„Trupul sufletului”, de Ludmila Ulițkaia
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2025
Traducere: Luana Schidu
Trupul sufletului, volum de proză scurtă al Ludmilei Ulițkaia, se constituie ca o colecție de unsprezece povestiri în care reflecțiile asupra condiției umane sunt articulate prin prisma multiculturalismului și a tensiunilor istorice născute din acesta. Tema diversității culturale, prezentă recurent în întreaga operă a autoarei și adesea analizată în critica literară, își găsește aici o expresie deosebit de pregnantă, devenind o veritabilă mărturie asupra libertății înțelese ca esență originară a ființei umane. În proza Ludmilei Ulițkaia, tema multiculturalismului revine constant ca un element definitoriu al relațiilor umane și al reconcilierii între tradiții istorice aflate în conflict. Autoarea însăși, născută evreică și convertită ulterior la ortodoxia rusă, se consideră parte din ambele tradiții, iar această dublă apartenență se reflectă în personajele sale[1].
Proza Ludmilei Ulițkaia este recunoscută pentru finețea observației psihologice și pentru modul în care reușește să îmbine perspectiva intimă cu marile teme ale existenței umane. Ea explorează deseori viața interioară a personajelor, insistând asupra fragilității lor, asupra alegerilor morale și asupra felului în care istoria, cultura sau credințele influențează destinul individual. Un element definitoriu este umanismul profund al scriiturii sale: personajele, deși confruntate cu suferință, moarte, boală sau pierdere, sunt tratate cu empatie și delicatețe, fără a fi judecate.
Din punct de vedere stilistic, proza ei se caracterizează printr-o claritate sobră, apropiată de tradiția clasică a literaturii ruse (Tolstoi, Cehov), dar și printr-o deschidere către dimensiuni poetice, metaforice. Ulițkaia nu urmărește spectaculosul narativ, ci detaliile semnificative, micile gesturi și dialogurile aparent banale, care dezvăluie treptat complexitatea personajelor. Valoarea literară a prozei sale stă tocmai în această îmbinare între intimitatea trăirii individuale și perspectiva universală asupra condiției umane, ceea ce o face relevantă atât ca voce a literaturii ruse contemporane, cât și ca scriitoare cu o rezonanță globală.
Povestirea Dragonul și Phoenixul ilustrează exemplar acest demers, prezentând un cuplu format dintr-o avocată azeră și o parteneră de origine armeană, a căror relație devine un spațiu simbolic al depășirii unor vechi animozități. Scriitoarea explorează nu doar dificultățile familiale și sociale generate de o asemenea uniune, ci și potențialul său reconciliator, printr-un gest de acceptare care transformă conflictul istoric într-o comuniune a suferinței și a solidarității umane. În ansamblu, multiculturalismul apare în volumul Trupul sufletului ca o punte între lumi diferite, un răspuns literar la imposibilitatea de a „așeza la aceeași masă” comunități despărțite de secole de antagonism.
M-am oprit adesea asupra modului în care Ludmila Ulițkaia surprinde experiența morții în destinele variate ale personajelor din această colecție, încercând să identific un posibil numitor comun al situațiilor narative. Am dedus că moartea funcționează ca un filtru al vieții: prin confruntarea cu ea, toate inadvertențele generate de orientări, temeri sau prejudecăți de diverse tipuri se estompează și devin superflue. În acest sens, moartea redimensionează și resemnifică ceea ce, în convențiile sociale ale prezentului, este considerat esențial pentru definirea demnității umane.
Moartea ne dezvăluie personaje așezate la marginea existenței, ca și cum din acel prag s-ar putea deschide o perspectivă obiectivă asupra vieții. Lectura mea este inevitabil filtrată prin proza scurtă a lui Lev Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici, unde este surprins cu acuitate modul în care cei vii se raportează la pierderea unei persoane apropiate sau, cel puțin, cunoscute. Din această proză tolstoiană am extras un concept pe care îl folosesc drept cvasi-aparat critic, ideea că omul este adesea perceput prin prisma funcției sau a rolului jucat în viața altora. Această instrumentalizare a omului se conturează prin atitudinea stranie surprinsă de Tolstoi, ca și cum dispariția unei ființe nu ar lăsa un gol de neînlocuit, ci doar ar elibera un loc, menit să fie ocupat de altcineva.
Ceea ce este valabil în cazul lui Tolstoi nu se aplică în aceeași manieră la Ludmila Ulițkaia. La ea, personajele nu sunt privite prin prisma funcției pe care au îndeplinit-o în viața altora, ci prin legăturile de iubire, prietenie sau devotament sincer care le unesc. În universul ei narativ, ceea ce se simte intră în tensiune cu ceea ce se crede sau se impune convențional, iar această opoziție face ca normele sociale să pară, în cele din urmă, superflue. Esențial devine traiul în armonie cu lumea și cu cei apropiați. Desigur, o asemenea descriere riscă să fie reductivă, pentru că omite aspecte precum arta cu care Ludmila Ulițkaia construiește tensiunea sau modul în care surprinde luciditatea personajelor în fața morții. Totuși, tocmai prin emoția pe care o generează, proza ei este ca o experiență literară inconfundabilă.
Din punct de vedere stilistic, Trupul sufletului confirmă rafinamentul estetic al scriitoari, care combină sobrietatea narativă cu o densitate poetică subtilă. Proza sa se caracterizează printr-un echilibru între luciditate și emoție, prin fraze clare, lipsite de ornament excesiv, dar încărcate de sugestii și nuanțe existențiale. Ludmila Ulițkaia reușește să transforme situații cotidiene sau dramatice în meditații universale asupra vieții și morții, evitând patetismul și oferind, în schimb, o perspectivă calmă, empatică, aproape confesivă. Estetica volumului se sprijină pe o delicatețe a observației și pe o capacitate de a construi personaje complexe prin gesturi și detalii minore, ceea ce conferă textelor o autenticitate aparte. Valoarea literară a acestei colecții se află tocmai în această îmbinare între simplitate expresivă și profunzime filosofică, care o plasează într-o tradiție a prozei ruse contemporane ce păstrează filiația clasică, dar o și depășește prin modernitatea viziunii.
Volumul Trupul sufletului al Ludmilei Ulițkaia propune o reflecție subtilă asupra fragilității existenței, surprinzând tensiunea constantă dintre dimensiunea corporală și cea spirituală. Personajele, în special cele feminine, trăiesc experiențe prin care limitele vieții devin vizibile, dar și depășibile, prin gesturi de libertate interioară și prin forța de a rezista lumii exterioare. Fie că asistăm la metamorfoza Soniei într-un fluture, semn al unei renașteri tăcute, sau la dispariția lui Tolik în imensitatea unui peisaj montan, fiecare povestire sugerează că desprinderea sufletului de trup nu înseamnă sfârșit, ci o altă formă de continuitate. Proza Ulițkăi, sobră și empatică deopotrivă, deschide un spațiu de reflecție asupra adevărului intim al fiecărui individ, acolo unde granița dintre corporal și spiritual devine tot mai permeabilă.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse foto: europosters.ro; scena9.ro; humanitas.ro.)
[1] Ron Slate, review of The Body of the Soul by Ludmila Ulitskaya, accesat 21 august, 2025, https://www.ronslate.com/35261-2/;
