Slava (2016) – Glory – Gloria
Regia: Kristina Grozeva, Petar Valchanov
Scenariul: Kristina Grozeva, Decho Taralezhkov, Petar Valchanov
Distributia: Stefan Denoliubov (Ţanko Petrov), Marghita Goşeva (Iulia Staikova)
Glory, Glory… Haleluia sau Davai ceas, Davai viata simpla si curata (recenzie semnată de Delia Marc)
Film prezentat in cadrul Festivalului International de film “Cinepolitica” – 2018 si onorat de catre Juriul Festivalului cu Trofeul Cinepolitica
O adevarata surpriza aceasta productie Bulgaria/Grecia, o satira suculenta si dramatica a societatii balcanice post tranzitie de la comunism catre o democratie originala mustind de elemente de fabula, caci sintagma “noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei” stapaneste masa si bucatele alese.
O societate in tranzitie fara sfarsit, avand in păturile superioare o gaşcă de parveniti politic, o adunatura rapace, submediocra profesional, mimand atentia, grija si interesul pentru popor, pentru oamenii simpli si muncitori, pe grumazul impovarat al carora calca in fond cu crasa indolenta.
Pe de o parte oameni precum Ţanko Petrov, traitor intr-o zona rurala, muncitor, un acar care se scoala dis-de-dimineata zilnic, constient de importanta muncii lui aparent minora, dar o veriga importanta in cadrul bunului mers al cailor ferate nationale, un om cu tabietul lui: isi verifica constant si cu simtul raspunderii ora exacta indicata de ceasul sau Slava, ascultand vocea robotului telefonic. Apoi isi dragaleste iepurasii si le da apa proaspata pentru intreaga zi. Dupa care porneste la munca, cu ranga–cheie de verificat şinele si strans suruburile slabite pe traseu. Nu cere prea mult de la viata, doar respect, demnitate si decenta.
Pe de cealalta parte, iata ca avem o tipologie in oarece revers prin comparatie cu cea a categoriei “Ţanko”. Cea a ministeriabililor, mahări oraseni, bineinteles politicieni, cocotati pe fotolii caldute, invartind afaceri lucrative sub obladuirea functiilor lor, infatuati si infatuate , PR-isti si jurnalisti de doi bani, vesnic “mirosind ocazia propice lor”, in permanenta conectati la telefonul mobil indispensabil, mereu vanand oportunitati si adulari, lasandu-se slugariti de cei mai mici si slugarindu-i la randul lor pe cei aflati mai sus de palierul pe care au ajuns.
Curat o fabula si ca orice fabula… rabdare tu, spectatorule, vei intelege in final morala.
Ţanko Petrov e un munte de om, cu o barba zaluda de hirsut si iata-l strabatandu-si traseul zilnic de-a lungul cai ferate, intr-un peisaj si o atmosfera de basm,,, omul si natura. Cand, hopa, intre sine, o bancnota. Hm, o ridica, se uita in jur, se uita la ea si o strecoara in buzunar. Mai face doi pasi… cand… inca o bancnota. Si e extraordinara figura sa, mirare, deruta? Nu-i nimic, o ridica si pe aceasta si porneste mai departe, lovind cu ranga in sine si oprindu-se din cand in cand sa stranga cate un surub nedisciplinat.
Si dintr-o data, in fata ochilor un morman de bancnote zbarlite de o adiere usoara de vant, zace intre sine, pe sine si dincolo de ele, pe rambleu.
Si de aici incolo, personajul nostru intra intr-o poveste absurda, soarta joaca cu el o tarantela a absurdului, caci din nou, apelam la o zicere inteleapta conform careia “nici o fapta buna nu ramane nepedepsita”. Daca voi v-ati trezi intr-o pustietate, pe o cale ferata, cu un morman de bani in fata, cum ati proceda? Ei? Cum ati proceda? Aceasta e o intrebare serioasa si o cumpana pentru multi. Nu si pentru Ţanko, el nu are astfel de dileme, el este funciar cinstit. Are un amarat de telefon mobil si anunta autoritatile! Si autoritatile intra in fibrilatie! Pe de o parte goana dupa breaking news a jurnalistilor si pe de cealalta parte, frenezia Ministerului de resort si a ministeriabililor de a acoperi naiba stie ce nenorociri gen coruptie, subminarea economiei etc, etc… ca le cam stim si noi pe toate.
Damen Tango! 🙂 Intra pe ring duamna Iulia Staikova, sefa PR a Ministerului Cailor Ferate. Un “prototip” al jurnalistei de doi bani, parvenita in rang inalt in aparatul de stat. Surprinsa, curat halucinant, alaturi de sotul ei (sa-l numim simplu “mormolocul”), in plina procedura ginecologica, pentru hotararea prelevarii de ovule in vederea inseminarii artificiale. In plina decizie privind stadiul urmator – embrionul in eprubeta, apoi inseminarea… si nu din marea lipsa a unui copil – asta e sigur – ci din impulsul si dorinta de a se alinia conceptului de “familie traditionala” corespunzatoare, mama-tata-progenituri. Ca asa e de bon-ton!
