”Ministerul Fericirii Supreme”, de Arundhati Roy
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2019
Traducere: Alexandra Coliban
Unul dintre grupurile editoriale cele mai de succes din România (dacă nu cumva chiar cel mai cel dintre ele), Humanitas și-a obișnuit cititorii fideli cu apariții editoriale de excepție, atât din punct de vedere al titlurilor tipărite, al autorilor aleși, al traducerilor rafinate, cât și ale prezentărilor grafice cu adevărat artistice. Numai în ultimii doi ani, bibliotecile iubitorilor de literatură din România s-au îmbogățit cu volume absolut unice în tabloul editorial autohton și asta grație eforturilor neobosite ale conducerii grupului Humanitas și, bineînțeles, ale directorului Humanitas Fiction, doamna Denisa Comănescu. Cum a știut dumneaei ca de fiecare dată să aleagă pentru noi, cei ce suntem avizii devoratori de literatură de calitate, cele mai complexe și frumoase cărți spre a fi traduse, rar am întâlnit în România. Puteți să vă întrebați de ce încep o recenzie cu asemenea cuvinte? Căci voi vorbi astăzi despre fericirea adevărată, aceea a lucrurilor simple, dar pline de frumusețe și însemnătate. Și în această categorie se înscrie, pentru mine, și demersul pe care lună de lună, an de an, grupul editorial Humanitas îl face față de cititorii români.
Așadar, după cum am anunțat în paragraful anterior, discuția mea de azi va fi pe marginea unei din cele mai fericite și paradoxale cărți din câte mi-a fost dat să citesc. Trebuie să recunosc faptul că eram dator de ceva vreme cu o recenzie vis-a-vis de acest volum, însă explicația pentru întârzierea poate un pic cam mare a fost că a trebuit să pătrund cu adevărat înțelesurile ascunse și metaforele elaborate pe care Arundhati Roy le face în paginile (nu puține la număr) ale celui mai recent volum, Ministerul Fericirii Supreme. Traducerea Alexandrei Coliban face cinste scriiturii plină de firorituri și cu o tessitură bogată pe care o avem în față. Păstrând spiritul oriental încrustat cu pietrele scumpe ale unor metafore spirituale de mare însemnătate, Alexandra Coliban aduce textul lui Roy aproape de sufletul cititorului român, poate nu atât de versat în filosofia indiană care traversează mai mult sau mai puțin voalat acest roman foarte special.
Parcurgând volumul semnat de laureata Booker Prize (premiul fiind primit în urma publicării romanului Dumnezeul Lucrurilor Mărunte), am fost convins că nu citesc neapărat un roman în sensul clasic al cuvântului, ci mai mult o culegere de povestiri în genul celor din Povestirile din Canterbury ale lui Chaucer sau din Decameronul lui Boccaccio. Nu mă refer la structura de „poveste-în-poveste” care aici lipsește, ci la înlănțuirea foarte logică, de altfel, a întâmplărilor prin care trec personajele lui Roy și care alcătuiesc, fără îndoială, unul din cele mai complete și complexe tablouri sociale ale Indiei contemporane din câte există. Se discută, rând pe rând, probleme precum diferențe dintre caste, discriminarea pe bază sexuală și religioasă, dar și războiul continuu dintre India și Pakistan, precum și diversele situații și momente politico-istorice însemnate ale acestei țări cât un continent.
Dacă mai devreme am făcut referire la povestirile unui Chaucer sau Boccaccio, acum trebuie să amintesc și de cele O Mie și Una de Nopți, căci scriitoarea indiană apelează, prin modalitatea de a scrie și de a explica diversele întâmplări, la imagini ce par desprinse din povestirile arabe, atingând, pe ici-pe colo, tărâmul fantasticului. Atenție însă!, romanul lui Arundhati Roy este cât se poate de ancorat în realitate. Pornind de la povestea cutremurătoare, dar de o frumusețe ce te lasă fără suflu, a lui Anjum (o hijra – persoană transgender cu un istoric foarte interesant și zbuciumat în India clasică și contemporană), apoi trecând prin viața lui Saddam Hussein (un pungaș care împrumută numele „eroului” terorist din dorința de a-și motiva curajul nebunesc) sau prin cea a doctorului Azad Bhartiya (ce pare a fi un pandant al lui Gandhi), toate personajele din romanul lui Roy alcătuiesc un caleidoscop fascinant cu imagini care, puse cap la cap, alcătuiesc una din cele mai puternice, luminoase și de impact fresce sociale din literatura universală. Paradoxul acestei cărți este că, deși imaginea aceasta de descompunere a unei societăți mai mult decât milenare te străpunge cu durere până în cele mai ascunse cotloane ale sufletului, fericirea care transpare din simplitatea dorințelor personajelor, din umilința vieților lor aparent întunecate, dar necomplicate de civilizația exagerată a Occidentului, te face să speri, te obligă să nu-ți uiți visele pe care poate le-a aruncat într-un colț al minții și te îndeamnă să-ți întorci sufletul spre bucuriile mici ale vieții.
Vă-ndemn, așadar, și eu să deschideți coperțile înflorate ale volumului editat de Humanitas Fiction și, în aceste vremuri tulburi și înspăimântătoare, să vă lăsați pradă celor mai înălțătoare vise și dorințe, să vă alăturați personajelor fericite din capodopera lui Arudhati Roy, să dați la o parte orice preconcepții și să descoperiți voi înșiva care este cu adevărat Ministerul Fericirii Supreme.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Elefant.ro/E-book.
(Surse foto: www.wikipedia.com, www.humanitas.ro, www.flickr.com)
