”Lapte fierbinte” – ”Hot Milk”, de Deborah Levy
Editura Litera, Colectia Clasici Contemporani, București, 2018
Traducere din limba engleza si note Adriana Badescu
Lapte fierbinte este o carte care tulbura profund. Atat datorita subiectului cu puternica psihologie speciala, cat si datorita scriiturii Deborei Levi, profunda, poetica, analitica, care acumuleaza pagina cu pagina istoria bizara a familiei prezentate si traumele pe care aceasta istorie le lasa apasator asupra personajelor si in special asupra captivei Sofia Papastergiadis. Fara voie si fara specializare in domeniu, gandul m-a dus catre sindromul Stockholm, care produce in victima – copil sau adolescent sau adult – teama de a nu pierde si ultimul reper ramas din familie, chiar daca acest reper, recte mama – Rose, este da fapt factorul care ii alieneaza psihicul si ii ameninta libertatea si existenta Sofiei.
Avand o dubla extractie identitara, pe jumatate englezeasca si pe jumatate greceasca, Sofia are o licenta in antropologie luata cu brio, un masterat si tocmai a renuntat la un doctorat… teza “zace inca intr-un fisier digital in spatele ecranului spart al laptopului, ca un suicid neasumat”. Sofia este chelnerita la Coffee House si isi ingrijeste mama, cu multele si variatele ei simptome ale multelor si variatelor ei boli inca nedenumite clar (poate chiar sunt inventate, poate ca Rose este ipohondrica, poate ca este mai mult si mai grav decat atata) si de aceea inca netratate corespunzator. Are doar 25 de ani Sofia, insa o data cu fisurarea ecranului laptopului -“care are toata viata ei in el”-, simte ca si ea si viata ei si iluziile si visele ei, intr-un fel, s-au frânt!
Si viata ei se rezuma la a-si ingriji mama, pornind intr-o calatorie, cu bani obtinuti din ipotecarea casei, “pentru a gasi un vindecator” in persoana doctorului Gómez (absolvent la Johns Hopkins din Baltimore) la “clinica Gómez”, in Almeria, nu departe de orasul Carboneras din Spania. Un doctor care dincolo de a fi apreciat de cititor drept un farsor sau bun specialist, se dovedeste a avea un anume cantar al pacientului, este chiar un bun psiholog, pentru ca una dintre primele intrebari adresate “bolnavei” este “Doamna Papastergiadis, aveti niste dusmani despre care vreti sa discutam?”.
Aici, in Spania, incepe procesul de autocunoastere al Sofiei, se deruleaza trezirea ei sexuala, cu toate exagerarile, temerilor si nebunoasele; aici Sofia reuseste sa analizeze elementele relationale dintre mama si fiica – nefirescul si toxicitatea dependentelor dintre cele doua – aici are lor intelegerea resentimentelor si frustrarilor mamei parasite de barbat si ca revers, acapararea si subordonarea psihologica a fiicei sub motivatia unor suferinte fizice imaginare… pana intr-acolo incat Sofia nu mai are o “ocupatie” ci doar o “precupare”: mama sa! Aici Sofia se trezeste la viata, la propria sa identitate, desi inca nesigura pe propriile sale picioare. Aici intelege ca viata sa aproape distrusa este opera lucrativa a mamei, intr-adevar bolnava, dar nu neapart fizic!
Si cititorul intelege ca este martorul unei drame puternice, dar reparabila si rezolvabila prin puterea ambelor participante la derularea ei. Prin tineretea si puterea interioara a Sofiei, prin maturitatea, intelegerea si acceptarea realitatii a Rosei. Mama inceteaza “sa-si tina fiica in locul cuvenit ei, suspendata pentru totdeauna intre speranta si disperare.” Si in final Sofia se intreaba “E mai usor sa te supui mortii decat vietii?” Dar deja, Sofia a scapat de “tentaculele meduzei”.
Motto-ul volumului este urmatorul: “Depinde de tine sa o rupi cu vechile circuite” – Hélène Cixous – Rasul Meduzei.