E atata satira, atata sarcasm gros in aceste momente incat spectatorul nu stie daca sa rada sau sa seingretoseze. Cu sortuletul de hartie in jurul poponetului gol, Iulia Staikova sare de pe masa gine, se repede sa se imbrace si cu telefonul lipit de ureche, da indicatii hoardei de jurnalisti si operatori din subordine, sa se repeada si sa ia un interviu proaspat de la fata locului, acelui uimitor personaj care a gasit banii pe calea ferata.
Dar stupoare, Ţanko Petrov este balbait, dar balbait la extrem si emotia in fata microfonului ampifica acest defect… cu greu reuseste sa emita sunete asimilate cu cuvintele necesare. Si spectatorul rade, dar eu un rasu’-plansu’.
Urmeaza faze antologice, un fel de portocala mecanica, nesimtire- cruda din partea celor ce pun la cale o festivitate sub egida Ministrului Cailor Ferate – secondat de madam PR-ista si inocenta naiva din partea lui Ţanko (care intre timp, patandu-si pantaloni de la costumul de sarbatoare este dezbracat si pus sa incerce pantalonii secunzilor Iuliei Staikova, pana cand o pereche i se potriveste). Si madam PR, care transpira mereu ca un cal, insfaca servetele de hartie pe care si le propteste subraţe. Sa razi? Sa plangi? O lume balcanica, dar Dumnezeule, nici astia – bulgarii – nu au valori, oameni educati, stilati, profesionisti?
Festivitatea de premiere, in vederea careia Iulia ii insfaca lui Ţanko, de la incheietura mainii, ceasul atat de drag omului. Caci ministrul ii inmaneaza la festivitate, o diploma, nelipsita diploma, niste flori si o cutie cu un pretios ceas!
Ministrul, care – sa nu uit inca o faza dementiala – tocmai se descaltase (il deranjau pantofii) si ceruse ca filmarile sa se faca cu grija, de la glezne in sus 🙂 .
Topenia la ea acasa. Taranoiul ministru, un fel de Zăroni bag seama.
Mergeti sa vedeti filmul, nu ma mai cititi ce scriu si ce zic, caci abia acum urmeaza drama, adevarata drama a bietului Ţanko. Dat pe mana politiei, inscenandu-i-se numai rele privind banii… si toate pentru ca amaratul de ceas primit ca recompensa e un shtift, o mizerie si omul isi vrea inapoi ceasul Slava. Ceasul primit in dar de la tatal sau si inscriptionat special pentru fiul sau, de acesta.
In fiecare suflet bland dormiteaza un monstru ce nu trebuie trezit. Nu uitati si nu treceti cu vederea astfel de posibilitati. Ţanko isi vrea ceasul inapoi si primeste in locul lui celula unei inchisori. Si apasarea si grija pentru bietii iepurasi fara apa proaspata in custile lor de acasa. Iar Iulia se transforma sub ochii nostri intr-un monstru, un alien fara suflet, o faţa schimonosita de uratenia interioara, un monstru cu telefonul lipit mereu de ureche.
Nu vreau, pur si simplu nu vreau sa devoalez ce urmeaza. Incarcatura povestii e dramatica. Omul si drepturile sale cetatenesti sunt calcate in picioare, avem senzatia ca nu ne aflam intr-o tara membra a UE ci intr-un absurdistan, intr-o republica bananiera.
Puterea abuzeaza si distruge orice omenie din aceia ce-i devin supusi. Iar oameni precum Ţanko, cu repere solide in trecut, nu au nimic mai pretios pe lume decat aceste repere si demnitate. Iar ceasul este pentru Ţanko, aceasta demnitate.
Drama care formeaza hardcore-ul acestui film este perfect valabila nu numai pentru Bulgaria. La un moment dat chiar mi s-a parut ca Bulgaria e doar un pretext si de fapt povestea se calchiaza perfect pe alte repere geografice, ha… sper ca nu ma banuiti de ceva defaimare J.
Finalul filmului (si al povestii) este surprinzator. Absolut surprinzator.
Asa cum surprinzatori sunt cei doi regizori ai acestei pelicule si inteleg ca munca lor in doi la acest film este o recidiva, au mai lucrat in tandem, cu rezultate foarte bune. Imi propun sa ii urmaresc si sa incerc sa vad si ce au mai realizat in urma.
Iar actorii principali sunt MARI, absolut mari!
Stefan Denoliubov face un Ţanko Petrov care ti se lipeste de minte si de suflet si numai privind fotografiile filmului si observi pe chipul sau incarcatura psihologica a eroului pe care nu il joaca ci il traieste actorul.
