Şi acest lucru se întâmplă pentru că eu nu văd ochii lui, ci privirea.” Redau acest citat, pentru ca, dupa ce a incheiat sa-mi scrie dedicatia pe volumul “Femeia in fata oglinzii”, Eric-Emmanuel Schmitt s-a ridicat ochii si m-a privit. Si eu m-am simtit vazuta. O senzatie extraordinara. Un moment pe care nu il voi uita. Ca toata aceasta seara feerica!
