”Momente decisive. Cum reacționează națiunile în fața crizelor și a schimbării”, de Jared Diamond
Editura Litera, Colecția Kronika, București, 2020
Traducere din limba engleză de Alexandru Țîrdea
Problema mea, ca recenzent, a apărut atunci când am constatat că aceasta e doar a treia parte dintr-o trilogie dedicată creșterii și descreșterii civilizațiilor – primele două fiind „Arme, virusuri și oțel” și „Collapse” – și nu știam cum s-o încadrez în șuvoiul mai larg al ideilor de ansamblu. Soluția a venit însă de la sine constatând că pot s-o citesc ca pe o carte de sine stătătoare, fiecare dintre cele trei părți ocupându-se de câte o altă problemă. Titlul original este „Upheaval”, care înseamnă prefacere, schimbare radicală, transformare. Sau răsturnare revoluționară. Căutând pe Google, am descoperit că traducerile în alte limbi au păstrat titlul original (chiar și în franceză tot Upheaval îi zice, deși este știut că francezii…). Cred însă că cel ales de traducătorul român este mai potrivit conținutului, deoarece chiar despre asta este vorba: momente critice din istoria a șapte țări, când soluția de continuare adoptată le-a influențat decisiv evoluția ulterioară. În bine sau în mai puțin bine.
Cele șapte țări sunt Finlanda, Japonia, Chile, Indonezia, Germania, Australia și Statele Unite.
Țări care nu au prea multe lucruri în comun, iar ceea ce le leagă aparține autorului: le-a vizitat pe toate și, cu excepția Japoniei, le vorbește limba. Faptul i-a permis să pătrundă în intimitatea discursului lor intern fără a fi obligat să recurgă la terțe opinii, existând riscul ca acestea să fie ori sumar avizate, ori direct tendențioase. Plus că diversitatea subiecților oferă un tablou cuprinzător de probleme și soluții. Pe scurt o temă interesantă, tratată profesionist (așa cum îi șade bine unui premiat Pulitzer), deși unii comentatori consideră că textul conține multe inexactități factuale. Dar, cum nu am suficiente date ca să cântăresc o asemenea afirmație, ea însăși posibil părtinitoare mai ales când e vorba de opinii politice, o las așa cum a căzut.
Iată care consideră autorul că au fost momentele decisive pentru istoria fiecăreia dintre cele șapte țări: pentru Finlanda atunci când, în iarna 1939-1940, s-a opus cu un succes de moral invaziei sovietice. Cel al Japoniei pe 8 iulie 1853, când o flotă americană de nave de război a ancorat în golful Edo (Tokyo). În Chile pe 11 septembrie 1973, când un puci militar condus de generalul Augusto Pinochet l-a răsturnat de la putere pe președintele marxist Salvador Allende. În Indonezia pe 1 octombrie 1965, când o revoltă comunistă a fost înnăbușită într-o baie de sânge de armata condusă de generalul Suharto. Pentru Germania postbelică autorul consideră ca decisivă recunoașterea oficială de către Willy Brandt, în anii ’70, a situației geopolitice existente, ceea ce a permis ulterior încheierea Războiului Rece și reunificarea. În Australia, reformele introduse în 1972 de premierul laburist Gough Whitlam, care au marcat desprinderea Australiei de politica Marii Britanii (ale cărei interese deveniseră prea europene pentru gustul celor de la Antipozi). Pentru Statele Unite, autorul nu reține un moment decisiv din contemporaneitate ci o degradare lentă, un declin al capitalului social: „Capitalul social se referă la conexiunile între indivizi – normele de reciprocitate și încrederea care rezultă. Pe scurt, cultura civică”. Conform acestei observații, acolo momentul decisiv abia urmează (!!!).
Toate aceste momente sunt amplu analizate și încadrate într-un algoritm care pornește de la studiul crizelor personale și al modului în care sunt ele depășite de individ. Conștient însă de faptul că aplicarea la națiuni a unor criterii deduse din comportamente umane individuale este riscantă, autorul face mereu corecțiile necesare. Totuși multe criterii se potrivesc, ceea ce duce la concluzii interesante. Este vorba despre capacitatea indivizilor (respectiv a națiunilor) de a acționa lucid, începând cu recunoașterea crizei și acceptarea responsabilităților. Urmând apoi măsuri de încadrare cum ar fi delimitarea problemelor, alegerea modelelor de urmat sau folosirea experienței anterioare (când este cazul) și obținerea de ajutor. Totul bazat pe o autoevaluare sinceră și flexibilitate, dar neapărat cu respectarea valorilor fundamentale. Dacă unul sau mai multe dintre aceste criterii sunt omise ori greșit aplicate, acțiunea are mari șanse să conducă la un eșec.