La fel si Marghita Goşeva face o Iulia Staikova neumana aproape (cu exceptia finalului- cand actrita confera eroinei sale ceva palpairi de remuscari omenesti tarzii), cu fata schimonosita si uratita de goliciunea interioara… o scandura ar avea mai mult suflet probabil.
Nimic insa nu e posibil, nici in bine si nici in rau, fara un director de imagine. In cazul acesta il avem pe Krum Rodriguez si regret ca IMDb ofera atat de putine informatii in privinta unor profesionisti est europeni. Un Krum Rodriguez care invaluie povestea intr-o cinematografie inspirata, pana acolo incat simti atmosfera de fabula (care este ca orice fabula – o bucata de viata), simti durerea, absurdul, dar si sarcasmul. Si nu simti nicio speranta. Pentru ca intreaga echipa iubeste oamenii si tocmai de aceea ne spune basmul despre bine si rau, un basm care nu are happyend si Dumnezeu stie cand va aparea soarele si va incolti speranta.
Nota: 9/10
Atunci când timpul nu mai are răbdare cu oamenii (recenzie semnată de Iulia Dromereschi)
După „Lecția” (Urok), film văzut și apreciat la TIFF 2015, unde a primit cel mai bun premiu pentru regie, dar și pentru interpretare, echipa formată din Kristina Grozeva și Petar Valchanov a prezentat, la ediția de anul acesta a Cinepolitica, al treilea film al ei: „Gloria” (Slava). O continuare cu sau fără voie a poveștii din „Lecția”, în care o învățătoare din mediul rural este pusă în situația fragilă de a-și plăti datoriile cu orice preț, „Gloria” prezintă un episod tragi-comic, aproape lugubru prin realismul său cu accente de ridicol, din viața unui alt om obișnuit pus într-o situație-limită.
Tzanko Petrov (Stefan Denolyubov) este un funcționar de la căile ferate, a cărui viață de pustnic este tulburată în ziua în care găsește milioane de leva răspândite pe șine și, în urma unei decizii dificile, se hotărăște să anunțe poliția. Devenit peste noapte erou național, Petrov este invitat la o ceremonie oficială pentru a i se acorda mulțumiri de către ministrul transporturilor, la ideea reprezentantului PR, Julia Staikova (Margita Gosheva), care dorește, astfel, să mușamalizeze un scandal de corupție în care este implicat același ministru.
În cadrul ceremoniei mecanice, amintire familiară a unui comunism mult prea apropiat în timp și spațiu, se prevede și dăruirea unui ceas funcționarului – un gest cu veleități simbolice, care-și pierde orice însemnătate în momentul în care Staikova „reușește” să piardă ceasul purtat la mână de Petrov, care-i fusese dăruit cu un prilej mult mai intim.
De aici începe aventura umilului funcționar. Având ca scop justiția și, în special, recuperarea obiectului important, el nu se dă în lături de la (aproape) nimic pentru a reuși. Asistăm, astfel, la fel ca în „Lecția”, la o transformare a personajului pozitiv într-unul dispus la compromisuri, la gesturi murdare și la lovituri sub centură pentru a obține lucrul dorit. În paralel, ne întrebăm dacă nu am fost prea duri în judecarea Juliei Staikova, reprezentantul PR.
Cu un nou joc de milioane, Margita Gosheva (premiată la TIFF 2015 pentru intepretarea protagonistei din „Lecția”) intră în pielea unui alt soi de funcționar, mult mai bine situat ca poziție, imagine și avantaje, însă redus, în fond, la aceleași umilințe și jocuri de culise ca toți ceilalți. În final, ne întrebăm care dintre cei doi este mai liber: Tzanko, care, în ciuda defectului său de vorbire și condițiilor de trai dificile, poate alege să joace în ce echipă dorește, sau Julia, care se străduie să schimbe rolul de angajată cu cel de mamă, poate din dorința de a-și găsi o împlinire până atunci ratată.
Colaborarea dintre Kristina Grozeva (premiată în multe rânduri pentru scurtmetraje prezentate la numeroase festivaluri de film internaționale) și Petar Valchanov (de asemenea cunoscut și premiat pe scenele internaționale, tot pentru realizările sale în scurtmetraj, încă din studenție) – ca și cu o parte din echipa tehnică și artistică – este din nou o reușită. Filmul „Gloria” a obținut Marele Premiu la această ediție a Festivalului de Film CINEPOLITICA, desfășurată între 18 și 23 aprilie la București.
Titlul filmului este traducerea cuvântului „Slava”, renumita marcă rusească de ceasuri. Dincolo de „ceasul discordiei” omniprezent, diverse alte ceasuri își fac apariția, lăsându-și amprenta asupra reacțiilor oamenilor. Stilul de filmare a fost comparat, nu o dată, cu cel românesc, și nu este de mirare, fiindcă România și Bulgaria par să aibă mai mult decât o graniță și un an al aderării la UE în comun, și multe dintre problemele de actualitate în una dintre țări se regăsesc și în cealaltă.
