„Haide, zboară odată”, de Etgar Keret
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere din ebraică de Ioana Petridean
„Viața e ca o măsuță joasă și urâtă, pe care foștii chiriași ți-au lăsat-o în sufragerie. În cea mai mare parte a timpului o vezi, știi că e acolo, dar uneori se poate întâmpla să uiți de ea și te trezești lovindu-te la fluierul piciorului sau la genunchi, și te doare. Și aproape întotdeauna îți rămâne un semn.” (pag. 206)
Sunt la a treia experiență cu autorul izraelian Etgar Keret și fiecare dintre acestea mi-au întărit concluzia la care am ajuns de-a lungul timpului, respectiv că el este un maestru al prozei scurte moderne, reușind în aproape fiecare text mici bijuterii literare pornind, de cele mai multe ori, de la subiecte aparent banale. Am citit mai întâi minunatul volum de pseudo-memorii „Șapte ani buni”, în care ansamblul este constituit din mici texte cu caracter personal, cu multă ironie și autoironie, apoi volumul de proză scurtă „Și, deodată, cineva bate la ușă”, în care micile întâmplări cotidiene pe care scriitorul le surprinde se transformă în texte incitante, scurte și foarte scurte.
Așadar, „Haide, zboară odată” este cel de-al treilea volum al lui Etgar Keret tradus în limba română (prima ediție a apărut în Israel în 2018), volum ce urmează calea celui anterior: și în aceste povestiri, Keret se îndepărtează cumva de temele tipic israeliene (deși ele nu lipsesc), propunând teme și subiecte care se pot întâmpla oriunde, oricând și care pot fi înțelese de oricine. Un excelent observator al lucrurilor (aparent) firești care se întâmplă în jurul său, el le îmbracă în cuvinte meșteșugite, umplându-le de sens și de mesaje importante, fie că vorbim de importanța copilăriei sau de responsabilitate socială, de prietenie între oameni sau față de animale, de joacă sau de respectul pentru supraviețuitorii Holocaustului.
Toate textele au o însemnătate, spun ceva cititorului și, ca în aproape orice carte de proză scurtă de calitate, e nevoie de lecturi atente, distanțate, chiar repetate, pentru înțelegerea tuturor substraturilor ascunse de către autor. Iar Etgar Keret își construiește textele pe două paliere importante pentru a ne ajuta să înțelegem: sunt texte care înglobează vieți obișnuite, normal, fără nicio doză de magie sau de fantastic și în care deseori copiii sunt în centrul atenției; apoi sunt texte în care mesajele sunt deosebit de pământești, dar care au o alură magică, fantastică sau spirituală.
În prima categorie se află textul care dă titlul volumului, „Haide, zboară odată”, în care inocența copilăriei este subliniată cu tușe groase, pentru că un sinucigaș, un om care dorește să se arunce de pe o clădire înaltă, este văzut de un copilaș drept un om care vrea să-și depășească condiția, care vrea să încerce să zboare; sau cea mai lungă proză din volum, „Pineapple Crush”, o poveste de dragoste, pasiune și droguri desfășurată pe malul Mării Mediterane; sau „Chipsuri”, despre primul sărut, primul sex oral și prima partidă de sex din viața unui băiat de nouăsprezece ani, pentru care este veșnic recunoscător, deși fata îi spune că așa ceva nu se zice și afară nu este deșert:
”Apoi mi-a luat penisul în mână și mi-a zis:
-Nu-ți face griji. Afară nu te așteaptă deșertul. Toată lumea și-o trage acolo și cu toții vor continua s-o facă. Și urâții, și proștii, și ratații, absolut toți. Chiar și tu o vei face.” (pag. 177)
În cea de-a doua categorie, a textelor care folosesc fantasticul pentru a fi mai cu putere subliniat mesajul acestora, se găsesc povestiri excelente precum „Piure cu tata”, o utopie în care părinții dispăruți (a se citi, de cele mai multe ori, „morți”) se metamorfozează în iepuri, care stau în preajma copiilor lor până ce aceștia se maturizează; sau „Scara”, despre nevoia de apropiere față de oameni pe care o simt puternic până și îngerii; sau ”GooDeed”, acea aplicație realizată pentru a crea o bază de date cu cerșătorii care au nevoie de bani și cu oamenii care au nevoie să dăruiască bani la rândul lor, pentru a fi mai mulțumiți sufletește:
„Chiar și între cerșători și oamenii obișnuiți de pe stradă există reguli clare ale jocului: își vorbesc unul altuia în mod politicos, nu se privesc în ochi, nu se întreabă unul pe celălalt cum îi cheamă și nu se oferă o sumă mai mare de douăzeci de dolari. Tot ce e cuprins până la această sumă este considerat a se înscrie într-un standard de generozitate unanim acceptat, însă tot ce se depășește acest standard este deja o încercare de a atrage atenția. De a impresiona. De a-l determina pe cel sărac să spună „Doamnă, sunteți o femeie deosebită”, sau, în egală măsură, să pare nerecunoscător.” (pag. 85-86)
Așa cum spuneam la „Și, deodată, cineva bate la ușă”, așa spun și acum: „Proză scurtă de acest gen îmi place să citesc. De genul Etgar Keret”. O asemenea proză scurtă s-ar putea preda la cursurile de literatură sau la cele de creative writing, dar e nevoie de talent și de un excelent simț de observație pentru a duce acest gen la superlativ, așa cum e cazul lui Etgar Keret.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, The Guardian)
