Revista Baabel si comunitatea evreiasca din Romania deplange plecarea dintre noi in saptamana care a trecut a unei personalitati deosebite – Mihai Eisikovits: ‘În lunga sa viaţă nu şi-a irosit talanţii, ci i-a valorificat până la ultimul şi – în ciuda vicisitudinilor – a reuşit, cu tenacitate şi perseverenţă, să-şi atingă ţelurile propuse. La crepusculul vieţii, la venerabila vârstă de 96 de ani şi jumătate, şi-a văzut îndeplinite două dorinţe fierbinţi: inaugurarea Monumentului Memorial al Holocaustului din Gherla natală (22 mai 2016) şi lansarea volumului de povestiri: Vieţi frânte (în 4 iulie 2016). La ambele evenimente a vorbit cu înţelepciune şi tâlc. Din păcate şi viaţa lui avea să se frângă curând sub povara anilor…S-a stins din viaţă în 3 august, la clinica Medicala III, din Cluj. Mihai Eisikovits s-a numărat printre autorii cei mai citiţi ai Revistei Baabel. Multe din scrierile sale care evocă viaţa evreiască din Gherla copilăriei, întâmplări şi personaje emblematice din anii de lagăr sau relatează poveşti cu tâlc din bogata sa experienţă de viaţă – reunite în cartea lansată de curând – au apărut în premieră în paginile revistei noastre. Cu toţii îi vom resimţi absenţa. Împărtăşim durerea familiei şi prietenilor apropiaţi. Fie-i memoria binecuvântată!’
Ion Valentin Ceausescu semneaza la SemneBune cronica volumului de povestiri al lui Radu Niciporuc ‘Pascal desenează corăbii’: ‘Radu Niciporuc a tradus din literatura sud-americană câteva cărți dragi mie, mai ales volume de Julio Cortazar, a înființat și o mică editură, Fabulator și i-am mai întâlnit numele din când în când prin revistele culturale, dar habar nu aveam că este marinar de meserie, unul cu o lungă și vastă experiență în spate. Dar citind volumul său, care pare în mare parte autobiografic, sau cel puțin își trage seva din viața sa, din călătoriile sale pe mare și prin diferite orașe și porturi ale lumii, am descoperit în el un autodidact, un om al mării preocupat mai degrabă de lectură decât de mici afaceri, așa cum sunt unele personaje ale sale, și un autor care m-a făcut să privesc altfel literatura oamenilor mărilor și oceanelor. Recunosc, primul gând atunci când aud de mare e la pirați și comori ascunse, idee indusă de vizionarea multor filme de gen, însă știu că aceste imagini nu au nicio legătură cu realitatea. Lumea s-a schimbat, vasele s-au modernizat, apele nu mai reprezintă același mister pe care îl reprezentau pe vremea lui Magellan, pirații s-au modernizat și ei și altele sunt pericolele și plăcerile navigației. Din paginile cărții am aflat că o problemă o reprezintă mai ales încercarea unor tineri de culoare de a fugi ascunși pe corăbii, fără pașapoarte, fără bani, fără a ști vreo limbă străină, împinși de la spate de sărăcie și nevoi. Însă ei sunt imediat detectați și predați prin diferite porturi spre a fi trimiși înapoi acasă, în țări guvernate de corupție, mizerie și tiranie.’
Am scris si eu despre cartea lui Amos Oz ‘Iuda’ aparuta in traducere romaneasca. Semnalez o alta recenzie – frumoasa – semnata de Viorica Stavrau de la Book-Hub: ‘Trădarea lui Iuda izvorăște dintr-un preaplin al iubirii și al credinței, nu din lașitate, invidie sau goană după arginți. Iuda este predestinat unei trădări necesare, fără de care crucificarea și învierea n-ar fi fost posibile. Așa cum este și întâlnirea celor trei personaje din cartea lui Amos Oz. Ca să-și afle propriul rost (înțeles ca sens, ca proiect de viață), Shmuel trebuie să priceapă rostul vieții celorlalți. Întreabă, provoacă discuții, merge la bibliotecă. Află astfel luminile și umbrele din viața Ataliei, ale tatălui acesteia, ale socrului ei. Despre iluziile și despre trădările săvârșite în timp. Despre pierdere și suferință. Sunt în roman pagini dense, mustind de idei, probând înseși atitudinile scriitorului vis a vis de lumea arabă, de sincopele relației dintre evrei și arabi, așa cum au fost percepute acestea de-a lungul timpului. Gershom își pierde fiul, Atalia își pierde soțul într-un război inutil și mutilant, care n-a încetat nici în zilele noastre, de fapt. Capacitatea omului de a iubi este, în fond, limitată, într-o lume imperfectă, cu hotare neașezate. Într-o astfel de lume, crede Gershom.’
(Dan)
Nona Ropotan a scris pe Bookhub despre Poveștile Peleșului, cartea apărută la Editura Corint într-o ediție foarte frumoasă a poveștilor fostei regine a României, Carmen Sylva: ”Deși pe alocuri limbajul pare arhaic, poveștile sunt scrise în cea mai frumoasă și autentică limbă română, o adevărată încântare pentru cei ce vor citi. Acesta este unul dintre motivele pentru care recomand carte în special celor mici, dar și celor mari, care vor (re)descoperi în spatele Reginei Elisabeta pe scriitoarea de mare valoare Carmen Sylva.”
Despre cartea ”Nu cred în sfârșitul lumii”, de Antoaneta Ralian, scrie Anca Zaharia pe Serial Readers: ”Ideea de a face o carte din articolele scrise de Ralian și din unele interviuri acordate de către aceasta este cel mai bun lucru care se putea face pentru a-i onora memoria și pentru a o aduce în fața publicului, din nou, mai mult ca scriitor decât ca figura arhicunoscută de traducător. Care, totuși, a modelat-o, după cum însăși recunoaște atunci când spune că a ajutat-o să scape de inhibiții faptul că l-a tradus pe Henry Miller, de exemplu.”
Foarte interesant infograficul și articolul pe tema ”Cum consumăm cultură în România” publicat pe Scena9 de Andra Matzal: ”În orașul unde m-am născut (puțin peste 20.000 de locuitori, aproape de Dunăre), aveam în copilărie două cinematografe. Unul, azi închis, avea chiar o grădină de vară, unde azi se întinde un talcioc. Celălalt, care găzduia frecvent piese de teatru și spectacole, e putrezit și închis. Biblioteca orășenească a fost demolată și-ngrămădită într-o sală de clasă, iar biblioteca Șantierului Naval Oltenița nu mai există de mulți ani. Din cele trei librării, n-a mai rămas nimic – doar o tonetă de cărți, într-un chioșc cu xerox. Singurul muzeu – de arheologie, cu o colecție foarte importantă – e prăfuit, iar clădirea lui a fost retrocedată, iar primăria refuză să plătească o sumă relativ modestă „pentru pietre”. În afară de bâlciul anual și de concertele electorale, se întinde deșertul. Din nefericire, nu e un caz izolat, ci portretul-robot al vieții culturale din cele mai multe orașe mici din România.”
Despre o carte pe care abia aștept să o citesc, ”Viața mea”, de Charles Chaplin, scrie Roxana Ichim pe Bookuria.info: ”Explicabil sau nu, în funcţie de percepţia cititorului, Chaplin nu dăruieşte în Viața mea lectura cu partea strălucitoare de mai târziu a vieţii sale. Poate pentru a perpetua legenda, poate pentru a nu devoala secretele unei ascensiuni fulminante, în timp relativ scurt, de la un comediant de duzină la cel mai de succes entertainer pe care l-a văzut această lume. „Declicul”, momentul acela de cotitură şi de „aliniament al astrelor” cu omul, care scoate genialitatea din sâmburele său în văzul întregii lumi, este tratat în carte „en passant”, ca şi cum cel mai important pentru septuagenarul ce se evocă pe sine a rămas doar începutul crud, nemilos, a tot ceea ce avea să devină statut de star mondial, puf şi reflectoare. În schimb, dăm de lumea filmului şi de inegalabila pecete pe care Chaplin şi-a pus-o asupra ei încă din zorii cinematografiei. Plus întâlniri memorabile cu Gandhi, Churchill, H.G. Wells şi prezenţa unor mari actori ca idolul femeilor Douglas Fairbanks ori „logodnica Americii” Mary Pickford.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Diavolul din Orașul Alb”, de Erik Larson
-”Căpitanul RO (vol. 1) – Război în inima Europei?”
-”În gaură”, de Arthur Suciu
–Fragment în avanpremieră: ”Cartea copilăriilor”, volum coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță
