Am vazut vreo 60 de filme in acest an. Noi si vechi. Bune si mai putin bune.
Iata-le pe cele mai bune:
Fanny and Alexander (1982) al lui Ingmar Bergman
Una dintre acele creații care ne fac să iubim filmul ca artă și pentru care mergem la cinema. O poveste pe ecran care este în același timp complexă și redată în mod simplu și clar, o lume în care realitatea și imaginația, istoria și fantomele trăiesc împreună. O capodoperă.
A Star Is Born (2018) Regia: Bradley Cooper
Pentru mine a fost filmul muzical al anului. Scenele de concert rock din primele 30 de minute ale filmului sunt printre cele mai bune pe care le pot aminti. Bradley Cooper face ceea ce fac majoritatea actorilor atunci când se așează pe scaunul din spatele aparatului de firmat – îi îndrumă pe actorii săi cu o concepție clară despre ceea ce dorește să primească de la ei, permițându-le în același timp gradul de libertate care îi face pe fiecare să fie fericit că se află pe ecran în acest film. Rezultatul este o galerie foarte coerentă și vibrantă de personaje secundare.
Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018) Regia: Radu Jude
Filmul romanesc al anului in opinia mea. Cunoașterea și acceptarea propriei istorii este un proces care, de la țară la țară, de la popor la popor, se desfășoară diferit și niciodată ușor. Este și cazul românilor și al României, care au trăit o experiență a dictaturilor succesive care vreme de aproape jumătate de secol au impus viziuni ale propriei istorii deformate de ideologii și naționalism, trecând sub tăcere crimele comise în perioada celui de-al doilea război mondial și a Holocaustului. Lucrările istorice ale ultimelor 2-3 decenii au început să aducă la lumină aspectele întunecate, dar procesul de cunoaștere și asumare este încă dificil, se izbește de ignoranță și rezistență. Pe plan artistic cărți ca cele scrise de Cătălin Mihuleac sau filme ca cele ale lui Radu Jude fac parte din acest proces lent, dar esențial. Pentru personajele filmului și pentru spectatori întrebarea centrală este dacă istoria poate fi învățată, reînvățată, asumată. Răspunsul la această întrebare rămâne ambiguu. ‘Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari’ este însă un film pe care cei care îl vor vedea nu îl vor uita ușor și îl vor discuta multă vreme.
The Place Beyond the Pines (2012) Regia: Derek Cianfrance
O bijuterie cinematografica a unui regizor insificient cunoscut. Realizat în 2012, avându-i pe generic pe Ryan Gosling, Bradley Cooper și Eva Mendes, toți jucând superb, este o poveste frumos scrisă despre crimă, corupție, culpabilitate și paternitate, care este în același timp umană și universală, precum și înrădăcinată până la detalii în realitățile unui oraș mic din statul New York, unde au fost făcute o mare parte din filmări.
Skrivánci na niti (1990) – Larks on a String Regia: Jirí Menzel
Un film realizat acum 50 de ani, contemporan cu ‘Reconstituirea’ lui Lucian Pintilie, si care a trebuit sa astepte anul 1990 pentru a-si intalni publicul, dupa caderea comunismului in Cehoslovacia. Spre deosebire de filmul românesc al lui Lucian Pintilie care a fost o excepție, creația lui Jiri Menzel făcea parte dintr-o școală cinematografică mai dezvoltată, cu creatori de talia lui Milos Forman, Věra Chytilová sau a sa, care reușiseră să aducă pe ecrane câteva filme remarcabile care demonstrau că se pot face – în limitele toleranței cenzurii comuniste – filme de calitate și în spatele Cortinei de Fier. Privirea pe care Mendel o aruncă înapoi în acei ani de speranță spre începuturile perioadei comuniste nu este caracterizată în principal de mânie sau ură. Personajele epocii sunt prezentate în umanitatea lor, chiar și călăii sau birocrații regimului sunt surprinși în ipostaze care îi fac mai degrabă ridicoli decât abjecți. Critica este în special îndreptată împotriva sistemului, cu toată puterea sa de opresiune și absurdul demn de țara lui Kafka. Puterea vizuală și interpretarea actoricească sunt la înălțime. Filmul lui Jiri Menzel a trecut cu bine examenul jumătății de secol de când a fost realizat.
Victoria (2015) Regia: Sebastian Schipper
Revelatia anului. Povestea are loc în timp real, noaptea târziu și dimineața devreme, la Berlin în 2015. Sentimentul realității este transmis spectatorilor prin tehnica filmării într-o singură secvență, mai mult de două ore de film filmate cu o singură camera portabilă, aflată tot timpul aproape de eroii filmului. Viața lor se schimbă pentru totdeauna în aceste 140 de minute. A fost evident un efort enorm de a pregăti filmările care ne poartă în diferite locuri, străzi, magazine, cluburi de noapte, clădiri și acoperișuri din Berlin, inclusiv urmăriri cu mașini. Rezultatul este spectaculos. Este cel mai bun film german pe care l-am văzut de la capodopera lui Wim Wenders încoace.
Au revoir là-haut (2017) – Regia: Albert Dupontel
Cel mai frumos film al anului din punct de vedere al cinematografiei. O poveste foarte bine scrisă (cu excepția finalului), cu personaje care reușesc să fie atât originale, cât și credibile. Este filmat frumos, cu o imagine expresivă și atractivă, care caută permanent unghiuri surprinzătoare, care fac ca experiența de a vedea acest film să fie interesantă în toate momentele. Arta joacă un rol deosebit, există multă artă originală (desene, măști) create pentru acest film în spiritul mișcărilor artistice imediat după război. Ca spectatori suntem fermecați de o imagine frumoasă și autentică a Parisului în 1919 și a evoluției artei imediat după război, într-o vreme în care artiștii post-impresioniști sau art-deco schimbă diapazonul, îndreptându-se spre Expresionism și Abstract pentru a-și exprima sentimentele.
Blade Runner 2049 (2017) – Regia: Dennis Villeneuve
Un remake care nu m-a dezamagit. Lumea vizuală continuă să extindă ceea ce am văzut acum 36 de ani, cu capabilități creative și executie îmbunătățite de grafica digitală. Chiar dacă elementul de surpriză este diminuat și dacă lumea viitorului creată în film este o continuare și amplificare a stilului și atmosferei filmului original, „Blade Runner 2049” oferă o mulțime de motive de satisfactie, nu doar fanilor genului science fiction, pune întrebări și ridică probleme actuale care merită discuții aprofundate și interesante.
… si cel mai slab film al anului:
Mission: Impossible – Fallout (2018) Regia: Christopher McQuarrie
Titlul se potriveste. Nu sunt sigur că vreau să văd M:I7 după acest dezamăgitor M:I6. Tom Cruise are acum 56 de ani și nu mai poate pretinde la nesfârșit că are 35 sau 40 de ani.
