Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literară (25 – 31 mai 2015)

mausIon-Valentin Ceaușescu vă povestește pe SemneBune.ro despre un roman grafic excepțional, ”Maus. Povestea unui supraviețuitor”, de Art Spiegelman: ”Poți să scrii ceva real și să fie extrem de trist și de dureros, dar să nu fie literatură, să fie doar o mărturie umană care contează, dar care nu va fi discutată ca artă literară, însă aici vorbim atât despre un fapt istoric îngrozitor care a mutilat lumea, dar și despre o operă literară și artistică și când e vorba despre artă accentul se pune pe creație și nu pe social, chiar dacă în ultimii ani, din păcate, contează mai mult ideea și activismul decât frumusețea operei, dar aceasta e o discuție separată. Un prim detaliu care mi-a sărit în ochi încă de la început este că autorul folosește meta textualitatea și alte elemente postmoderniste pentru a-și spune povestea. El scrie și desenează despre cum vrea să scrie o carte bazată pe amintirile tatălui său, Vladek Spiegelman, care a trecut prin lagăr, însă autorul îi urmărește o mare parte din viață, de la cum a cunoscut-o pe mama sa, în Polonia anilor ’30, trecând prin primii ani de viață conjugală, apoi războiul, lagărul, până la bătrânețea pe care a trăit-o în New York,  și ne arată exact mecanismul construirii poveștii, inclusiv temerile tatălui în legătură cu scrierea unei astfel de cărți sau micile discuții preliminare.”

Nu a trecut prea mult timp de când am citit și recenzat ”Noi vorbim, nu gândim”, de Radu Paraschivescu. Vă semnalez, în legătură cu această carte, și prezentarea făcută de Cristian Pătrășconiu pe LaPunkt.ro: ”Prima dată rîzi. Uneori rîzi în hohote. Rîzi mult. Ai și de ce, ca să nu zic și mai mult – că ai și de cine. Dar dacă, deodată, devii serios? Dacă iei în serios ceea ce e acolo. Nu doar o pagină, nu doar zece pagini. Ci o carte întreagă. Sau – afirmația e perfect întemeiată – patru cărți din aceeași familie. Dacă iei în serios ceea ce acolo? Să fim serioși I: Klaus Iohannis – “există aproape numai lucruri care schimbă fundamental lucrurile” (pag. 76) Andrei Pleșu, cel care a fost prezent la ultimele lansări ale acestei serii într-un deja bine sudat duet cu Radu Paraschivescu, ne spune despre acest volum – “ Victima supremă este însă limba română, pe care toţi au aerul că o iubesc pătimaş, patriotic, cînd, în realitate, nu pierd nicio ocazie să abuzeze de ea, să o desfigureze, să o batjocorească. Simpla lectură a textelor ne-ar putea dispensa de orice comentariu.”

Că tot vă semnalam mai sus un articol al lui Ion-Valentin Ceaușescu, vă spun că el a publicat și a lansat (la Bookfest) și propria sa carte, ”La o țigară cu umbrele”, la Herg Benet Publishers. A scris chiar el câteva cuvinte despre prima sa carte, pe blogul său, și mi-ar plăcea ca toți autorii de cărți din România să fie cel puțin cât el conștienți despre ceea ce înseamnă o carte de debut la noi: ”A fost o lansare bună, a fost un succes din punctul meu de vedere, iar Ciprian Burcovschi, Marius Surleac și Cristina Nemerovschi au spus lucruri adevărate și frumoase despre poezia mea și m-am bucurat să văd și să aud asta. Nu mă interesează decât cei care au înțeles ceva, care au depus un minim efort. Mie mi-a luat ani buni să scriu cartea asta, să o rescriu și să îi dau forma asta bună sau rea și mă aștept ca omul care o citește să-i acorde timpul necesar, timpul lui, fie că e o oră sau 15 minute, dar el să fie acolo. Eu onorez fiecare carte pe care o citesc, mă afund în ea și mi-aș dori ca asta să se întâmple și cu „La o țigară cu umbrele”.”

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Femei răspântii invizibile”, de Constantin Abăluță

Moby Dick”, de Herman Melville

Final”, de Fernanda Torres

Revolta lui Atlas”, de Ayn Rand

-”Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești”, de Lucian Vasile

Noi vorbim, nu gândim”, de Radu Paraschivescu

-”Mamifer”, de Ana Barton

alive”, de Petronela Rotar

Articole similare

Prin blogosfera literară (30 iulie – 5 august 2018)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literară (30 aprilie – 6 mai 2018)

Dan Romascanu

Final, de Fernanda Torres

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult