Se scrie mult in ultima vreme despre Nae Ionescu – admiratori si admiratoare, prietenii si dispute, amoruri si tradari. Cea mai recenta contributie o gasim pe blogul lui Stelian Tanase, care publica un articol despre relatia dintre Nae Ionescu si Cella Delavrancea: ‘Nae Ionescu începuse cu voluptate să joace rolul unui sacrificat, martir de ocazie, intr-o istorie bucureșteană mică, tîrîtă în marele virtej european. Un vîrtej care debutase in 1933 cu alegerea lui Hitler in Germania. De altfel Cella D. a avut simpatie ptr Germania, ptr. Hitler (vezi obs. ei de la festivalul de la Bayreuth din 1937 ). Era atrasă de cei puternici. Nae Ionescu aparținea dreptei, chiar extremei ei. Către acest pol înclina balanța la sfirșitul anilor 30. Părea hărăzit unei mari cariere, unui rol mare în România. Inchiderea în lagăr potența acest posibil traseu. Nu spusese Hitler in toamna 1938 regelui Carol că singurul în care are incredere in România este Codreanu!? Or, Nae I. devenise din sfetnicul regelui Carol, sfetnicul șefului Gărzii de fier, al lui Codreanu personal. Nae Ionescu era amestecat la vîrful Mișcării legionare, inspiratorul și mentorul ei. Cella Delavrancea văzuse în el omul puternic de mîine, salvatorul României, omul providențial. De el își lega și norocul ei. Făcea diverse calcule și în ele Nae Ionescu avea de jucat o mare rol. O atrăgea cred și aura lui de conspirator, de om secret, de ins al culiselor și tenebrelor. Lui Nae Ionescu îi și placea să ia acest aer.’
Iulia Verbancu scrie la blogul Carturesti despre cartile istorice ale lui Hilary Mantel: ‘Ascensiunea lui Thomas Cromwell este cea care a atras-o pe Mantel către întreaga poveste, pentru că este o situație neobișnuită. Are accente de fantezie, într-o perioadă în care poveștile nu deveneau realitate. Un fiu de fierar supus violențelor, care a ajuns cât de puternic se putea fără să fii rege – asta nu se întâmpla acum aproape 500 de ani. Băieții săraci – dacă erau și hotărâți dar și extrem de norocoși – intrau în Biserică, nu în politică. Asta a văzut Hilary Mantel mai întâi și asta a atras-o: outsiderul. Un om cult, care nu s-a rușinat de originile sale umile (sau nu a lăsat să se vadă asta). Un om politic care nu a pretins că este altceva. O raritate și după standardele actuale, un unicat atunci.’
Andres de la The Club of Serial Readers relateaza de la Bookfest: ‘Următoarea oprire – standul celor de la Art. M-am uitat o vreme peste titluri așteptând să se elibereze unul dintre reprezentanții editurii pentru a întreba ceva. Nu am îndrăznit să deranjez căci aveau loc discuții foarte serioase cu cei mici. A fost unul dintre momentele cele mai frumoase pe care le-am notat mental pentru vi le povesti. Unul dintre copii, un băiețel de vreo 10-12 ani o chestiona pe doamna din stand în privința cărților. În general, există tendința de a-i trata pe copii ca pe niște… copii. Știți voi, vorbitul acela specific, ce cărțicică ai dori, uite un cățeluș, etc. Dar nu, doamna îl trata ca pe un cititor. Iar el, citiorul, se comporta ca atare. Voia o carte de aventuri, nu pe aceea (Toate pânzele sus), o citise, voia altceva, o noutate. Am urmărit dialogul un timp, apoi, cu zâmbet și felicitări doamnei și copilului (în gând, desigur), m-am îndreptat spre altcineva. Dialogurile între cititori nu trebuie întrerupte. Curiozitatea mea a fost satisfăcută: e foarte posibil ca volumul 3 al seriei Miss Peregrine să apară în perioada următoare – eu așteptam cartea abia la Gaudeamus – și sunt foarte încântată de veste. Să fim cu ochii pe editura Art.’
Marin Toma scrie la SemneBune despre ‘Hiroshima’ lui John Hersey: ‘Prin ”ochii” celor șase personaje, putem trăi ziua de 6 august 1945 și, de asemenea, zilele și lunile ce i-au urmat. Cu fiecare pagină citită, devine tot mai greu de imaginat cum oamenii au putut să mai construiască bombe atomice și cum încă se mai luptă unii împotriva alților. Câte ființe mai trebuie să fie ucise pentru ca războiul să dispară pentru totdeauna? Este o întrebare care răzbate din fiecare idee a cărții și una căreia încă îi mai căutam răspuns.’
(Dan)
”Ultimii martori” este cea mai recentă traducere din Svetlana Aleksievici la Editura Litera. Cartea mă așteaptă și pe mine pe noptieră, dar până atunci am citit recenzia de pe Bookhub.ro, semnată de Andreea Iulia Toma: ”Citind „Ultimii martori”, am înțeles mai bine dimensiunile războiului, fantomă ce îi va bântui până în ultima clipă a vieții pe cei care l-au trăit, chiar dacă viața s-a așezat pe un făgaș firesc. Am înțeles și am văzut mai clar decât am putut-o face până acum. Pentru că războiul înseamnă cu mult mai mult decât lupta unor armate dușmane, mitraliere, tancuri sau bombe. Cele mai dureroase aspecte ale războiului doar sufletele copiilor le pot cuprinde. În fiecare dintre mărturiile adunate în această carte sunt fraze îmbibate de o suferință amară, o suferință lichidă, ce s-a amestecat cu sângele și continuă să curgă, după atâta vreme, prin venele acestor ultimi martori.”
Un interviu interesant pe ZiarulMetropolis cu Andrei Crăciun, luat de Dan Bolcea, în care se vorbește mai ales despre cărți: ”Cărţile au fost refugiul şi salvarea mea. Le datorez, de altfel, ziarelor şi cărţilor tot ce a fost mai bun în viaţa mea, şi, de aceea, nu voi renunţa niciodată să citesc – şi ziare, şi cărţi. Cel mai mult pe lume iubesc ziarele şi cărţile. Dar cred că gustul pentru lectură, cum îi spui tu, mi s-a deschis, cu adevărat, mult mai târziu, pe la douăzeci de ani, când am citit Greaţa de Jean-Paul Sartre. A fost cea mai importantă carte a acelei epoci. M-a învăţat să privesc spre lume. Mi-a dat o super-putere pe care am folosit-o mult ca ziarist: puterea de a vedea. Prea mulţi oameni au rămas orbi.”
”Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr, se anunță una dintre cărțile Târgului de carte Bookfest 2016. Abia a apărut în traducere românească la Humanitas, iar despre ea scrie și pe Lumea lui Sim (care a citit-o în engleză): ”Cu autorii de Nobel nu rezonez mereu și poate nu îmi plac toate romanele căștigătoare. În schimb la Pulitzer, rar mi s-a întâmplat să nu găsesc romane absolut geniale pe care să le devorez în câteva nopți. Așa s-a întâmplat și cu All the Light We Cannot See (iar sună mai bine în engleză titlul), care tocmai ce a apărut și tradusă, deci nu aveți scuză să așteptați prea mult. Eu am citit-o cam de-o lună în limba engleză și mi-a plăcut foarte mult nu doar subiectul, ci și descrierile, detaliile, atmosfera creată. Destinele a doi copii care trăiesc în Cel de-al Doilea Război Mondial se întâlnesc într-un mod foarte interesant. Întotdeauna mi-au placut cărțile și filmele care pun accentul pe modul în care oameni complet necunoscuți îți influențează destinul, fără să ai habar de asta. Un fel de fir nevăzut care ne leagă pe toți. Și când eu trag de fir înspre mine, inevitabil și ceilalți vor fi afectați de acțiunile mele într-o mai mică sau mai mare măsură.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Einstein pentru debusolați”, de Allan Percy
-”Stalinismul de fiecare zi. Viața cotidiană în Rusia Sovietică a anilor 1930”, de Shelia Fitzpatrick
–”Poate Estera”, de Katja Petrowskaja
-”Spovedanie. Căutând sensul vieții”, de Lev Nicolaevici Tolstoi
–”Foe”, de J.M. Coetzee
-”În umbra Europei. Două războaie reci și trei decenii de călătorie prin România”, de Robert D. Kaplan
–”Platforma”, de Michel Houllebecq
–Fragmente în avanpremieră: ”Musulmanii, obstacolul inedit. Situația Franței”, de Pierre Manent
–15 cărți noi de citit în iunie (și de cumpărat de la Bookfest 2016)
–Fragment în avanpremieră: ”Spațiul dintre nori. Cu rucsacul prin India”, de Desiree Halaseh
–Fragment în avanpremieră: ”Arhiva trădării și a mîniei”, de Ion Vianu
1 comment
Mulțumesc pentru menționare! ^_^ A fost o zi minunată 😀