„Jurnalul unei iubiri imposibile”, de Kaya de Vos
Editura Humanitas Fiction, București, 2019
În „Jurnalul unei iubiri imposibile” sunt prezentate trei povești de iubire care se împletesc în Florența, cadru prielnic desfășurării unor evenimente fantastice și bizare. Deși pe alocuri siropoasă, prima poveste de dragoste a celor doi este atractivă, inclusiv pentru descrierile deosebite ale orașului toscan:
„Florența, luminată roșu de un apus fulminant, arăta ca un covor fantastic, incandescent și sfumato, așternut la picioarele noastre. Era ca-n filme. Iar Arno părea un curent de lavă care împărțea universul în două: tot ce era dincolo de el avea aerul că face parte dintr-un alt tărâm care, în lungul albiei râului, se rupe și se depărtează de lumea noastră cu fiecare clipă. Apoi, pe măsură ce orașul se adâncea în noapte, rămâneau la vedere, aurii și mărețe, dar parcă ieșind dintr-un mare nor, doar turnul Signoriei, Campanila lui Giotto, cu cele șapte clopote ale ei, și, puțin mai la dreapta, inconfundabila cupolă a lui Brunelleschi. Fiind tocmai ora crepusculului, peisajul era dincolo de orice închipuire.” (pag. 59)
Prima povestire surprinde aventurile unei fete, Carina, care suferă de amnezie parțială în urma unui accident. Jurnalul său reprezintă singura dovadă a experiențelor trăite în ultimul an, printre care și relația amoroasă cu Michelangelo, un tânăr care a salvat-o dintr-un incendiu. Aceasta simte lipsa persoanei iubite, în ciuda pierderii memoriei sale. Acest element conferă lecturii accente fantastice, alături de atitudinea misterioasă a bărbatului care provoacă dileme în viața fetei, uneori amintind de un roman polițist.
„Acum e iar dispărut pentru nu știu câte zile, fapt care mă seacă. Și mă mai seacă felul misterios în care se petrec toate plecările lui: nu vorbește despre ele nici la dus, nici la întors, iar asta le dă un aer de mare taină la care eu nu am acces.” (pag. 69)
Michelangelo nu se aseamănă deloc partenerilor anteriori ai Carinei și îi sunt atribuite caracteristicile unui om superior, desprins din altă lume, necunoscută ei. Limbajul este simplu, inocent, uneori umoristic și jucăuș, caracteristici specifice protagonistei.
„Da, abia acum, îmbăiat în lumina clară și tare a Divinului Absolut, privind cu ochi profund la furnicarul uman bezmetic și impur din care evadase cu eforturi incomensurabile, înțelegea că trebuie să treacă prin purgatoriul iubirii lumești ca să poată purta cum se cuvine către izvoarele lor sufletele încă torturate de doruri, de dureri și de neputințe ale celor care trecuseră – așa cum spuneau chiar oamenii înșiși – <<la cele veșnice>>. Sufletele celor care se izbăviseră de chin.” (pag. 105)
Celelalte două povestiri surprind aceleași rezonanțe fantastice, revelând ipostaze diverse ale iubirii care depășește limitele timpului – trecutul, prezentul și viitorul, devenind parcă atemporală.
„Jurnalul unei iubiri imposibile”, de Kaya de Vos, reprezintă o lectură interesantă pentru cei pasionați proza scurtă fantastică, dar și pentru cei cărora arhitectura le stârnește emoții, în special cea italiană, romanul fiind presărat cu nenumărate imagini ale clădirilor menționate în carte.
