”Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, de Radu Paraschivescu
Editura Humanitas, Bucureşti, 2012
Sunt un admirator necondiţionat al lui Radu Paraschivescu, fie că vorbim despre apariţiile sale dese din emisiunile sportive, cu precădere fotbalistice, fie că vorbim despre ceea ce este în spatele acestei pasiuni privind sportul, mult mai mediatizată: prozator, traducător, jurnalist, redactor la Humanitas. Am scris aici despre cartea sa, „Ghidul nesimţitului”, poate cea mai cunoscută publicului larg, dar care pe mine m-a dezamăgit parţial, dar şi despre volumul siropos coordonat de el, „Răcani, pifani şi veterani. Cum ne-am petrecut armata”, ce reuneşte impresii, amintiri şi coşmaruri ale celor care au făcut armata în România, ambele cărţi în Colecţia Râsul lumii a Editurii Humanitas, colecţie pe care o coordonează chiar Radu Paraschivescu.
Ultimul său roman conţine un subiect interesant, fapt pentru care a fost una dintre primele mele alegeri din ultimele cărţi apărute la Editura Humanitas: povestea unui cântec pe care îl ascultăm mereu la meciurile echipei FC Liverpool, fără să îi conştientizăm cuvintele şi fără să îi ştim povestea, de care suntem încântaţi, mai cu seamă când facem comparaţie cu echipele româneşti şi manifestările lor. Deşi Radu Paraschivescu mărturiseşte chiar de la început că tot romanul nu este decât o „o biografie inventată”, povestea lui „The Fields of Athenry” ne fascinează şi ne face să ne dorim că totul este real, că romanul autorului român nu este deloc inventat: „The Fields of Athenry, cântecul din această carte, este o baladă irlandeză pe care cine trăieşte astăzi în Dublin o poate auzi oriunde – în puburi, în magazinele cu suvenire de pe O’Donnell Street, pe stadion sau pe stradă. Balada a fost compusă de Peter Mooney (alias Pete St. John) în anii şaptezeci ai secolului trecut.”
Radu Paraschivescu contruieşte cu migală trei lumi diferite, verosimile, împletite ca simbol şi uneori chiar ca personaje: lumea rurală din Irlanda secolului al XIX-lea, lumea dură şi fără nădejde a coloniilor penitenciare din acelaşi secol din îndepărtata Tasmanie şi lumea suporterilor fideli ai prezentului, care nu trăiesc decât pentru echipa favorită. Cele trei capitole care definesc cele trei lumi despre care vorbesc autorul sunt inegale ca acţiune şi descriere şi pot fi considerate diferite şi de către diferiţii cititori: una este să descrii perfect şi abil o lume aproape necunoscută, precum a Irlandei aflate în plină criză economică şi subjugare (şi „ură”) engleză, şi una este să descrii lumea fotbalului, atât de cunoscută şi apreciată diferit şi inegal de către cititori (pentru că, este clar, această din urmă lume este, de exemplu, cumplit de misogină).
Chiar dacă, aşa cum spuneam, romanul lui Radu Paraschivescu este o biografie inventată, fiecare dintre cele trei capitole au în spate o poveste istorică veritabilă. Subtratul primei părţi – „An Gorta Mor” este chiar Marea Foamete Irlandeză din anii 1845-1849, determinată de apariţia manei de cartof şi pe substratul unui fapt evident pentru acea perioadă: ţăranii irlandezi aveau, în majoritatea lor, ca fel principal de mâncare cartoful, de multe ori fiind singurul aliment. Michael Flaherty este cheia primei părţi, un irlandez veritabil din Athenry, aflat în faţa primei tragedii care o suferă cu adevărat familia sa şi anume foametea: „Taman pacostea aceea îi lovise acum şi pe ei. Frunzele cartofilor lor fuseseră atinse de negreală, la fel ca ale lui Eamonn şi-ale celorlalţi. Cartofii se fărâmiţau de îndată ce-i apăsai mai tare, iar din locurile unde fuseseră semănaţi se ridicau nişte mirosuri care-ţi mutau nasul din loc.”
