Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (17-23 iulie 2011)

-Pe Ad’s Blog, citim unul dintre cele mai interesante puncte de vedere asupra filmului The Way Back (destul de laudat pe la noi, probabil si din cauza aparitiei in el al lui Dragos Bucur): Cu un scenariu nescutit de greşeli, Drumul de întoarcere rămâne, totuşi, un film convingător şi o vizionare necesară. Nu numai pentru că oferă o serie captivantă de aventuri, precum şi viniete extrase din gulagul sovietic, portretizând simultan amplitudinea înspăimântătoare a regimului stalinist în anii ’40 – senzaţia că răspândirea sa nu oferă nicio portiţă de scăpare. Ci şi pentru mostrele de enduranţă şi dorinţă feroce de supravieţuire pe care le construieşte pe ecran prin marşul spre un sud aproape iluzoriu în care se angajează evadaţii din lagăr. Idealismul şi umanitatea lor aduc un aer de modă veche, anacronic erei cinemaului 3D, familiarizându-ne cu detalii ale unei istorii pe care suntem obligaţi să o rememorăm.”

-Un film autentic, pe care l-am vazut pe la inceputul anului (si despre care nu am scris nicio vorba), este Blue Valentine (2010). Un articol recent despre acesta il gasim pe Movie Zone: „Povestea se desfasoara intr-un ritm lent,o lentoare ce contureaza perfect cele doua personaje excelent interpretate de catre Ryan Gosling si Michele Williams. Totul se „misca” intre trecut si prezent prin flash back-uri succesiv repetate in descoperirea a ce a mers prost in relatia lor,unde s-a pierdut tot farmecul si entuziasmul de la inceput.”

-Adina s-a apropiat de cinematografia franceza si a vazut „Le Feu Follet”. In introducere (pe langa superbele imagini pe care le descopera de fiecare data), aflam unele diferente dintre personalitatile romanilor si ale francezilor, greu de ilustrat de altfel intr-un film: „Parizianul s-a născut angoasat și mare iubăreț, aparent paradoxal, dar vorba ceea nu există complementaritate mai mare ca cea dintre eros și thanatos. Românului, poet din facere, lucefer, sburător, îi place viața, îi mai place și autocompătimirea, se vede asta în filmele sale? se cam vede, scormone sistemul, trecutul, se imbie cu izul ăstei scormoneli, se îmbălsămează cu el, se înfășoară în giulgiul de celuloid, lăsând în urma-i o memorabilă copie a vieții.”

-Pe Filmreporter.ro, descoperim „topul site-urilor unde poti vedea filme gratis si fara mustrari de constiinta”: „Când nu mai aveţi bani de cinema, v-aţi epuizat DVD-urile, dar ţineţi cu dinţii de conştiinţa voastră curată, există o cale foarte simplă să le împăcaţi pe toate: site-urile cu filme „la liber”. Colecţii întregi de filme de ficţiune, documentare şi animaţii se află la dispoziţia celor care au o conexiune la Internet. Nici măcar nu e nevoie de ştiinţă într-ale navigării şi download-ului – unele website-uri îi dau vizitatorului mură în gură filmul, în formatul de care are nevoie (streaming, avi, iPad etc.), cu explicaţii detaliate.”

Cristina Stanciu ne ofera un top personal al filmelor din anii 1941-1950, cate unul din fiecare an al deceniului 40. Printre filme, Citizen Kane, Laura, Gilda, Key Largo sau The Third Man. Am avut si noi cateva propuneri, le-am scris in comentariu, le puteti vedea pe blogul Cristinei.

„Răufăcătorul, eroul, poliţistul cinstit sau corupt, femeia în filme noir, mafiotul, drogatul, sunt doar câteva personaje devenite comune într-o multitudine de filme. Dacă ar trebui să le descriem, să le încadrăm într-un tipar uşor de regăsit în mai multe producţii n-am face nimic nou, aşa că azi ne-am propus să vorbim despre Dumnezeu, despre divinitate şi personificarea ei în filmele ultimelor două decenii.” Sau despre Dumnezeu in filme, pe FilmSinopsis.ro.

Articole similare

Proiectul Sarcina: ”Efectul Rosie”, de Graeme Simsion

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (7 – 13 octombrie 2013)

Dan Romascanu

Soţii de artişti, de Alphonse Daudet

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult