Sorry, Wrong Number (1948) – Regret, aţi greşit numărul
Regia: Anatole Litvak
Distribuția: Barbara Stanwyck, Burt Lancaster, Ann Richards
‘Sorry, Wrong Number’, realizat în 1948, a fost scris de Lucille Fletcher la început ca scenariu de teatru radiofonic și prezentat cu succes pe acest mediu, foarte popular în epocă. Orson Welles, și el un maestru al genului, îl considera cel mai bun scenariu radiofonic al tuturor timpurilor. Adaptarea cinematografică regizată de Anatole Litvak a reușit să traducă excelent sonorul în vizual, creând astfel unul dintre filmele clasice ale genului ‘film noir’. Este și unul dintre cele mai bune filme realizate în Statele Unite de Anatole Litvak, regizor născut în Ucraina, școlit la Moscova, pe care valurile destinului l-au împins să trăiască și să lucreze în Germania, Franța, Statele Unite, și în ultimele decenii din nou în Europa.
Povestea din ‘Sorry, Wrong Number’ are o structură foarte ‘modernă’. Cu câțiva ani înainte de Hitchcock, Anatole Litvak își țintuiește eroina într-o singura încăpere, dormitorul în care își petrece viața Leona Stevenson (Barbara Stanwyck). Leona este o bogătașă new-yorkeza, dormitorul se află la etajul al treilea al unei reședințe somptuoase, ferestrele dau spre Podul Brooklyn, dar boala îi restrânge mișcările și în plus, în ziua respectivă servitoarea și îngrijitoarea sunt libere, soțul (Burt Lancaster) nu se întoarce seara acasă și femeia este singură. Mijlocul de comunicare cu lumea este telefonul, cu centralele sale cu operatoare, prezentat în scurtul text de introducere cam în termenii în care vorbim astăzi despre Internet.
O legătură întâmplătoare face că Leona să audă o conversație despre o posibilă crimă care se vă întâmpla în New York în următoarele ore. Încearcă să alerteze politia, dar aceasta are alte treburi mai importante, și în plus, nu are prea multe informații despre cine discută sau despre locul posibil al viitoarei crime. Continuând să investigheze prin intermediul telefonului și îngrijorată de absenta soțului, femeia singură începe să-și dea seama că acea conversație interceptata întâmplător s-ar putea să fie legată de persoana ei și cea a soțului ei, un tânăr ambițios de origine mai joasă, niciodată bine acomodat în familia ei de magnați ai industriei de medicamente (da, chiar așa!). Este posibil ca victima potențială a crimei probabile să fie chiar ea?
Combinația dintre trăirile femeii singure și flash-back-urile și scenele imaginate pe baza convorbirilor telefonice funcționează foarte bine. Barbara Stanwyck dovedește în acest film ce actriță de excepție era. La început mi s-a părut puțin cam ‘înțepenită’ în scenele în care este relatată istoria moștenitoarei bogate care obține cam tot ceea ce își dorește (și pot cumpără banii tatălui), dar nu și dragostea și fericirea conjugală. În scenele de tensiune, pe măsură ce amenințarea creste și machiajul dispare, actrița intra perfect în rol și transmite spectatorilor sentimentul de teroare pe care îl simte femeia singură și vulnerabilă. Rolul lui Burt Lancaster este mai puțin generos, așa încât putem aprecia mai mult ce băiat frumos era în acea vreme. Muzica este insistentă în unele momente, cu viori languroase în stilul epocii, ceea ce face să apreciem mai mult lipsa ei atunci când banda sonora este lăsata să înregistreze doar acțiunea în scenele dinspre finalul filmului. Curajul de a alege un final foarte neconvențional crește, desigur, valoarea filmului și îl plasează intre reușitele clasice ale genului. ‘Sorry, Wrong Number’ confirma, la 74 de ani de la lansare, laudele de care s-a bucurat de-a lungul timpului.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
