”Tot ea… Becoming Meryl Streep”, de Michael Schulman
Editura Publica, Colecția Victoria Books, București, 2016
Traducere din engleză de Anca Bărbulescu
Meryl Streep este considerată de mai multe voci importante drept cea mai bună actriță în viață, iar nominalizările și premiile Oscar obținute pot susține cu tărie această afirmație. Marele ei merit este că își alege cu atenție rolurile pe care le joacă, de aici și faptul că nu dezamăgește aproape niciodată (spre deosebire de actorii din generația ei, ajunși la bătrânețe, care joacă în tot felul de prostiuțe, un exemplu în acest sens fiind Robert de Niro), dar și faptul că a studiat cu asiduitate pentru a deveni o actriță în adevăratul sens al cuvântului, fiind pasionată de rolurile dificile, de compoziție.
Dar cum a devenit Meryl Streep una dintre cele mai bune actrițe ale prezentului? E nevoie de un studiu amănunțit pentru a descoperi acest lucru, iar unul dintre aceste studii, care se ocupă de perioadă formării sale, este acest ”Becoming Meryl Streep” al lui Michael Schulman, un ziarist de succes în SUA, redactor de-a lungul timpului la The New Yorker sau The New York Times. Spre deosebire de alte biografii, care se ocupă cu viața întreagă a unei personalități, Schulman tratează tocmai felul în care Meryl a devenit o actriță, plecând de la cele mai mărunte roluri din liceu, inclusiv rolul pe care îl juca, pentru a place, în viața de zi cu zi de liceeancă, până la primul premiu Oscar obținut, pentru prestația extraordinară din ”Kramer contra Kramer”, un film pe care ar trebui să-l revedem cu toții.
Fiecare capitol este numit după unul dintre rolurile importante și esențiale ale perioadei – Mary, Julie, Constance, Isabella, Fredo, Linda, Joanna. Nu o să insist asupra amănuntelor, tocmai pentru că este necesar să citiți cartea, să savurați fiecare moment, mai ales că este foarte bine documentată și privește o perioadă de demult, pe care puțini dintre cunoscătorii carierei de acum a lui Meryl Streep o cunosc, iar filmele vechi sunt văzute acum doar de către cinefilii adevărați. Voi face totuși câteva considerații asupra unor aspecte ale carierei și vieții sale din perioada 1966-1980, anii de formare.
După reușitele din liceu, calea necesară de urmat pentru o tânără aspirantă la actorie erau cursurile universitare. Deși Juilliard era cea mai prestigioasă facultate de actorie din țară, Meryl a optat pentru Yale din cauza taxei măricele de înscriere de la prima dintre acestea:
”S-a gândit că, dacă era să joace – să joace cu adevărat, nu să se prostească prin cabane de schi –, trebuia să studieze actoria. S-a informat despre procedura de înscriere la cele mai mari facultăți de actorie din țară, Juilliard și Yale. La Yale, taxa de înscriere era de 15 dolari. La Juilliard era 50 de dolari, mai mult decât făcea ea într-o săptămână. Meryl a trimis facultății o scrisoare îmbibată în indignare didactică – ceva de genul ”Este evident din ce pătură a populației vă vin studenții”. (pag. 74)
A urmat o școală destul de rigidă, pe care nu a apreciat-o aproape deloc, dar care i-a adus și roluri importante pe scenele de teatru, rampa obligatorie pentru un viitor actor de succes, plus apreciarea unora dintre profesori sau a criticilor de teatru. Metoda ei nu consta neapărat în creionarea unui personaj tipic (așa cum făceau mulți dintre actorii de personaj ai epocii, cei specializați), ci în implicarea totală în rolurile pe care le juca, așa cum face și azi, și transformarea completă, fizică și psihică, în acel personaj. Este vorba de intuiție, de implicare, de seriozitate și respect pentru ceea ce joacă și ceea ce aduce în fața publicului. Este o aplicare apropiată de metoda Stanislavski, așa cum Schulman în ”Prolog”:
”Așa cum se grăbește ea însăși să explice, lucrează mai mult pe baza intuiției decât după vreo tehnică codificată. E adevărat că face parte dintr-o generație crescută cu metoda Stanislavski, care a adoptat ideea că actorul își poate proiecta emoțiile și experiențele personale pe un personaj, dar întotdeauna a tratat cu scepticism solicitările ostile sinelui. Printre altele, este o artistă-colaj, mintea îi este ca un algoritm care poate accesa accente, gesturi, inflexiuni și le poate reasambla sub forma unui personaj. Uneori, nu-și dă seama de la ce sau de la cine a împrumutat ceva până nu revede rezultatul pe ecran.” (pag. 19)
Pentru cei mai mulți, Meryl Streep a fost o surpriză, iar impresia rămâne peste ani: nu a fost niciodată o frumusețe diafană, dar a impresionat prin jocul actoricesc; era, de altfel, în care America își schimba idolii (în sensul de actori), frumusețile precum Brando sau Dean păleau în fața noii generații, unde nu imaginea publică era cea mai importantă, ci jocul actoricesc în roluri incredibil de grele (și aici vin pe un val important Al Pacino, de Niro, Jack Nicholson, Sigourney Weaver și… Meryl). Regretatul John Cazale, un actor extraordinar, ale cărui filme au avut rezultate foarte bune, și soțul lui Meryl pentru un scurt și intens timp, îi spunea lui Al Pacino: ”Doamne, am cunoscut-o pe cea mai mare actriță din istoria lumii”. Acesta din urmă s-a gândit: ”E îndrăgostit, atâta tot, cât de bună să fie?”, dar i-a dat dreptate după primul film jucat împreună. În altă ordine de idei, în 1982 (afirmație valabilă și azi, măcar din punctul meu de vedere), Pauline Keal, critic de film de la The New Yorker, scria despre evoluția ei:
”Ca de obicei, a investit atenție și efort. Dar mă derutează ceva la ea: după ce o văd într-un film, nu mi-o pot imagina de la gât în jos.” (pag. 19)
Așa cum fac după fiecare biografie de mare actor citită în Colecția Victoria Books de la Editura Publica, e timpul pentru o cură importantă cu filmele lui Meryl Streep. Cartea este o incursiune binevenită în perioada formării acestei actrițe extraordinare, incluzând aici succesul de pe scenele alternative din New York, primele filme (nu este uitat nici așa-numitul eșec cu Julia, când Meryl a spus ”Gata cu filmele”) sau relațiile personale și profesionale cu actori și regizori de prim rang, dar și primele pasiuni, inclusiv mariajul scurt cu regretatul John Cazale. Dacă vreți să o cunoașteți mai aproape pe Meryl cea de acum, un pas important este ”Tot ea…”.