Mai târziu, al doilea capitol al romanului-„La Porţile Iadului” este structurat sub forma unui jurnal al condamnatului Michael Flaherty, trimis departe de lumea civilizată, în Tasmania, colonia penitenciară unde erau ucişi din punct de vedere moral toţi cei supăraseră sub o formă sau alta Coroana Britanică. Într-o noapte, Michael încercase să fure câţiva porumbi din comuna natală, destinaţi Olandei, doar pentru a astâmpăra foamea soţiei şi a fiului lor mic. A fost prins, normal, şi trimis departe de casă, într-un loc care, în majoritatea cazurilor, însemna moartea sigură. Radu Paraschivescu descrie lumea de la „capătul lumii”, încercările de împrietenire şi de evadare, canibalismul şi duritatea paznicilor şi a călăilor, printr-o poveste sentimentală, a cărei sfârşit este altfel faţă de ce ne-am fi dorit: „Povestea unui om de ispravă preschimbat în hoţ nu de lăcomia fără noimă, ci de vitregia sorţii şi de câinoşenia stăpânitorilor. Povestea unui tată smuls de lângă fiu şi a unui soţ ridicat de lângă soaţă. Povestea unui gospodar împins să înfunde ocna de vremurile strâmbe prin care i-a fost dat să treacă.”
Deşi sunt un suporter declarat al fotbalului şi urmăresc cu atenţie acest sport şi detaliile din spatele lui, ultimul capitol, „The Fields of Anfield Road”, mi s-a părut cel mai lipsit de ambiţii şi acţiune, fiind considerat mai îndepărtat din punct de vedere stilistic faţă de primele două. Suporterul formaţiei FC Liverpool (pe care îl cheamă, întâmplător, chiar Michael Flaherty) descoperă, peste ani, cântecul dedicat omonimului său, fostul condamnat din Tasmania, şi încearcă să îl impună ca imn oficial al formaţiei favorite, în tandem cu mult mai cunoscutul „You’ll never walk alone”.
Deşi este cel mai puţin impresionant ca manieră de ilustrare a istoriei şi a sentimentelor personakelor, este, în acelaşi timp, capitolul cel mai amuzant şi mai ilustrativ din punct de vedere al realităţii prezente. Michael şi prietenul său, Geoff, sunt suporteri fanatici, care lasă totul pentru echipa favorită şi îşi construiesc toată viaţa în funcţie de rezultatele şi meciurile acesteia. Unul dintre ei mărturiseşte: „Michael sapă în memorie şi scoate la iveală precedentele despărţiri. Adio, Jenny, cu o zi înainte de Liverpool-Arsenal 1-0, în Charity Shield. Adio, Linda, în dimineaţa lui Liverpool-Manchester United 2-1, în campionat. Adio, Fiona, în seara de după Liverpool-Chelsea 2-0, tot în campionat. Înfrângerile din viaţa amoroasă au venit după victorii ale băieţilor. Tot e ceva. Până la urmă, asta contează. Restul e sex, frustrare şi iluzie.” Pe de altă parte, aflăm şi considerentele lui Geoff: „Orfan de mic, cu o meserie obscură, fără orizont şi două-trei iubiri eşuate în rutină sau scandal, Geoff decisese cu peste cincisprezece ani în urmă că singurul lucru care conta, în afara supravieţuirii imediate, era FC Liverpool.”
”Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri” este un roman care te prinde şi nu te mai lasă din mreje, pentru că, pe de o parte, povestea lui Radu Parachivescu este preponderent istorică, se bazează pe ceva fapte reale, chiar dacă este construită ca o ficţiune, iar pe de altă parte stilul este plin de viaţă şi te prinde, indiferent dacă este un cunoscător al Irlandei rurale şi istorice, al coloniilor penitenciare britanice sau al fotbalului. Construit diferit din punct de vedere stilistic, l-am văzut descrescător ca valoare (cea mai bună parte fiind prima, cea mai puţin construită fiind ultima), dar rămâne un roman care vă va determina să citiţi mai multe despre Irlanda, să aflaţi lucruri noi despre istoria colonialismului sau, după caz, să vă placă mai mult fotbalul.
1 comment