”Amintirea dragostei”, de Jim Fergus
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2016
Traducere din engleză și note de Iulia Vladimirov
Povestea cărții ”Amintirea dragostei” vine de la două fapte reale, întâmplate la distanță de câteva decenii bune. Al doilea dintre acestea îl privește chiar pe scriitorul Jim Fergus și este povestită pe scurt în cuvântul-înainte: pe când partenera sa se afla sub un tratament intensiv împotriva cancerului, a descoperit un tabloul exotic într-un anticariat din Paris și l-a dorit mult, chiar dacă banii se duceau atunci pe medicamente. După ceva timp, tabloul a fost cumpărat, dar, din nefericire, prietena lui Jim a murit și a rămas doar amintirea și dorința scriitorului american de a scrie povestea ficționalizată a acestui tablou.
Ajungem astfel, în sens cronologic, la primul fapt real și anume realizarea tabloului ”Orgie” de către tânăra pictoriță franceză Chrysis Jungbluth, în jurul anului 1925. Acesta este, de altfel, subiectul principal al romanului ”Amintirea dragostei”, în jurul căruia gravitează câteva teme importante ale perioadei interbelice, precum intensitatea vieții artistice din cartierul Montmartre, poveștile de iubire și fericire care se țes în această lume, suferințele pricinuite de războiul mondial care tocmai s-a încheiat, destinul oamenilor de artă etc. Așa cum spuneam mai sus, Jim Fergus se bazează pe un fapt real doar ca punct de plecare în călătoria sa spre trecut, iar majoritatea dintre restul amănuntelor sunt intenționat ficționalizate, pentru că informațiile despre Chrysis sunt foarte puține.
Bogart Lambert, Bogey pentru prieteni, avea doar 17 ani, când, după lecturile din ziare, reviste și cărți, dar și din poveștile familiei, devine tot mai conștient că rostul său în lume este în Franța strămoșilor săi, greu încercată de războiul mondial pornit deja de doi ani (suntem în 1916), și decide să plece, împreună cu armăsarul său Crazy Horse, îmbrăcat în costumul de cowboy tradițional în Colorado, spre a se înrola în Legiunea Străină. Povestea lui Bogey are un ușor iz aventurier și chiar neverosimil, de vreme ce acesta scapă de toate focurile de artilerie și de gloanțele nemților în timp ce călărește între fronturi, devenind curând un fel de port-bonheur al francezilor și o piază rea pentru germani. Cu toate acestea, în chiar ultima zi a războiului, calul său norocos calcă pe un obuz neexplodat, iar rănile lui Bogey îl țin pentru mai multe luni în comă, într-un spital scoțian.
Pe de altă parte, cealaltă protagonistă a romanului duce o viață frumoasă și antrenantă, dublată de o boemie și un spirit artistic desăvârșite: Gabrielle Jungbluth, devenită apoi Chrysis, după lectura unei cărți interzise, are 18 ani în 1925 și urmează cursurile de artă de la Atelierul Humbert. Este o persoană foarte directă și pasională, care încearcă treptat să iasă de sub cazonismul tatălui său, fost combatant în Marele Război, și prilejul vine aproape imediat, când renunță la rigorile unei cazări la o pensiune-mânăstire din Paris, pentru a exploata viața de noapte, cluburile, barurile și crâșmele din Montmartre, odată cu mutarea familiei în capitala franceză:
”Fata era însă fascinată de plimbările prin Montparnasse, unde îi plăcea și colonelului să meargă, având în vedere interesul său pentru lumea artelor. Cartierul părea o enclavă în mijlocul Parisului. Cei care locuiau acolo de mai mult timp îi spuneau, pur și simplu, village, un loc cu o atmosferă aparte și un fel de energie clocotitoare, care dispăruse în anii războiului, dar răbufnise apoi ca dopul unei sticle de șampanie ce se revarsă pentru a sărbători eliberarea, o nouă formă de expresie și un nou fel de a fi – în fapt, renașterea și reinventarea vieții și a artei.” (pag. 66)
Despre viața boemă și artistică din Parisul interbelic s-au scris atâtea cărți, știm cu toții despre dadaiști sau Hemingway, despre F.Scott Fitzgerald și soția sa, despre Tristan Tzara, Picasso sau Modigliani și perioada lor franceză. Era o efervescență artistică comparabilă cu cea a Renașterii italiene, dar în același timp o intensitate a plăcerilor și pasiunilor de invidiat, lumea trăind și creând pur și simplu într-o stare de fericire cvasi-totală. Chrysis se afundă în această lume, iar stilul ei de pictat este plin de talent și non-conformism, preferând să picteze oameni și nu peisaje, de cele mai multe ori persoane pe care ceilalți le folosesc sau le disprețuiesc, cum ar fi prostituatele. Tinerețea o duce imediat și spre latura orgasmică a vieții, descoperă plăcerea sexuală și dorințele ascunse de părinții săi devin laitmotivul orelor sale de noapte:
”Lui Chrysis îi plăcea totul. Păstrând obiectivitatea nealterată a artistului/observatorului, se lăsa cucerită de această nebunească expresie a pasiunii manifestate spontan și a depășirii limitelor și convențiilor, la care femeile participau din plin, în aceeași măsură cu bărbații. Mai mult decât atât, părea că de la femei venea mare parte din energia extraordinară ce palpita peste tot în quartier. Se îmbrăcau într-un fel cu totul aparte, excentric uneori, își expuneau sânii, flirtau, răspundeau îndrăzneț și aveau propriile lor reguli, sfidând astfel presupusa autoritate a bărbaților. Pentru tot ce făceau, erau, fără îndoială, adorate și venerate mai mult ca niciodată, iar pentru tânăra Chrysis felul lor de a fi era o lecție valoroasă.” (pag. 109)
Desigur, cei doi se întâlnesc, se îndrăgostesc, se iubesc, se înțeleg, se completează, dar toate aceste lucruri le veți afla pe larg din carte. Ceea ce m-a impresionat și m-a fascinat pe mine în această carte, pe lângă descrierea directă și plină de savoare a perioadei frumoase a interbelicului parizian, este felul în care te poți identifica, în același timp, cu ambele personaje principale: lui Bogey îi înțelegem pasiunea izvorâtă din suferință și din traumele pe care le-a trăit, aproape inconștient la început, în timpul războiului, când a fost înconjurat de gloanțe și de sângele unor nevinovați; suntem aproape de Chrysis, pentru că tot ceea ce trăiește pornește, pe de o parte, dintr-o formă rebelă de final de adolescență, când trebuie să simtă (chiar carnal) intrarea în maturitate, prin propria revoluție sexuală, iar pe de altă parte, din dorința de a fi un artist expresiv și valoros, talentul fiind subînțeles.
Jim Fergus introduce suficientă sexualitate în romanul său, dar în contextul epocii descrise, nu jignește cu nimic, nici măcar pe cititorii mai pudici. Cartea sa este intensă, are suficiente senzații tari, dar în același timp atinge subiecte importante și grele, precum durerile războiului mondial, prostituția, destinul artiștilor boemi sau suferința în dragoste. ”Amintirea dragostei” este o carte care m-a fascinat, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în acest an, un amestec perfect dozat între dragoste și suferință, între interbelic boem și expresivitate artistică, între exuberanța feminină și seriozitatea masculină.