Spre exemplificare, am să folosesc cazul Finlandei, strălucit model de depășire a unei crize care în orice altă variantă de abordare ar fi fost nu doar insolubilă, ci ar fi putut duce chiar la dispariția poporului său de pe scena istoriei. Problema Finlandei era că avea vecini puternici și interesați să o controleze și nimeni în jur dispus să o ajute. După o lungă perioadă în care a fost înglobată Suediei (pierzându-și până și numele în favoarea celui de Suedia de Est), a fost preluată de Rusia (sub forma de Mare Ducat autonom) și a ajuns la independență profitând de debandada produsă de revoluția bolșevică. O țară cu climă aspră și populație puțin numeroasă, trăind din agricultură și exploatarea pădurilor. Ei bine, tocmai o astfel de țară plăpândă s-au gândit sovieticii că n-ar fi rău să și-o anexeze, la pachet cu Țările Baltice. După ce finlandezii le-au respins ultimatumul, armata sovietică s-a prăvălit peste ei în ceea ce ar fi trebuit să fie un voiaj de plăcere. Dar, surpriză! Finlandezii au rezistat, folosind inteligent avantajele terenului și climei și producând agresorului pierderi enorme:
„Prestația slabă a uriașei armate sovietice împotriva micii armate finlandeze a fost o mare umilință pentru Uniunea Sovietică: au murit aproximativ opt soldați sovietici pentru fiecare soldat finlandez ucis. Rezistența înverșunată a finlandezilor și simțul datoriei de care aceștia au dat dovadă, ca și ritmul greoi al înaintării, l-au convins pe Stalin să renunțe la cucerirea Finlandei în martie 1940.”
Însă cum politica postbelică a Uniunii Sovietice era să se înconjoare cu un șir de state satelit care să împiedice un eventual inamic puternic să-și aducă armate la granițele ei, așa cum se întâmplase în 1941, aceasta ar fi trebuit să fie și soarta Finlandei. Dacă Finlanda n-ar fi dat dovadă de prudență. Nu supunere ci prudență, evitând să-și stârnească în vreun fel puternicul vecin. Atitudinea aceasta, urmărită cu consecvență din timpul războiului și până astăzi i-a permis nu doar să-și păstreze independența ci, spre deosebire de celelalte țări din prima linie, să-și aleagă și modul de trai. Și, bineînțeles, nu a ales comunismul:
„În timp ce țările occidentale erau principalii parteneri comerciali ai Finlandei, Finlanda a devenit al doilea mare partener comercial occidental al Uniunii Sovietice (după Germania Federală). Finlanda era una dintre principalele rute pentru importul bunurilor occidentale în Uniunea Sovietică. Exporturile Finlandei în Uniunea Sovietică includea nave, spărgătoare de gheață, bunuri de consum și materiale de construcție. Pentru Uniunea Sovietică, Finlanda a fost principala sursă de tehnologie occidentală și fereastra sa directă către Occident. Rezultatul a fost că sovieticii nu aveau nici o motivație să preia controlul asupra Finlandei, deoarece aceasta era mult mai importantă ca țară independentă și aliată cu Occidentul decât ar fi fost din postura de satelit comunist sau ca parte a Uniunii Sovietice.”
Sigur că pentru a face față acestui statut, nici alianța cu Occidentul și nici schimburile economice cu Uniunea Sovietică n-ar fi fost de ajuns dacă Finlanda însăși n-ar fi dat dovadă de seriozitate și nu s-ar fi organizat în așa fel încât să valorifice la maximum resursele de care dispunea și dintre care de departe cea mai valoroasă era capitalul uman și felul în care a fost condusă. Toate acestea sunt evidențiate în carte, autorul având acces direct la o serie de detalii mai puțin cunoscute dar semnificative în felul în care sunt prezentate și care oferă o imagine echilibrată și veridică. Inutil să mai adaug că aceeași metodă este folosită și în cazul analizei momentelor decisive ale celorlalte țări și încadrată de considerații teoretice care oferă substanță unor evenimente care altfel ar fi putut părea întâmplătoare sau în afara cusului istoriei. O lectură plină de învățăminte.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Litera.ro, Nymag.com)
