”Imperiul fetelor bătrâne”, de Liliana Corobca
Roman sentimental
Editura Cartea Românească, București, 2015, 192 p.
O personalitate probă, dominată de acribie, a cercetătoarei în arhive ale exilului sau ale comunismului, este dublată de o prozatoare și ironică și serioasă, aflată actualmente la al patrulea roman, inventariind pe mai departe toposul Basarabiei.
Redactat începând cu 2005, după propriile mărturisiri, și publicat 10 ani mai târziu, Imperiul fetelor bătrâne, este o poveste alcătuită din două părți: prima, sub un motto din Kirkegaard (exact Jurnalul seducătorului) cumulează o serie de impresii ale studentei Rafira Sic despre căminul basarabean de fete în care viețuiește. A doua este păzită de un motto din Cântarea cântărilor și este o explorare a două idei definitorii: lupta și feminitatea; alăturate, dau naștere unui Imperiu al fetelor bătrâne, cu istorie și mitologie; se reconturează dimensiunile mitice, cu Histria și Transhistria, cu Armata a XIV-a (aici nu mai e mitologie, e doar un divizion al Armatei Roșii staționat în Transnistria) și cu legende medievale despre prima conducătoare a Imperiului fetelor bătrâne (înființat în 1311), Glahira (deviere fonetică de la Rafira).
Aici hagiografie, dincolo efuziune de tip Amiel (nu degeaba textul este șugubăț subintitulat „roman sentimental”), Imperiul… este un ghid cu proprietăți universale despre masculinitate; uneori coboară în scabros (felul în care poate fi consumat bărbatul, „de la ou la măr”), alteori atinge zone ale comediei, cu personaje precum Piratul sau Florin, bărbați dominați de caricaturizare sau cu calificative precum privirea necruțătoare a Rafirei asupra ei înseși: „Fată stătută, ca o brânză stătută, nici proaspătă, nici stricată, cu un început de miros acrișor. Îmbrăcându-se decent, visând decent. Cu priviri ușor demodate, cu principii violent demodate. Așteptând cu demnitate sfârșitul vieții și începutul iubirii”.
În fond, Liliana Corobca trece prin mai multe vârste sau mituri literare:
- naivitatea, exprimată de un vocabular al dragostei care conține termeni cel puțin interbelici: „cavaler”; „a rămâne curată / pură”; „fată neîncepută” / „stătută”; „sindrofie”;
- dramatismul, unde Basarabia este teritoriul luptelor nesfârșite, din epoca medievală până astăzi (atmosfera prezentului: bătăi și conflicte latente între unioniști, românofili, și ruși – rusofili: primii vorbesc limba română, ceilalți, „moldoveneasca”); de notat și coperta I, un chip de fată alcătuit din arme moderne, semnat de Ilie Krasovschi, cu titlul Nostalgia.
- poeticul concurat de ironie, atunci când Rafira sau vocea neutră care o dublează își imaginează lumea: de pildă, se gândește cu regret că atunci când e gata să fie violată, într-un tren, nu este destul de curată; oricum, înainte de a leșina aude un „Gabi, începi tu?” și hotărăște ca numele copilului să fie Gabi. Dar n-a fost să fie.
Ieșit din laboratoarele unei scriitoare deosebite, romanul Imperiul fetelor bătrâne poartă amprenta fragmentarismului, a sugestiei unei povești, trăsătură care este de multe ori o calitate scriiturii; în fond, romanul a însoțit multe dintre lucrările publicate în acest timp de autoare, științifice și literare, precum Personajul în romanul românesc interbelic (teză de doctorat, 2003), Un an în Paradis (roman, 2005); Golgota românească. Mărturiile bucovinenilor deportați în Siberia (2009), Kinderland (roman, 2013), Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România (2014).
